JW subtitle extractor

Dragi frați și surori, următorul material video va începe în câteva momente.
În timp ce îl urmărim, să observăm cum loialitatea noastră ne va aduce mari binecuvântări în viitor.
Dacă aveți telefoane mobile sau alte dispozitive electronice,
vă rugăm să le setați în așa fel încât să nu-i deranjeze pe ceilalți.
Acum să urmărim materialul video.
Bine ați venit la această sesiune a congresului nostru regional „Bucurați-vă întotdeauna!”.
În continuare, vom asculta temele menționate în programul nostru tipărit, aferente sesiunii de duminică dimineață.
Tema acesteia se bazează pe Psalmul 37:4, unde se spune:
„Iehova să-ți fie desfătarea, iar el îți va împlini dorințele inimii”.
Acum, vă invităm să vă ridicați pentru a intona cântarea cu titlul
„Să vină Regatul tău!”, pe care o găsim la numărul 22.
După cântare, vă rugăm să opriți înregistrarea pentru a rosti rugăciunea pe plan local.
Așadar, cântarea 22.
Vă rugăm să luați loc.
Este posibil să ne bucurăm chiar și atunci când ne confruntăm cu încercări grele?
Biblia ne asigură că este posibil.
În următorul simpozion, alcătuit din șapte părți, vom vedea cum ne ajută Iehova să facem acest lucru.
Fiecare vorbitor îl va prezenta pe următorul.
În continuare, să-i acordăm atenție fratelui Kenneth Flodin, asistent al Comitetului pentru învățământ,
care ne va prezenta prima temă, cu titlul: „Putem fi bucuroși în pofida necazului”.
Dragi frați, ați remarcat ideea pe care o transmite titlul acestui simpozion?
Putem fi bucuroși în pofida multor probleme.
Deși pare o contradicție, acest simpozion va arăta că putem găsi bucurie chiar și când trecem prin încercări.
Dar poate că vă întrebați: Cum este posibil acest lucru?
Pentru mine, bucuria înseamnă să primesc un cadou, nu să trec printr-o încercare.
Dar tocmai asta e ideea.
Putem fi bucuroși în pofida încercărilor datorită darurilor de la Iehova.
În acest simpozion vom analiza trei dintre aceste daruri: relația noastră cu Iehova,
familia noastră de frați și speranța noastră minunată.
Deschideți, vă rog, la Romani 5:3-5
și încercați să identificați în versete unde este menționat primul dar: relația noastră cu Iehova.
În Romani 5:3-5 citim: „Mai mult, să ne bucurăm chiar și în necazuri,
fiindcă știm că necazul aduce perseverență, iar perseverența, aprobarea lui Dumnezeu”.
Ați remarcat? Ne bucurăm pentru că avem aprobarea lui Iehova.
În continuare citim: „Iar aprobarea, speranță; și speranța nu duce la dezamăgire”.
De ce? Datorită relației noastre cu Iehova.
Versetul continuă:
„Pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin spiritul sfânt, care ne-a fost dat”.
Da, când trecem prin încercări, putem simți aprobarea lui Iehova,
iar asta ne ajută să fim bucuroși în pofida necazului.
Acum să deschidem la Romani 8:38, 39.
După cum știți, Pavel a trecut prin multe încercări,
dar a fost convins că nicio încercare nu îl poate îndepărta de Iehova, nu îl poate separa de iubirea lui Dumnezeu.
Romani 8:38, 39: „Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici guvernările,
nici lucrurile prezente, nici lucrurile viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea și nicio altă creație
nu ne vor putea separa de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.
Relația noastră cu Dumnezeu ne poate ajuta când trecem prin încercări.
Dar ce putem spune despre cel de-al doilea dar de la Iehova?
1 Petru 5:9.
Satan încearcă să ne descurajeze, dar remarcați îndemnul din versetul 9:
„Împotriviți-vă lui tari în credință”.
Ce ne va ajuta?
Gândul că „întreaga comunitate a fraților noștri din lume trece prin aceleași suferințe”, adică prin aceleași încercări.
Cu toții am simțit sprijinul familiei noastre de frați, în special în ultimele șase luni.
Sprijinul lor a fost evident.
Al treilea dar de la Iehova e menționat în Romani 12:12.
Este foarte ușor de identificat.
Romani 12:12: „Bucurați-vă în speranță”.
Și continuă: „Suportați în necazuri. Perseverați în rugăciune”.
Astfel, relația noastră cu Iehova, familia de frați și speranța ne pot ajuta în diferite feluri,
astfel încât să facem față încercărilor.
Să zicem că un frate aflat în închisoare nu poate comunica deloc cu frații de credință.
Ce-l poate întări?
Ei bine, în acest caz, relația lui cu Iehova.
Vă amintiți interviul fratelui Harold King de pe JW Broadcasting®?
Timp de patru ani și jumătate, el a fost la izolare într-o închisoare din China.
Dar a fost el cu adevărat singur?
Autoritățile așa credeau.
Însă el nu era singur. Iehova era cu el.
Iată ce a spus fratele King în interviul său:
„Aveam o relație frumoasă cu Iehova. Îl iubeam foarte mult.
Era real, nu era o închipuire”.
Fratele King și-a păstrat bucuria în acea încercare deoarece avea deja o relație strânsă cu Dumnezeu.
Un alt exemplu:
Cineva care suferă de depresie ar putea să ducă o adevărată luptă pentru a-și păstra relația cu Dumnezeu.
Aici intervine un alt dar de la Iehova.
Frații de credință care îi pot oferi ajutor.
E ca atunci când o persoană respiră cu greutate.
Duce o adevărată luptă ca să rămână în viață.
Dar, când îi vine în ajutor o echipă medicală, ea reușește din nou să respire normal.
Familia noastră de frați ne poate veni în ajutor când ne luptăm cu depresia sau cu o altă încercare grea.
Dar cum ne poate ajuta speranța să fim bucuroși în pofida încercărilor?
De exemplu, părinții unora dintre noi sunt în vârstă și au unele limite, iar asta e o încercare pentru noi.
E ca atunci când cineva drag are un accident grav și ajunge de urgență la spital.
Nu-și poate purta singur de grijă.
Însă doctorul ne dă asigurarea că își va reveni complet.
Asta ne dă speranță.
La fel este și dacă avem părinți în vârstă.
Speranța noastră e sigură.
E ca și cum Iehova ne spune: „Își vor reveni complet, vor scăpa de chinurile bătrâneții”.
Da, speranța ne ajută să fim bucuroși.
Indiferent prin ce situație trecem,
putem fi siguri că unul sau mai multe dintre aceste daruri ne vor ajuta să suportăm cu bucurie.
Vă invit să deschideți la Romani, capitolul 8.
Romani 8:35, 37.
În acest simpozion vom analiza cele șapte încercări menționate în versetul 35.
Haideți să le identificăm împreună.
Romani 8:35: „Cine ne va separa de iubirea lui Cristos?
Necazul sau suferința sau persecuția sau foamea sau lipsa de îmbrăcăminte sau pericolul sau sabia?”.
Șapte încercări, dar să citim versetul 37:
„Însă din toate acestea [din toate șapte] ieșim pe deplin victorioși prin cel care ne-a iubit”.
În fiecare temă din simpozion vom vedea un material video cu un frate sau o soră
care a trecut printr-o încercare, una foarte grea.
Și vom observa care dintre cele trei daruri i-au ajutat să fie bucuroși în pofida încercării.
Să analizăm prima încercare menționată de Pavel: necazul.
Necazul se referă la suferința cauzată de o situație grea.
De exemplu, o problemă gravă de sănătate.
Să deschidem la 2 Corinteni, capitolul 12.
2 Corinteni 12:7, 8.
Pavel suferea atât de mult, încât a numit acest necaz „un spin în carne”.
Aici se spune: „Ca să nu mă înalț peste măsură, mi s-a dat un spin în carne,
un înger al lui Satan, care să mă pălmuiască fără încetare, astfel încât să nu mă înalț peste măsură.
În privința aceasta, de trei ori l-am implorat pe Domnul să-l îndepărteze”.
„Un spin în carne”, evident o afecțiune fizică, ʽîl pălmuia fără încetareʼ, îl chinuia încontinuu.
Nu era ca o răceală sau o gripă de care ne vindecăm într-o săptămână.
Necazul cu care se confrunta Pavel era o boală cronică.
Potrivit Scripturilor, se pare că ar fi fost vorba despre o boală degenerativă a ochilor.
Acest necaz l-a afectat mult pe Pavel.
De fapt, el s-a rugat de trei ori să scape de acest „spin în carne”.
Pe vremea aceea nu existau ochelari pentru corectarea vederii și nici nu se făceau operații la ochi.
Prin urmare, era un necaz permanent.
Gândiți-vă: Cu ajutorul spiritului sfânt, Pavel vindecase mai mulți oameni de bolile lor.
Deci se putea întreba: „Dar pe mine de ce nu mă pot vindeca? Și eu sunt bolnav”.
Ce l-a ajutat pe Pavel să fie bucuros în pofida acestui necaz?
Relația strânsă pe care o avea cu Iehova.
Să revenim la 2 Corinteni 12 și să citim versetul 9.
Aici Iehova îi spune lui Pavel că nu va fi vindecat în mod miraculos.
Versetul 9: „Dar el mi-a zis: «Bunătatea mea nemeritată îți este de ajuns, căci puterea mea este făcută perfectă în slăbiciune»”.
Iehova îi spune: „Nu te vindec, dar îți dau putere pentru a persevera în pofida acestui necaz”.
