JW subtitle extractor

Cu trei zile înainte ca Isus să fie condamnat la moarte,
discipolii săi i-au pus o întrebare de mare importanță și pentru noi azi.
Ei l-au întrebat:
„Care va fi semnul prezenței tale și al încheierii sistemului?”.
Isus le-a explicat că perioada dinaintea lumii noi promise
urma să fie marcată de războaie, cutremure,
lipsuri de alimente și epidemii.
Apoi Isus a spus:
„Căci, în zilele acelea dinainte de Potop, oamenii mâncau și beau,
bărbații se căsătoreau și femeile erau date în căsătorie,
până în ziua în care Noe a intrat în arcă.
Ei n-au dat atenție, până a venit Potopul și i-a măturat pe toți.
Așa va fi și în timpul prezenței Fiului omului”.
Prin aceste cuvinte, Isus a confirmat că Noe a fost un personaj real și că Potopul a avut într-adevăr loc.
În plus, el a arătat că perioada dinaintea Potopului seamănă mult cu perioada în care trăim noi.
Așadar, e important să analizăm evenimentele din zilele lui Noe și să învățăm din ele.
Primele capitole ale cărții Geneza ne ajută să înțelegem cum era viața în secolele dinaintea lui Noe,
după ce Adam și Eva au fost alungați din grădina Edenului.
Toți oamenii vorbeau aceeași limbă și probabil că dezvoltaseră și un sistem de scriere.
Construiseră un oraș sau chiar mai multe.
Învățaseră să prelucreze arama și fierul.
Inventaseră instrumente muzicale, precum harpa și flautul.
Și, pentru că erau descendenți apropiați ai lui Adam și ai Evei, care fuseseră perfecți,
trăiau mult – sute de ani.
Dar lucrurile nu mergeau bine.
Oamenii se îndepărtaseră de Iehova și, ca urmare, deveniseră foarte violenți și imorali.
Situația era așa de gravă, încât Iehova l-a inspirat pe Enoh, al șaptelea om din linia genealogică a lui Adam,
să anunțe că Dumnezeu nu va tolera la nesfârșit oamenii răi și răzvrătiți;
că își va executa judecata asupra celor lipsiți de pietate.
Bineînțeles, acelor oameni nu le-a plăcut mesajul lui Enoh.
Ei l-au urât, poate chiar au încercat să-l omoare.
Enoh nu a văzut împlinirea profeției sale.
Șase sute de ani mai târziu, situația s-a înrăutățit și mai mult.
Să citim Geneza, capitolul 6, versetele 1 la 7:
„Când oamenii au început să crească la număr pe pământ și li s-au născut fiice,
fiii adevăratului Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase.
Și le-au luat de soții pe toate acelea pe care le-au ales.
Atunci Iehova a zis:
«Spiritul meu nu va tolera la nesfârșit omul, căci el nu este decât carne.
De aceea, el va mai trăi 120 de ani».
Nefilimii erau pe pământ în acele zile, precum și după aceea.
În