Ultima parte a versetului arată cât de strânsă era relația lui Pavel cu Iehova.
El spune: „Mă voi lăuda foarte bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână peste mine ca un cort”.
El era bucuros datorită puterii de la Iehova.
În versetul 10, Pavel spune:
„Astfel, de dragul lui Cristos, îmi găsesc plăcerea [cu alte cuvinte bucuria] în slăbiciuni,
în insulte, în nevoi, în persecuții și în dificultăți.
Deoarece, când sunt slab, atunci sunt tare”.
Vă invit să urmărim un material video despre un necaz prin care a trecut un cuplu,
și anume o problemă gravă de sănătate.
Ce i-a ajutat să fie bucuroși în pofida acestui necaz?
În ultimii 45 de ani am slujit ca pionier, în lucrarea itinerantă și aici, la Betel, de o perioadă.
Starea mea de sănătate a fost foarte bună: n-am avut probleme niciodată.
Într-o zi, a început să mă doară capul.
Era ceva serios.
Nu mai vedeam nimic clar.
Am mers la medicul din Betel, iar el ne-a trimis la un specialist, care ne-a dat diagnosticul:
o tumoare cerebrală foarte agresivă, numită glioblastom.
Scott a fost operat săptămâna următoare, joi.
Apoi, după operație, a trebuit să facă raze și chimioterapie în același timp.
Un an mai târziu, a trebuit să se opereze din nou.
În momentul de față, e la al patrulea tratament cu chimioterapie.
Din clipa în care s-a îmbolnăvit,
cel mai greu mi-a fost să văd cum soțul meu devine din ce în ce mai dependent de mine și de alte persoane.
Nu voiam ca această situație să ne schimbe modul de viață.
Frații au jucat un rol esențial și au încercat să ne ajute.
Un frate aflase că urma să fiu operat.
Mi-a citit un verset și ne-am rugat împreună.
Îmi voi aminti mereu acel moment.
A fost ceva deosebit.
Și Sara mă încurajează mult; mereu se îngrijește să fim pregătiți pentru întruniri.
Când participăm în lucrarea de predicare, am ocazia să-i ajut pe oameni; vorbesc cu ei și le ofer încurajare.
La Betel slujesc în cadrul Departamentului pentru serviciu;
unul sau doi frați din departament vin la mine ca să discutăm despre chestiuni care trebuie rezolvate;
găsesc multă bucurie în felul acesta.
Sunt foarte recunoscător că încă mai pot face câte puțin ca să ajut.
Am făcut față mai ușor acestei situații datorită faptului că soțul meu a fost umil.
Speranța mea este puternică.
Voi continua să perseverez în serviciul lui Iehova până în lumea nouă, indiferent de ce va urma.
Evident, Scott și Sara Shoffner au o relație strânsă cu Iehova.
Iar Sara l-a susținut cu dăruire pe soțul ei.
Dar ați remarcat și alt dar de la Iehova?
Scott a spus că frații de credință au jucat un rol esențial.
El și-a amintit că, înainte de operație, un frate i-a citit un verset și s-a rugat pentru el.
După operație, unii frați tineri l-au ajutat în repartiție.
Vă amintiți cuvintele lui?
„Găsesc multă bucurie.”
Da, bucurie în pofida necazului.
Ce se poate spune despre tine?
Ce dar de la Iehova te ajută să perseverezi când treci printr-o încercare sau printr-un necaz?
Relația ta cu Iehova, frații de credință, speranța sau alt dar de la Dumnezeu?
Dacă treci printr-un necaz, nu uita:
E ca și cum Iehova se uită la monitorul de funcții vitale și vede... vede durerea inimii tale.
El te asigură: „Stai liniștit! O să te faci bine!”.
Indiferent de durere, indiferent de necaz, să nu uităm cuvintele din Romani 8:37, 39:
„Din toate acestea ieșim pe deplin victorioși prin cel care ne-a iubit”.
Iar în versetul 39, citim că nimic, nimic, niciun necaz
‘nu ne va putea separa de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru’.
Așadar, fiți bucuroși în pofida necazului!
În continuare, fratele Samuel Herd, membru al Corpului de Guvernare,
va prezenta următoarea parte a simpozionului:
„Putem fi bucuroși în pofida . . . Suferinței”.
Ați suferit vreodată?
Până acum, nimeni n-a scăpat.
De fapt, în viața scurtă pe care o trăim în acest sistem, fiecare dintre noi
ajunge să sufere într-un fel sau altul.
Dar ce e suferința?
Unii o definesc ca o mare neliniște, alții ca tristețe,
iar unele persoane o numesc pur și simplu durere.
Care sunt cauzele suferinței?
Pot fi mai multe.
În capul listei ar fi: moartea partenerului conjugal.
Apoi ar putea fi vorba despre un accident, o altă problemă de sănătate
sau pierderea locului de muncă.
Poate că ne întrebăm: Cum mă voi îngriji de familia mea?
Ar mai fi un motiv foarte important:
imposibilitatea de a participa din plin la lucrarea de predicare a veștii bune.
Iată, așadar, unele motive pentru care suferim.
Bineînțeles, aceasta nu este o listă completă, mai sunt multe alte motive.
Însă cum te-ai simți tu, personal?
Cum ar fi dacă o astfel de situație te-ar afecta chiar pe tine?
Crezi că ai fi trist?
Ai fi supărat?
Sau chiar deprimat?
Unii spun: „Da, chiar așa mă simt”.
Alții spun:
„Sunt copleșit de tristețe,
pur și simplu mă simt la pământ.
Nu prea mai am niciun chef de viață”.
Iar alții spun: „Îmi vine doar să m-ascund undeva și să plâng în liniște”.
Cam așa simțim mulți dintre noi.
Dar e posibil să fim bucuroși când suferim?
Știm că acest lucru este posibil din nenumăratele exemple pe care le găsim în Biblie.
Să ne referim la două dintre ele.
Pavel este un exemplu.
El a reușit să găsească bucurie,
în pofida situațiilor care i-au provocat suferință.
Dacă aveți Biblia la îndemână,
vă rog să o deschideți împreună cu mine
la 2 Corinteni, capitolul 7.
Să citim versetul 5.
Aici se spune:
„De fapt, când am ajuns în Macedonia, n-am avut liniște, ci ne-am confruntat cu tot felul de necazuri”.
Iar acum remarcați: „Afară erau lupte, înăuntru, temeri”.
„Afară erau lupte, înăuntru, temeri”.
Da, Pavel era într-o situație dificilă, era conștient de asta, însă el nu și-a pierdut bucuria.
Cu ce se confrunta el?
Ei bine, Pavel sperase să-l întâlnească pe Tit în Troa.
Dar Pavel n-a primit nicio veste de la Tit și a început să se îngrijoreze.
Oare ce se întâmplase?
E posibil ca Pavel să se fi întrebat: „Oare întâmpina Tit unele probleme cu frații și surorile din congregația din Corint?”.
Pavel voia să știe.
Era îngrijorat pentru prietenul său,
cum, probabil, am fi și noi dacă am aștepta și n-am primi nicio veste de la un prieten.
Foarte probabil, din acest motiv,
Pavel își făcea atât de multe griji, încât a ajuns să se simtă deprimat.
Se întreba: „Cât timp va trebui să-l mai aștept pe prietenul meu Tit?”.
N-a așteptat prea mult.
Tit i s-a alăturat în Macedonia.
Cu ce rezultat?
Pavel a fost încurajat.
Când a auzit veștile bune despre frații și surorile din congregația din Corint, Pavel ‘s-a bucurat și mai mult’.
Așa cum citim în 2 Corinteni, capitolul 7, versetele 6 și 7.
Pavel a fost ajutat de fratele său.
Și noi trebuie să cerem ajutorul familiei noastre de frați.
Cu siguranță, această familie mondială iubitoare, în care Iehova ne-a primit, ne va oferi ajutor.
Și vom vedea că frații ne sunt alături indiferent de problemele cu care ne-am confrunta.
Iar asta ne aduce bucurie.
Suferința noastră ar putea lua forma descurajării.
Este normal ca, din când în când, fiecare dintre noi să aibă astfel de sentimente.
Sunt foarte multe lucruri care ne pot descuraja.
Să ne gândim la durerea provocată de moartea cuiva drag, poate a partenerului conjugal.
Probabil ați petrecut mulți ani împreună,
iar în grădina Edenului Iehova i-a spus lui Adam și Evei că „vor fi o singură carne”.
Acest lucru s-a întâmplat și în cazul tău și al partenerului de căsătorie pe care l-ai pierdut în moarte.
Prin urmare, ți-ai pierdut complet bucuria.
Te încearcă tot felul de sentimente.
Ești îndurerat, abătut și descurajat.
Te simți pur și simplu copleșit de tristețe.
Însă, în continuare,
am dori să ne referim la cele trei daruri ce ne ajută să simțim bucurie,
în pofida încercărilor cu care ne-am putea confrunta.
Care sunt aceste daruri?
Primul este relația noastră cu Iehova.
David a avut o relație strânsă cu Iehova.
Vă invit să deschideți Biblia împreună cu mine la 1 Samuel.
În cele ce urmează vom analiza câteva versete din capitolul 30 al acestei cărți.
Să începem cu primele versete.
1 Samuel, capitolul 30.
Aici se spune că amaleciții au dat foc orașului Țiclag și au luat prizonieri
copiii și femeile, inclusiv pe două dintre soțiile lui David.
Iar din această cauză oamenii lui au vrut să-l omoare.
Prin urmare, David era foarte tulburat în acele momente.
Acum observați cuvintele din finalul versetului 6:
„Dar David s-a întărit cu ajutorul lui Iehova, Dumnezeul său”.
De aici vine și puterea noastră.
Ne bazăm pe Iehova, Dumnezeul nostru, iar el e alături de noi și ne oferă mângâiere.
El este Dumnezeul oricărei mângâieri, așa cum ne dezvăluie Cuvântul său, Biblia.
Deci primul dar e relația noastră cu Iehova.
Al doilea dar este familia noastră mondială.
Suntem foarte încurajați de frații noștri.
Să ne amintim ce se spune în primul verset din Psalmul 133:
„Iată ce bine și ce plăcut este ca frații să locuiască împreună în unitate!”.
Toți suntem de acord cu această afirmație.
Dar mai suntem conștienți de ceva:
O tactică josnică prin care Satan încearcă să ne izoleze de frații noștri
este aceea de a ne arunca în închisoare.
Dar și dacă suntem închiși ne putem bucura în continuare de compania fraților.
Cum putem face asta când ei sunt afară, iar noi după gratii?
Prin intermediul amintirilor.
Spre exemplu, răsfoiți albumul cu amintiri
– cel pe care-l păstrați în memorie, nu unul literal, ci cel pe care-l aveți în memorie –
și hrăniți-vă cu firimituri spirituale.
Ce sunt ele?
Amintirile.
La fel ca hrana, ele ne întăresc și ne aduc bucurie.
Ei bine, probabil cei din generația mea pot confirma că persoanele în vârstă obișnuiesc să facă asta mereu.
Pur și simplu, suntem prea obosiți să facem altceva așa că ne hrănim cu amintiri.
Iar asta ne aduce bucurie.
Deci al doilea dar e familia mondială.
Al treilea dar e speranța noastră de a-i sluji lui Iehova într-o lume dreaptă pentru eternitate.
Gândiți-vă o clipă.
Eternitatea nu are sfârșit.
Zi după zi îi vom sluji lui Iehova.
Să ne gândim la cer, de exemplu.
Nu are nici început, nici sfârșit.
Așa e și eternitatea, infinită.
Fiecare dintre noi se va bucura de viață pentru totdeauna.
În următorul material video remarcați ce anume i-a ajutat pe fratele și sora noastră să fie bucuroși, în pofida suferinței.
Am știut din momentul în care ne-am căsătorit că vom vrea la un moment dat să avem copii.
Când am aflat că eram însărcinată, am fost nespus de bucuroși.
Când Becky mi-a spus că era însărcinată, am fost foarte bucuros.
Din acel moment am început să-l iubesc pe copilul nostru și să mă simt ca un tată.
Am început imediat să facem planuri.
Simțeam cum inimile ne sunt inundate de iubire.
Într-o zi, Becky nu se simțea bine, iar un prieten ne-a încurajat să mergem la doctor.
Așa că ne-am dus.
Acolo i-au făcut lui Becky o ecografie.
Medicul s-a întors și ne-a spus că inima bebelușului încetase să mai bată.
A fost un moment extrem de dificil – ceva ce nu voi putea uita.
Dintr-odată, toate speranțele, toate visele și toate pregătirile pe care le-am făcut . . . au dispărut.
Bebelușul nostru își făcuse deja un loc în inimile noastre.
Acum nu mai rămăsese nimic.
Tot ce mai simțeam era un gol imens și nu era nimic cu ce puteam să-l umplem.
Nu știam ce să facem.
Dar în seara aceea aveam întrunire, așa că ne-am gândit să mergem.
Știam că acolo era spiritul sfânt al lui Iehova și voiam să mergem la întrunire,
întrucât eram conștienți că nu puteam trece peste această situație prin propriile forțe.
Aveam nevoie de Iehova.
După ce s-a aflat că pierdusem copilul, multe persoane ne-au împărtășit anumite lucruri din experiențele lor;
asta ne-a făcut să simțim că nu eram singuri.
Dar și Iehova ne-a dăruit prieteni minunați.
Prieteni din congregație care au fost mai aproape de noi decât un frate.
Prieteni care mereu par să știe când trecem prin momente grele,
care s-au rugat cu noi, care s-au plimbat cu noi, care ne-au ascultat.
Știu că toate acestea sunt dovezi ale iubirii lui Iehova pentru noi.
Redobândirea bucuriei este un proces continuu.
Ceea ce m-a ajutat în mod deosebit a fost un verset din Psalmul 139,
unde se spune că nu există niciun loc în care Iehova să nu ne găsească.
Nu există întuneric prea întunecos pentru Iehova.
Iar noi am simțit că eram într-un astfel de întuneric.
Meditarea la acest verset m-a ajutat mult.
Încetul cu încetul, am simțit că Iehova m-a ajutat să văd din nou lucrurile frumoase din viața mea.
Când suferim, Iehova ne e alături și ne ajută.
Nu suntem lăsați pradă disperării.
De exemplu, să deschidem Biblia la 2 Corinteni, capitolul 4, versetul 8
și să urmărim și nota de subsol.
Deci 2 Corinteni 4:8.
Aici citim: „Suntem apăsați în toate felurile, dar nu atât de mult, încât să nu ne putem mișca;
suntem în încurcătură, dar nu fără nicio ieșire”.
Sau, conform notei de subsol, „nu lăsați pradă disperării”.
Deci Iehova nu ne va lăsa pradă disperării.
Ce daruri din partea lui Iehova te ajută și pe tine să fii bucuros,
în pofida oricărei suferințe emoționale cu care, poate, te confrunți în prezent?
Relația pe care o ai cu Iehova, familia mondială, speranța sau poate altceva?
Pe lângă darurile pe care ni le-a oferit Iehova, remarcați câteva sugestii practice:
Străduiți-vă să aveți o dietă sănătoasă.
De asemenea, încercați să vă odihniți suficient și să faceți exerciții fizice.
Faceți-vă două liste.
Una cu problemele pe care le puteți rezolva
și alta cu problemele pe care nu le puteți rezolva.
Rezolvați problemele de pe prima listă și lăsați restul în mâinile lui Iehova.
Vorbiți deschis cu un bătrân de congregație,
cu un prieten matur, cineva care vă este apropiat, sau poate cu un părinte.
Aceștia ne pot fi de mare ajutor.
Ei sunt gata să ne împărtășească din înțelepciunea
și experiența pe care le-au dobândit de-a lungul timpului.
Și vor face asta cu bucurie.
Acceptați că în cazul unor forme de suferință mintală poate fi nevoie de îngrijire medicală.
Această idee este susținută de cuvintele lui Isus din Luca 5:31:
„Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci bolnavii”.
Bineînțeles, această decizie vă aparține.
Însă, așa cum am citit în verset, am putea avea nevoie de sfatul unui doctor, cineva calificat să ofere ajutor.
Să fim bucuroși, știind că avem aprobarea lui Iehova.
Să nu ne îndoim niciun moment de acest lucru.
Cu siguranță,
nu ne este deloc ușor atunci când ne confruntăm cu o suferință emoțională.
Să nu uităm că Iehova ne înțelege cu adevărat.
Iar el ne va ajuta să continuăm să perseverăm.
Perseverența aduce aprobarea lui Iehova.
Iar aceasta este unul dintre cele mai mari motive de bucurie.
Fiți convinși că Dumnezeu nu vă părăsește.
Aveți parte de binecuvântarea sa și de aprobarea sa care vă ocrotește ca un scut.
Păstrând în minte aceste idei, să continuăm să ne bucurăm, în pofida suferinței.
Fratele Gerrit Lösch, membru al Corpului de Guvernare, va prezenta următoarea parte a simpozionului:
„Putem fi bucuroși în pofida . . . Persecuției”.
Încă din primul secol, creștinii au fost persecutați.
Să deschidem Biblia împreună la 2 Corinteni capitolul 11.
Pavel a fost persecutat de multe ori
și a descris ce i s-a întâmplat în 2 Corinteni, capitolul 11, versetele 23 la 25.
Aici citim:
„Sunt ei slujitori ai lui Cristos? Răspund ca un nebun: Eu sunt și mai mult.
Am lucrat mai mult decât ei, am fost închis de mai multe ori,
am fost bătut de nenumărate ori și am fost deseori la un pas de moarte.
De cinci ori am primit de la iudei 40 de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu nuiele,
o dată am fost lovit cu pietre,
de trei ori am suferit naufragiu, o noapte și o zi le-am petrecut în largul mării”.
După ce a enumerat încercările cu care s-a confruntat,
în capitolul 12, versetul 10, Pavel a scris:
„Astfel, de dragul lui Cristos, îmi găsesc plăcerea în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuții și în dificultăți.
Deoarece, când sunt slab, atunci sunt tare”.
Bineînțeles, lui Pavel nu-i plăcea să fie persecutat.
Dar se bucura că avea ocazia să contribuie la justificarea suveranității lui Iehova.
Să citim acum Filipeni, capitolul 1,
cu versetele 14 și 18.
Persecuția ne dă ocazia să vedem cum acționează Iehova în favoarea poporului său
și cum își preamărește numele.
Iar asta poate fi o mărturie frumoasă.
În Filipeni 1:14, 18 Pavel a spus:
„Cei mai mulți dintre frații în Domnul au căpătat încredere datorită lanțurilor mele
și au acum și mai mult curaj să vestească fără teamă cuvântul lui Dumnezeu”.
Versetul 18:
„Și care este rezultatul?
Acela că, în orice fel, fie din ipocrizie, fie din sinceritate,
Cristos este vestit; și mă bucur de aceasta.
De fapt, voi continua să mă bucur”.
În loc să ne slăbească relația cu Iehova și speranța,
persecuția ni le întărește.
În pasajul din Romani, capitolul 5, versetele de la 3 la 5, Pavel spune:
„Să ne bucurăm chiar și în necazuri,
fiindcă perseverența aduce aprobarea lui Dumnezeu,
iar aprobarea, speranță;
și speranța nu duce la dezamăgire”.
Fără îndoială, speranța ne e de mare ajutor pentru a persevera în persecuții.
În Biblie, termenul „speranță” e folosit cu diferite sensuri.
De exemplu, speranța salvării se poate referi la o salvare de natură spirituală.
Mai există speranța de a supraviețui Armaghedonului,
speranța de a trăi veșnic în Paradis pe pământ
sau speranța vieții nemuritoare în cer.
La ce speranță se referă Pavel în Romani 5:3, 4?
La speranța cerească, așa cum reiese din context.
În a doua parte a versetului din Romani 5:2, se spune:
„Să ne bucurăm, întrucât avem speranța că vom primi glorie de la Dumnezeu!”.
Toți creștinii din primul secol aveau speranța cerească.
Ei sperau nu doar că problemele din această lume aveau să fie rezolvate
sau că urmau să fie vindecați de boli,
ci sperau să meargă la cer.
În Coloseni 1:3-5 se spune:
„Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu . . . când ne rugăm pentru voi . . .
datorită speranței care vă este rezervată în ceruri”.
Vă rog să deschideți Biblia împreună cu mine la Romani 8:20, 21.
Marea mulțime de Martori ai lui Iehova din prezent
au speranța că Iehova îi va răsplăti cu viață veșnică într-un paradis pământesc.
Pavel s-a referit la această speranță în Romani, capitolul 8, versetele 20 și 21:
„Deoarece creația a fost supusă inutilității nu din proprie voință,
ci prin cel care a supus-o, pe baza speranței
că și creația va fi eliberată din sclavia degradării
și va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu”.
Totuși Pavel se referea la speranța cerească
când folosește expresia „bucurați-vă în speranță”,
consemnată în Romani 12:12.
Dar și „alte oi” se pot bucura de speranța ce le stă în față.
Așadar, cu toții avem motive de bucurie.
Viitorul acestei lumi e sumbru, dar al nostru e luminos.
Speranța lumii se năruie, dar a noastră se apropie de împlinire.
Speranța lumii se bazează pe credulitate, însă a noastră, pe credință.
Speranța lumii duce la dezamăgire,
pe când a noastră, la fericire.
Întrucât lumea nouă e atât de aproape,
speranța noastră, fie cerească, fie pământească, urmează să se împlinească în curând.
Să deschidem Biblia împreună la Tit, capitolul 2, versetul 13:
„În timp ce așteptăm minunata speranță și manifestarea glorioasă a mărețului Dumnezeu
și a Salvatorului nostru, Isus Cristos”.
Potrivit cuvintelor din Romani 8:24, 25
speranța ne ajută să perseverăm.
„O speranță care se vede nu este speranță . . . Dar, dacă sperăm într-un lucru pe care nu-l vedem,
continuăm să-l așteptăm cu perseverență.”
Speranța noastră poate deveni din ce în ce mai puternică.
Cum ne putem întări speranța?
Termenul grecesc folosit în acest pasaj pentru speranță este „elpis”.
Sensul acestui cuvânt este „așteptare a ceva bun”.
Mai devreme, Pavel a menționat speranța pe ultimul loc
după necazuri, perseverență și aprobarea lui Dumnezeu.
Prin urmare, această speranță nu e cea pe care am dobândit-o atunci când am acceptat vestea bună,
ci este speranța care devine mai puternică
în urma perseverenței în încercări.
Când un creștin rămâne loial în încercări,
e convins că are aprobarea lui Dumnezeu.
Iar această convingere îi întărește speranța de la început.
Asemenea lui Pavel, putem fi bucuroși în pofida persecuției.
Am putea fi tratați cu ură la școală, la serviciu,
în familie sau în urma unor restricții din partea guvernelor.
În fragmentul din Predica de pe munte, consemnat în Matei, capitolul 5, versetele 11 și 12,
Isus a spus următoarele cuvinte:
„Fericiți sunteți voi când oamenii vă batjocoresc și vă persecută
și, mințind, spun tot felul de lucruri rele împotriva voastră din cauza mea!
Bucurați-vă și exultați, fiindcă răsplata voastră este mare în ceruri;
căci așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră”.
În următorul material video,
remarcați ce anume i-a ajutat pe fratele și pe sora noastră
să fie bucuroși în pofida persecuției.
Într-o dimineață devreme, forțele speciale ruse mi-au spart casa.
M-au încătușat și au început să-mi percheziționeze locuința.
M-au dus la Serviciul Federal de Securitate pentru interogatoriu.
Două zile mai târziu, Curtea m-a plasat în arest preventiv până la proces.
Îmi era frică, deoarece nu știam cum aveam să fiu tratat în închisoare.
Ofițerul m-a amenințat că situația mea se va înrăutăți.
Prin urmare, mi-a cerut să-mi recunosc vina și să le dau nume ale fraților mei de credință.
În plus, îmi era dor de soția mea dragă.
A fost greu fără ea.
Timp de două luni, n-am avut deloc la dispoziție hrană spirituală și nici Biblia, așa că am hotărât să fac eu una.
Soția mea mi-a trimis un caiet și în fiecare zi scriam versete pe care mi le aminteam.
După ce am scris în jur de 500 de versete, am primit o Biblie.
Am citit-o în întregime în patru luni, întrucât aveam nevoie de hrană spirituală.
În tot acest timp, le-am trimis soției și prietenilor mei scrisori în care le împărtășeam ceea ce învățam din Biblie.
Scrisorile pe care le-am primit de la soția mea și de la frați mi-au dat sentimentul că toți erau aproape de mine,
ca și cum s-ar fi aflat în celulele de lângă celula mea.
Nu eram singur.
Mă simțeam ca și cum toți ar fi lângă mine.
Arestul preventiv izolează o persoană de restul societății.
Însă e imposibil să izolezi pe cineva de Iehova.
Pe parcursul unei zile, mă rugam lui Iehova de mai multe ori, în special înainte de culcare.
Când toți erau în paturile lor, la lumina nopții, puteam să vorbesc cu Iehova cât de mult voiam.
Au fost perioade când am stat singur în celulă; bineînțeles, am profitat de ocazie.
Mă puneam în genunchi și plângeam în timp ce mă rugam lui Iehova.
Am decis să notez toate cererile pe care i le adresam lui Dumnezeu și să le bifez pe cele la care îmi răspundea.
Am fost convins că Iehova era foarte aproape de mine.
De asemenea, pe parcursul zilei cântam cântecele noastre.
Iar când eram singur, cântam cu toată puterea.
Mă străduiam și să predic când era posibil.
Discutam cu alții o varietate de subiecte: orice – de la tatuaje, până la „regele nordului”.
Toate fricile și îngrijorările mele au fost în zadar.
Am stat în închisoare 343 de zile și „nici chiar un fir de păr” nu mi-a căzut din cap.
Acesta a fost cel mai interesant an din viața mea – m-a învățat cum să devin un slujitor mai bun al lui Iehova.
Nu m-am simțit niciodată mai aproape de Iehova.
Ce măreț privilegiu, să susțin suveranitatea sa în felul acesta!
Ce anume te poate ajuta și pe tine să fii bucuros,
dacă în prezent te confrunți cu opoziție?
Relația pe care o ai cu Iehova, familia mondială, speranța cerească sau pamântească;
toate acestea te pot ajuta.
Să fim bucuroși, datorită iubirii lui Iehova și a fraților noștri.
Dacă te confrunți cu persecuție, fii convins că toți frații,
nu doar prietenii tăi sau frații din congregația ta,
ci frații din întreaga lume se roagă pentru tine.
Îngerii te privesc și sunt mândri că-i rămâi fidel lui Iehova.
Așadar, ai ocazia de a-i încuraja pe îngerii loiali.
La fel ca Iehova, Isus și îngerii, frații voștri se mândresc cu voi
și se bucură datorită perseverenței și credinței voastre în pofida persecuției.
Fratele William Turner, asistent al Comitetului pentru Serviciu,
va prezenta următoarea parte a simpozionului:
„Putem fi bucuroși în pofida . . . Foamei”.
Cum vă simțiți când săriți peste o masă sau când nu ați mâncat de ceva timp?
Mulți devin indispuși, nu se mai pot concentra sau nu mai pot gândi limpede.
Dar, dacă v-ar fi imposibil să faceți rost de hrană și ați fi în situația de-a îndura pentru mult timp foamea?
Apostolul Pavel s-a aflat deseori în această situație pe parcursul serviciului său.
De exemplu, în 2 Corinteni 11:27, el spune că ‘a fost flămând și însetat, fără hrană de multe ori’.
Aceasta s-a întâmplat, probabil, în călătoriile lui prin ținuturi pustii și deșerturi aride.
Sau, uneori, fiind în locuri noi, depindea de ajutorul unor oameni necunoscuți,
ori îi era greu să obțină singur chiar și lucrurile de strictă necesitate.
Pavel a trăit în timpul unei perioade de mare foamete.
Ea a durat mai mult de 3 ani și a dus la o sărăcie extremă în Iudeea și Ierusalim.
Însă, chiar dacă a suferit deseori de foame, să remarcăm ce atitudine a avut apostolul.
În 2 Corinteni 6:10, Pavel a spus despre el și colaboratorii săi creștini că ‘deși erau întristați s-au bucurat întotdeauna’.
Așadar, Pavel a recunoscut că, într-o anumită măsură, încercările ne pot întrista.
Totuși, cum a reușit el să-și păstreze bucuria, ‘să se bucure întotdeauna’, în ciuda foamei?
Remarcați răspunsul lui consemnat în scrisoarea către Filipeni.
Vă rog să deschideți la Filipeni, capitolul 4, versetele 11 la 13.
Pavel a scris: „N-o spun pentru că duc lipsă de ceva, căci am învățat ca, în orice situație, să fiu mulțumit cu ce am.
Știu să trăiesc și cu puțin, știu să trăiesc și cu mult.
În toate lucrurile și în toate situațiile am învățat secretul de a fi și sătul, și flămând, și în belșug, și în nevoi.
Pentru toate lucrurile am forță datorită celui care îmi dă putere”.
Așa cum am observat în versetul 12, Pavel vorbește despre „secretul de a fi și sătul, și flămând”.
Acest „secret” presupune să ne bazăm pe Iehova în ce privește necesitățile de bază și să fim mulțumiți cu ce primim de la el.
Pavel așa a făcut.
El a învățat o meserie ca să se-ntrețină și să nu fie o povară pentru alții.
Însă, fiind foarte ocupat în serviciul adus lui Iehova, el avea puține lucruri materiale și aprecia orice ajutor primit de la frați.
Da, Pavel era cu adevărat recunoscător pentru familia creștină.
Pavel a învățat ceva din experiențele trăite.
Văzând mâna lui Iehova-n viața sa, el s-a convins că, indiferent de situația prin care trecea,
trebuia să se bazeze pe Iehova pentru a-i safisface necesitățile.
În versetul 13 se spune că Iehova l-a susținut pe Pavel și ‘i-a dat putere’.
Așadar, în pofida încercărilor, Pavel a fost mulțumit și și-a păstrat bucuria.
Astfel, el a reușit să-și înfăptuiască pe deplin serviciul.
Ce putem învăța din exemplul lui Pavel?
Și noi am putea ajunge să suferim de foame din diverse motive.
De exemplu, ne-ar putea lipsi alimentele din cauza unui conflict civil sau a unei crize economice.
Recent, oameni de pe-ntregul glob și-au pierdut locurile de muncă.
Așadar, problemele economice ne-ar putea constrânge să trăim cu mai puțin.
Și persecuția poate duce la lipsa hranei.
În lagărele de concentrare naziste, mulți frați au fost privați de hrană.
Aceasta a fost o tactică malefică prin care Satan a încercat să le știrbească integritatea.
Chiar și unii frați, care urmăresc obiective spirituale și se mută pentru a sluji unde este mai mare nevoie de vestitori,
sunt nevoiți să se mulțumească cu mai puțin.
Prin urmare, fiecare dintre noi poate ajunge în situația de a nu avea suficientă hrană sau de-a suferi de foame.
Acestea pot fi motive serioase de-ngrijorare.
Dar soluția e s-avem încredere în Iehova.
Această încredere ne ajută să ne păstrăm calmul și să înfruntăm fiecare zi în parte.
Când țara sa a fost afectată de inflație, un tată a spus:
„În fiecare zi îl rugam pe Dumnezeu să ne dea pâinea pentru acea zi, ca să putem supraviețui”.
Însă trebuie să fim mulțumiți cu ce primim de la Iehova.
Odată, când acest tată s-a dus să cumpere mâncare, a mai găsit doar un aliment ce nu-i plăcea deloc.
Cum a reacționat?
El a spus: „Nu-mi plăcea, dar era mâncare, așa că asta am mâncat în acea seară”.
El a fost mulțumit cu ce-a primit de la Iehova.
Poate că-n prezent ne permitem să mâncăm doar ceea ce ne place.
Dar dacă situația se schimbă?
Ne putem adapta, continuând să fim mulțumiți?
E încurajator să știm că Dumnezeu se-ngrijește de noi și ne satisface necesitățile.
Evident, e important să profităm de măsurile luate de Iehova în folosul nostru.
Să urmărim împreună un material video.
Remarcați, vă rog, ce-a ajutat-o pe sora noastră să fie bucuroasă, în pofida foamei.
În Venezuela, cu mult timp înainte de criză, nu erau atâtea probleme financiare ca în prezent.
Puteam merge la magazine, puteam cumpăra câtă mâncare voiam și ne simțeam în siguranță.
Pentru familia noastră, situația a început să se înrăutățească în urmă cu cinci ani.
Până și alimentele de bază erau greu de găsit.
Când mergeam să cumpărăm ceva, nu găseam nimic.
Doi bătrâni de congregație se interesau aproape zilnic de noi și ne aduceau mâncare.
Pregăteam mâncarea, iar la masă preocuparea mea era ca cei doi copii ai mei să se sature.
Mereu le dădeam lor mai multă mâncare.
Băiatul meu mai mic mă întreba:
„Mamă, doar atât mănânci?”.
Îi spuneam: „Da, dragule, îmi ajunge”,
iar el îmi răspundea: „Nu prea cred”.
Mă gândeam: „Îmi ajunge și atât”, însă pentru corpul meu nu era suficient cât mâncam.
Într-o duminică dimineața, în timpul întrunirii, nu mă simțeam bine, însă fiica mea era lângă mine.
Când mi-am revenit mi-a spus: „Mamă, ai leșinat de trei ori!”.
I-am răspuns: „E imposibil!”.
Frații m-au dus imediat la doctor.
Am fost diagnosticată cu malnutriție severă.
Frații au făcut un plan ca să mă ajute.
Ne aduceau mâncare deja gătită și chiar stăteau lângă mine până când terminam de mâncat.
Încă n-am ajuns la greutatea mea normală, întrucât acum sunt mult mai slabă decât eram înainte.
Dar mă simt bine și sunt sănătoasă.
Bătrânii mi-au purtat mereu de grijă, iar asta mi-a ridicat moralul.
Și, bineînțeles, datorită lui Iehova, nu mi-am pierdut niciodată bucuria!
Îi sunt recunoscătoare deoarece el este cel care mă susține.
Mă ajută să am mereu îmbrăcăminte, mâncare și prieteni minunați.
Iehova îmi dă toate aceste lucruri!
Ce anume a ajutat-o pe sora noastră?
În primul rând: relația cu Iehova.
Ea a înțeles că era important să rămână lângă Iehova și să participe la-ntruniri.
În al doilea rând: familia creștină.
Bătrânii i-au purtat de grijă surorii noastre.
Ei s-au interesat zilnic de ea. Au dus hrană întregii familii și s-au asigurat că sora mânca suficient.
Aceste trei daruri, relația strânsă cu Iehova,
sprijinul primit din partea familiei noastre mondiale și speranța,
ne pot ajuta și pe noi să ne păstrăm bucuria, chiar și atunci când suferim de foame.
Suntem convinși de adevărul cuvintelor lui Pavel din Filipeni 4:12.
Iehova ne poate asigura cele necesare vieții și o va face, în orice situație!
Atunci când suferim din cauza foamei, e firesc să ne-ngrijorăm pentru noi și pentru cei dragi.
Însă, așa cum am văzut, ne putem păstra bucuria și când trecem prin perioade de foamete.
Concluzia?
‘Să învățăm secretul’.
Oricui îi place sa afle un secret, iar Iehova ne-nvață secretul de-a ne păstra bucuria.
Trebuie să ne bazăm pe el și vom vedea cum acționează în folosul nostru.
Iehova e foarte mulțumit când slujitorii săi îi rămân loiali și-și păstrează bucuria,
având încredere că el nu-i va abandona niciodată.
Fratele Robert Luccioni, asistent al Comitetului de Editare, va prezenta următoarea parte a simpozionului:
„Putem fi bucuroși în pofida . . . Lipsei de îmbrăcăminte”.
Putem fi bucuroși chiar dacă trecem prin încercări grele?
Până acum am văzut că apostolul Pavel
și-a păstrat bucuria în pofida necazului,
a suferinței, a persecuției și chiar a foamei.
Exemplul lui este încurajator deoarece mulți dintre voi
ați trecut sau treceți chiar prin astfel de încercări.
Dar ce putem spune despre situațiile în care pierdem totul
din cauza unui dezastru sau a unui conflict civil?
Cum ne ajută exemplul lui Pavel?
Tema simpozionului este Romani 8:35,
unde Pavel spune că nici măcar lipsa de îmbrăcăminte
‘nu ne poate separa de iubirea lui Cristos’.
Pavel a zis asta din proprie experiență.
Deschideți, vă rog, la 2 Corinteni 11:27
și observați cum descrie el încercările sale.
2 Corinteni 11:27: „Am trudit și m-am ostenit,
am avut multe nopți fără somn, am fost flămând și însetat,
fără hrană de multe ori, în frig și fără îmbrăcăminte”.
Lui Pavel nu-i lipsea îmbrăcămintea pentru că era leneș.
Din Scripturi știm că el a muncit din greu ca să se întrețină.
El a ajuns în frig și fără îmbrăcăminte
din cauza unor situații apărute în serviciul său.
De exemplu, vă amintiți când Pavel se afla pe o corabie
care a naufragiat din cauza unei furtuni pe Mediterană?
După ce corabia s-a făcut bucăți,
probabil că Pavel și alții s-au prins de ce-a mai rămas din ea
și au ajuns la țărm doar cu hainele de pe ei.
De fapt, locuitorii insulei Malta
au făcut focul ca supraviețuitorii să se încălzească.
În alte ocazii, Pavel a fugit
doar cu hainele de pe el ca să-și scape viața.
Alteori, a fost bătut sau lovit cu pietre,
hainele fiindu-i, probabil, sfâșiate.
În Faptele 16:22 citim că
‘magistrații civili au poruncit să i se smulgă hainele,
să fie bătut cu nuiele și apoi să fie aruncat în închisoare’.
Aceste relatări ne ajută să înțelegem mai bine
cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 4:11.
1 Corinteni 4:11: „Chiar și acum
suferim de foame și de sete,
suntem îmbrăcați sărăcăcios,
suntem bătuți, suntem fără adăpost”.
În pofida acestor situații,
ce i-a îndemnat Pavel pe colaboratorii săi să facă?
În versetul 16, el spune:
„Vă îndemn deci să deveniți imitatori ai mei”.
El i-a încurajat să-i imite exemplul,
să se bucure în pofida încercărilor.
În Romani 12:12 citim îndemnul lui: „Bucurați-vă în speranță. Împărțiți cu sfinții după nevoile lor”.
Pavel a reușit să-și păstreze bucuria și să-i ajute pe alții,
chiar dacă se afla în încercări grele.
Și în prezent, mulți frați și surori
sunt afectați de dezastre cumplite.
Numai în ultimul an, au fost cutremure
în Albania, Filipine, Puerto Rico și în alte țări;
inundații majore în Congo, Spania, Statele Unite;
uragane și taifunuri în insulele Bahamas și în Filipine;
incendii devastatoare în Australia și în Statele Unite.
Și lista poate continua...
Ca urmare, unii dintre voi, dragi frați și surori, ați fost nevoiți
să vă părăsiți locuințele în toiul nopții,
doar cu hainele de pe voi.
Iar alții v-ați pierdut toate bunurile.
Astfel de rapoarte ne întristează.
Vrem să știți că ne rugăm
pentru toți cei care trec prin astfel de necazuri.
Dar frații noștri își păstrează bucuria chiar și în aceste situații.
Cum este posibil?
În următorul material video,
observați cum și-a păstrat bucuria un cuplu
când s-a confruntat cu un dezastru
și a rămas fără îmbrăcăminte.
Locuim în New York.
Aici ritmul vieții e foarte trepidant; toți oamenii sunt grăbiți și ocupați.
Trebuie să ții pasul cu acest stil de viață.
Ne descurcam destul de bine; găseam bucurie făcând pionieratul și munceam atât cât să avem cele necesare vieții.
Printre lucrurile la care trebuia să fim atenți era siguranța noastră, trebuia să avem grijă la ce se petrece în jurul nostru.
Însă niciodată nu ne-am gândit că trebuia să ne facem griji din cauza uraganelor; nici nu ne-a trecut prin minte.
În ziua când am auzit prima oară avertismentul, ploua afară și sufla vântul.
Am văzut că se aduna apă în parcarea din fața blocului nostru și atunci am realizat că ceva urma să se întâmple.
Am rămas doar cu hainele de pe noi.
Totul a fost devastat.
Am pierdut tot ce-aveam . . . într-o singură noapte.
Nu m-am gândit niciodată că ar putea intra apă în locuința noastră
și că toate lucrurile noastre materiale, inclusiv hainele, ar putea fi distruse.
Pentru prima dată în viață am simțit ce înseamnă să nu ai nimic.
Tot ce puteam face era să mă întreb: „Ce se va întâmpla cu mine și cu soția mea?”.
În weekendul acela urma să avem congresul de circumscripție.
Nu aveam nici măcar un costum sau o cravată.
Până atunci luasem de la sine înțeles faptul de a avea haine.
Frații și surorile ne-au ajutat în multe moduri.
În acea vineri am auzit că bate cineva la ușă.
Când am deschis am văzut . . . trei costume și pantofi!
Frații ne cumpăraseră haine.
A fost o experiență de nedescris.
Ne-au îmbrățișat și ne-au dat plicuri cu bani.
Suntem convinși că iubirea lui Iehova i-a motivat să ne cumpere îmbrăcăminte.
Astfel, am putut să participăm la congres și să ne hrănim din punct de vedere spiritual, în pofida situației în care ne aflam.
Deși ne-am pierdut toate lucrurile materiale, am continuat să facem pionieratul, de atunci până în prezent.
Iehova a făcut o promisiune.
Atât timp cât căutăm mai întâi Regatul, El se va îngriji de toate celelalte lucruri.
De aici provine bucuria mea!
Indiferent de încercările prin care trecem, chiar dacă ajungem să nu mai avem nici măcar îmbrăcăminte,
nimic nu ne poate distruge relația pe care o avem cu Iehova Dumnezeu.
Ați observat ce i-a ajutat pe cei doi soți?
Au pierdut totul într-o noapte, nu știau ce să facă.
Dar ați observat hotărârea lor?
Brian a spus:
„Indiferent de încercările prin care trecem,
chiar dacă ajungem să nu mai avem nici măcar îmbrăcăminte,
nimic nu ne poate distruge relația cu Iehova”.
Ei au fost impresionați de ajutorul oferit de frați.
Și-au păstrat vie speranța în Iehova.
Ce învățăm de aici?
Indiferent prin ce încercări trecem,
chiar dacă ne pierdem bunurile sau îmbrăcămintea,
ne putem păstra bucuria.
În acest sens ne pot ajuta trei lucruri:
relația cu Iehova, ajutorul fraților și speranța noastră sigură.
Mulți dintre voi săriți imediat în ajutorul fraților voștri
când e nevoie și apreciem mult acest lucru.
Dezastrele sunt tot mai frecvente și mai intense.
Ca urmare, frații au tot mai multă nevoie de ajutor.
Vă lăudăm și vă mulțumim pentru ceea ce faceți.
Unii dintre voi vă oferiți să mergeți în zonele afectate.
De exemplu, după ce uraganul Dorian a lovit insulele Bahamas,
Martori care sunt piloți au transportat
peste 700 de voluntari în zonele afectate.
Alții îi ajutați pe frații și surorile din zona voastră.
De exemplu, în Congo, din cauza conflictelor civile,
mulți frați au trebuit să-și părăsească locuințele
și să fugă doar cu hainele de pe ei.
Rămași fără mijloacele de existență,
ce avea să se întâmple cu ei?
Frații și surorile din congregațiile învecinate,
chiar dacă erau săraci,
le-au oferit bani, alimente, îmbrăcăminte și chiar un acoperiș.
În Bolivia și în Venezuela,
congregațiile au pregătit mâncare și au distribuit alimente.
Și cât de repede s-au mobilizat frații în timpul acestei pandemii.
Au oferit alimente, ajutoare, sprijn emoțional și spiritual.
Congregațiile și familiile s-au ajutat între ele.
Datorită spiritului vostru de sacrificiu
și donațiilor voastre generoase,
vă dovediți o binecuvântare
pentru frații și surorile din întreaga lume.
Toate acestea sunt ca o palmă peste fața lui Satan.
În ce sens?
Vă amintiți că, în Iov 1:11,
Satan i-a insultat pe Iehova și pe toți cei ce-l iubesc
insinuând că aceștia îi vor întoarce spatele
lui Iehova dacă trec prin încercări.
Să citim acum Iov 1:11: „Dar acum
întinde-ți mâna și atinge-te de tot ce are
și sigur te va blestema în față”.
Satan era convins că, dacă
ar trebui să alegem între bunurile noastre
și loialitatea față de Iehova, am alege bunurile.
Sau dacă ar trebui să alegem între a ne ajuta pe noi
și a-i ajuta pe alții, am alege să ne ajutăm pe noi.
Cât de mult s-a înșelat!
Și cât de furios trebuie să fie când vede
ce se întâmplă în organizația lui Iehova!
Așadar, ce trebuie să facem?
Să continuăm să-l înfuriem,
să continuăm să-i ajutăm pe frații aflați în nevoie.
Astfel, vom fi mai bucuroși
și îi vom ajuta și pe alții să fie bucuroși.
Dragi frați,
să fim hotărâți să rămânem bucuroși
făcând cele trei lucruri.
Să păstrăm o relație strânsă cu Iehova,
să apreciem iubirea și ajutorul fraților
și să medităm la speranța noastră.
Nu uitați!
Dacă-i slujim cu loialitate lui Iehova
în pofida lipsei de îmbrăcăminte,
a pierderii tuturor bunurilor, îi bucurăm inima.
Iar acesta este pentru noi un motiv important de bucurie.
În continuare, fratele Ralph Walls,
asistent al Comitetului pentru personal,
va prezenta următoarea parte din simpozion:
„Putem fi bucuroși în pofida ... pericolului”.
Titlul acestei teme nu e sub formă de întrebare, ci este o afirmație.
Putem fi bucuroși în pofida pericolului.
Să analizăm împreună exemplul apostolului Pavel.
El a fost bucuros chiar dacă a avut de înfruntat multe pericole pe parcursul serviciului său.
Într-un verset, el menționează opt situații în care s-a aflat în pericol, inclusiv din cauza tâlharilor.
În Efes, e posibil ca Pavel să fi fost nevoit să lupte cu animale sălbatice în arenă.
Vă rog să deschideți Biblia împreună cu mine, la 2 Corinteni 1:8-11.
Aici citim:
„Căci nu vrem să fiți în neștiință fraților, cu privire la necazul prin care am trecut în provincia Asia”.
El a scris aceste cuvinte când se afla în Europa, în Macedonia. Pavel continuă:
„Situația a fost foarte grea, peste puterile noastre, astfel că nu mai eram siguri nici măcar că vom scăpa cu viață.
Ba chiar am simțit că am primit condamnarea la moarte.
Dar aceasta a fost ca să ne punem încrederea nu în noi, ci în Dumnezeul care scoală morții.
El ne-a scăpat dintr-un pericol de moarte și ne va mai scăpa;
și avem speranța în el că va continua să ne scape.
Și voi ne puteți ajuta prin implorările voastre pentru noi.
Astfel, mulți vor aduce mulțumiri pentru noi datorită favorii pe care o primim ca răspuns la rugăciunile multora”.
Cu mai puțin de un an în urmă, Pavel scrisese prima scrisoare către corinteni.
Pe atunci, se afla în Asia, în orașul Efes.
În 1 Corinteni, capitolul 15, cu versetul 32, Pavel a scris:
„Dacă, la fel ca alți oameni,
m-am luptat cu fiarele în Efes, la ce-mi folosește?”.
Cuvintele sale s-ar putea referi literalmente la o luptă cu animale în arenă.
Totuși, speranța învierii l-a întărit pe Pavel, care a spus:
„Dar aceasta a fost ca să ne punem încrederea nu în noi, ci în Dumnezeul care scoală morții”.
Pavel a fost încurajat și de colaboratorii creștini.
El a spus:
„Și voi ne puteți ajuta prin implorările voastre pentru noi.
Astfel, mulți vor aduce mulțumiri pentru noi datorită favorii pe care o primim ca răspuns la rugăciunile multora”.
Și noi ne bucurăm de relații apropiate cu frații din congregație, care sunt gata să ne ajute în diferite moduri.
La un moment dat, Pavel și însoțitorii săi au trecut ‘printr-o situație foarte grea’,
nefiind siguri nici măcar că ‘vor scăpa cu viață’.
Ce l-a ajutat pe Pavel?
El a fost încurajat de colaboratorii săi creștini, care l-au susținut.
Când au loc dezastre naturale sau alte calamități,
în repetate rânduri, frații noștri sunt primii care le oferă ajutor pe plan material și spiritual,
atât colaboratorilor creștini, cât și altor oameni.
Astăzi, creștinii nu trebuie să lupte cu animale sălbatice în arene.
Totuși, la fel ca Pavel, putem fi bucuroși în pofida oricărui pericol din prezent.
Și noi am putea fi atacați fizic, sau ‘în pericol din cauza tâlharilor’, mai ales în zone cu conflicte civile.
Biblia a prezis că în zilele din urmă oamenii aveau să fie ‘cruzi și neiubitori de bine’.
În următorul material video, remarcați ce a ajutat o familie să fie bucuroasă în pofida pericolelor.
M-am născut în Caracas și locuiesc într-o zonă a orașului numită Petare.
Aici este multă criminalitate și delincvență.
În urmă cu câțiva ani, o soră pionieră a fost lovită de un glonț și, din nefericire, a murit.
Ceva asemănător i s-a întâmplat și fiului meu.
În cartier a avut loc o confruntare, iar un glonț rătăcit l-a lovit pe băiatul meu și l-a omorât pe loc.
Am suferit mult.
Mă durea să mă duc în camera lui și să văd că e goală.
Apoi să-i văd lucrurile: încălțămintea, hainele preferate din garderobă.
Nu puteam să m-abțin să nu plâng.
Situația a fost foarte greu de suportat în perioada aceea.
De îndată ce congregația a aflat ce s-a întâmplat, frații mi-au oferit ajutorul necesar.
Au fost lângă mine și s-au îngrijit de toate lucrurile pe care trebuie să le facă cineva când îi moare cineva drag.
După cele întâmplate, mi-a fost frică să merg în lucrarea de predicare.
Mă temeam pentru viața mea și pentru viața familiei mele.
M-am rugat lui Iehova, iar el m-a ajutat să iau decizii înțelepte pentru a continua să predic.
Câteodată, când sunt singur și mă gândesc la fiul meu, mă copleșesc amintirile.
Bineînțeles, mă simt deprimat și încep să plâng din nou.
Dar ceea ce mă motivează să perseverez este faptul că păstrez viu în minte promisiunea lui Iehova cu privire la înviere.
O relatare care îmi place și la care mă gândesc mereu este cea despre Lazăr.
Acolo, Marta folosește o expresie.
Ea spune: „Știu că se va scula din morți, în ziua din urmă”.
Și eu am aceeași încredere în Iehova.
Știu că fiul meu va fi înviat și că Iehova mi-l va da înapoi.
E adevărat că în perioada când s-a întâmplat această tragedie mi-am pierdut bucuria pentru un timp.
Dar mai târziu, după ce durerea s-a mai atenuat, speranța învierii mi-a redat bucuria.
E ca și cum Iehova mi-ar spune: „Stai liniștit”.
Parcă m-ar bate ușor pe umăr, spunându-mi: „Continuă să perseverezi și vei vedea împlinirea promisiunii mele.
Rămâi fidel, iar eu îl voi învia”.
Ce a ajutat această familie să fie bucuroasă în ciuda pericolelor?
Rugăciunea, speranța învierii, sprijinul din partea familiei creștine și spiritul sfânt.
Ce daruri de la Iehova ne ajută și pe noi să fim bucuroși, în pofida oricărui pericol din prezent?
Relația pe care o avem cu Iehova, familia mondială, speranța noastră sau altceva?
Fie ca în aceste ‘timpuri critice cărora cu greu le facem față’,
să găsim bucurie în speranța eliberării din orice pericol.
Așteptăm cu nerăbdare sfârșitul răutății, așa cum aștepta și Habacuc în zilele sale.
Să deschidem la Habacuc, capitolul 1
și să ne imaginăm cât de stresat era el din cauza violenței, a certurilor și a asupririi din jur.
El a întrebat:
„Până când, o, Iehova . . .?
Până când voi cere ajutor din cauza violenței . . .?
De ce mă faci să văd nelegiuire? De ce tolerezi asuprirea?
De ce este distrugere și violență în fața mea?
De ce sunt atât de multe certuri și conflicte?”.
De ce? De ce? De ce? De ce? Până când?
Să remarcăm ce a spus Habacuc în capitolul 2, versetul 3:
„Căci viziunea își așteaptă încă timpul fixat.
Înaintează în grabă spre împlinire și nu va minți.
Chiar dacă ar întârzia, continuă să o aștepți,
căci se va împlini negreșit.
Nu va întârzia!”.
La fel ca Habacuc, avem încredere în Iehova și suntem convinși că, în curând, el va pune capăt violenței.
Habacuc a cerut ajutorul lui Iehova, având încredere în Tatăl și Prietenul său.
El nu s-a lăsat copleșit de îngrijorare și nu s-a bazat pe propria pricepere,
ci a vorbit cu Iehova în rugăciune despre sentimentele și grijile lui, lăsându-ne un exemplu demn de urmat.
În capitolul 3, versetul 18, citim care a fost hotărârea sa.
El a spus:
„Eu tot voi exulta în Iehova, mă voi bucura în Dumnezeul salvării mele”.
Iehova, ‘Ascultătorul rugăciunii’, ne îndeamnă și pe noi să vorbim cu încredere în rugăciune despre îngrijorările noastre.
El nu l-a mustrat pe Habacuc pentru că și-a exprimat sentimentele,
ci le-a consemnat în Cuvântul său, pentru a ne arăta că e normal să ne îngrijorăm uneori.
Dar Iehova vrea să-i cerem ajutorul în rugăciune.
Astfel, vom vedea cum răspunde el la cererile noastre și vom simți îmbrățișarea sa prin îndrumarea pe care ne-o dă.
El ne va ajuta să privim orice situație din perspectiva sa.
Rugăciunile noastre sincere sunt o dovadă evidentă a încrederii noastre în Dumnezeu.
Suntem bucuroși, știind că Iehova este nerăbdător să ne salveze din orice pericol!
Fratele David Schafer, asistent al Comitetului pentru învățământ, va prezenta ultima parte a simpozionului,
„Putem fi bucuroși în pofida ... Sabiei”.
În timpul primei sale detenții la Roma, din 59 până în 61 e.n.,
apostolului Pavel i s-a permis să stea într-o casă închiriată, fiind păzit de un soldat.
În cei doi ani, el le-a predicat tuturor celor care veneau la el
și a scris sub inspirație scrisorile către Efeseni, Filipeni, Coloseni, Filimon și – se pare – către Evrei.
Apoi, Pavel a fost eliberat.
Acum își putea relua activitatea de misionar și le putea scrie lui Timotei, care slujea în Efes, și lui Tit, care slujea în Creta.
În scurt timp însă, împăratul roman Nero a dat vina pe creștini pentru incendiul care a devastat Roma,
iar Pavel a ajuns din nou în lanțuri, în 65 e.n.
După zeci de ani de serviciu fidel, cum credeți că s-a simțit el în această situație?
Găsim răspunsul în a doua scrisoare pe care i-a trimis-o din închisoare lui Timotei.
Deschideți, vă rog, la 2 Timotei, capitolul 4.
Purtau săbii oamenii care l-au arestat pe Pavel?
Cu siguranță.
Oare și-a amintit Pavel, văzând săbiile, că Irod Agripa I l-a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia?
Probabil că da.
În pasajul din 2 Timotei vedem că Pavel și-a dat seama că execuția sa era iminentă.
Dar mai aflăm ceva din acest pasaj.
Putem observa trei lucruri care l-au întărit pe Pavel în fața morții.
Vă rog să deschideți cu mine la 2 Timotei, capitolul 4:6-8:
„Căci eu sunt deja turnat ca o ofrandă de băutură, iar timpul pentru eliberarea mea este foarte aproape”.
Adică urma să moară, iar apoi să fie înviat în Regatul ceresc al lui Cristos.
Iar versetul 7 continuă: „Am luptat lupta cea bună, am alergat cursa până la capăt”.
„Până la capăt.” Da, Pavel și-a dat seama că în curând avea să-și încheie, victorios, cursa.
El continuă: „ Am respectat credința. De acum înainte îmi este rezervată coroana dreptății”.
Aici se vede speranța lui sigură.
Apoi spune: „Pe care Domnul, judecătorul cel drept, mi-o va da ca răsplată în ziua aceea”.
Observați în aceste cuvinte cât de puternică era relația lui Pavel cu Iehova?
Cât de convins era că Fiul lui Dumnezeu avea să-i dea răsplata promisă?
El spune apoi:
„Dar nu numai mie, ci și tuturor celor care au tânjit după manifestarea sa”.
Pavel își iubea frații. Și nu i-a dat uitării.
Iată ce l-a ajutat să fie bucuros, în pofida morții sale iminente: frații, relația cu Iehova și speranța sa.
Pavel nu voia să moară, ar fi preferat să continue să-i slujească lui Iehova alături de frații săi.
Însă el a înfruntat moartea cu curaj și s-a bucurat privind la răsplata care îi era rezervată.
Asemenea lui Pavel, putem fi bucuroși chiar și în fața morții. Cum așa?
Să ne întoarcem la tema simpozionului – Romani 8:35.
Care este răspunsul la întrebările lui Pavel de aici? ‘Cine ne va separa de iubirea lui Cristos?
Necazul, suferința, persecuția, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, pericolul sau sabia?’
Găsim răspunsul în versetele 38 și 39:
„Sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici guvernările, nici lucrurile prezente, nici lucrurile viitoare,
nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea și nicio altă creație nu ne vor putea separa
[da, moartea nu ne poate separa] de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.
Iubirea lui Iehova față de slujitorii săi nu se stinge, chiar dacă ei se află pentru un timp în mormânt.
Îi mai iubește Iehova pe Avraam, Isaac și Iacob? Dar pe Sara, Rebeca, Iov, Moise sau Daniel?
Dar pe toți cei care au murit în închisori sau în lagăre de concentrare pentru credința lor?
Îi mai iubește Iehova? Bineînțeles că da!
El iubește și sutele de frați și de surori care au murit în ultimele luni din cauza coronavirusului.
O iubește pe bunica ta, pe tatăl tău, pe sora ta. Îi păstrează vii în memoria sa. Îi va readuce la viață.
Acest lucru ne ajută, dragi frați, când ne aflăm în fața sabiei, adică a morții.
În următorul material video, vom vedea ce l-a ajutat pe fratele Baite Michael Dugbe
să se bucure chiar și atunci când viața i-a fost amenințată.
Când totul în jurul tău se transformă în haos,
singurul lucru de care mai poți fi sigur este relația personală cu Iehova.
Mă numesc Baite Michael Dugbe.
M-am născut în Monrovia, Liberia, în 1980.
Viața în Monrovia înainte de război, pe vremea când eram copil, a fost minunată.
Aveam părinți deosebiți.
Locuiam într-o casă frumoasă și mergeam la o școală bună.
Când aveam nouă ani, totul s-a schimbat dintr-odată.
Am aflat că exista un grup de rebeli care încercau să preia conducerea asupra guvernului.
Din cauza lor, oamenii au intrat în panică.
Au început să-și închidă afacerile, iar serviciile precum electricitatea și apa au fost întrerupte.
Următorii ani au fost foarte instabili.
În 1996, situația a luat o nouă întorsătură.
A început războiul.
De data aceasta, rebelii erau chiar în oraș.
Aveau loc multe jafuri.
Se auzeau multe împușcături.
Rebelii erau cunoscuți pentru că îi torturau pe cei ce refuzau să lupte împreună cu ei.
Într-o asemenea situație te confrunți cu sentimente de frică și panică.
Și când frica se intensifică, cea mai bună modalitate de a-i face față este rugăciunea – faptul de a te ruga lui Iehova,
de a-i cere îndrumarea ca să știi ce să faci.
Pe măsură ce luptele se intensificau și se apropiau tot mai tare de locuința noastră, nu mai eram în siguranță.
Am fost nevoiți să plecăm; în cele din urmă, am ajuns la filială.
Frații au fost foarte iubitori și ne-au purtat de grijă.
S-au asigurat că puteam să ne continuăm activitățile spirituale.
Privind în urmă, sunt recunoscător că am scăpat cu viață.
Au fost două lucruri care ne-au ajutat să facem față situației:
în primul rând, relația cu Iehova, datorită căreia ne-am păstrat echilibrul.
În al doilea rând, am reușit să perseverăm datorită ajutorului primit de la frații și surorile noastre.
Când ne confruntăm cu o încercare – atunci realizăm cu adevărat câtă nevoie avem de familia noastră mondială.
Găsesc multă bucurie în repartiția mea de la Betel, în Departamentul audio-video.
Îi iubesc pe frații și surorile cu care colaborez.
Îi sunt recunoscător lui Iehova că sunt în viață și că îi pot sluji în fiecare zi.
Materialul video ne-a amintit că viața în acest sistem poate fi curmată brusc.
Dar ce l-a ajutat pe fratele Dugbe să se bucure chiar dacă viața i-a fost amenințată? Relația sa cu Iehova.
Iar cu ajutorul fraților, a studiat cu regularitate, a mers la întruniri și în predicare, păstrându-și astfel speranța vie.
Este posibil ca unii dintre noi să moară pentru credință,
așa cum li s-a întâmplat multor creștini din secolul I și unora din perioada modernă.
Într-adevăr, în acest sistem nu ne putem aștepta să avem o viață lipsită de probleme.
Am putea muri din cauza unei boli, a unui accident sau a altor probleme specifice zilelor din urmă.
Am putea muri înainte să vină lumea nouă, așa cum s-a întâmplat în cazul multor frați.
Sau poate că ‘necazul cel mare’ ne va prinde în viață.
În orice caz, trebuie să fim hotărâți să-i rămânem fideli lui Iehova până la sfârșit.
„Cine va persevera până la sfârșit va fi salvat.”
Dacă credem că lumea nouă va veni înainte să murim,
am putea fi nepregătiți să rămânem fideli în cazul în care viața ne e amenințată.
Sau, dacă credem că necazul cel mare nu va veni în timpul vieții noastre,
am putea fi nepregătiți pentru încercările pe care acesta le va aduce cu sine.
Putem fi pregătiți pentru orice s-ar întâmpla dacă rămânem puternici și vigilenți spiritualicește.
„Vegheați deci, [a spus Isus] pentru că nu știți în ce zi vine Domnul vostru.”
A fost oportun să analizăm exemplul apostolului Pavel, care și-a exprimat convingerea fermă în Romani 8:35.
Ce am învățat din acest simpozion?
Cuvintele din Romani 8:35-39 ne dau asigurarea că nicio încercare nu-l poate împiedica pe Iehova să ne iubească.
Știind că avem iubirea și aprobarea lui Iehova chiar și în încercări, putem fi bucuroși în pofida necazului,
a suferinței, a persecuției, a foamei, a lipsei de îmbrăcăminte, a pericolului, a sabiei și a oricărei alte încercări.
Așadar, să continuăm să ne apropiem de cel care ne iubește atât de mult.
Întăriți-vă încrederea în Iehova prin studiu personal și rugăciune! Asigurați-vă inima de iubirea lui!
Prețuiți-i pe frații voștri și apropiați-vă de ei!
Țineți la speranța pe care ne-o dă Dumnezeu și meditați la „adevărata viață”!
Și nu uitați rugăciunea scrisă sub inspirație, din Coloseni 1:11.
Dragi frați, dacă vom continua să facem aceste lucruri, la fel ca Pavel, și noi vom putea fi bucuroși în pofida oricărei încercări.
Remarcați cuvintele încurajatoare din Coloseni 1:11:
„Să fiți întăriți pe deplin, prin puterea sa extraordinară”.
Dar cât de mare este puterea lui Dumnezeu?
Nu este greu să ne dăm seama deoarece Cuvântul lui Iehova dezvăluie ce a realizat și ce va mai realiza el prin spiritul sfânt,
cea mai puternică forță din univers.
Dar de ce ne dă el spiritul său?
Nu doar ca să suportăm.
Nu doar ca să suportăm toate lucrurile.
Nu doar ca să suportăm toate lucrurile cu răbdare, ci, cum spune versetul,
„ca să suportăm toate lucrurile cu răbdare și cu bucurie”.
Cu această asigurare, putem fi bucuroși în pofida oricărei încercări, oricât de grea ar fi sau oricât de mult ar dura,
deoarece iubirea statornică a Tatălui nostru ne va ajuta să fim bucuroși pentru eternitate.
Dragi frați, vă mulțumim pentru aceste cuvântări încurajatoare.
Și îi mulțumim lui Iehova întrucât ne dă tot ce avem nevoie pentru a ne păstra bucuria.
Să ne ridicăm acum pentru a intona cântarea cu titlul „Iehova e Regele nostru!”,
pe care o găsim la numărul 9.
Așadar, cântarea numărul 9.

Congresul Regional din 2020, „Bucurați-vă întotdeauna!”: sesiunea de duminică dimineață, partea I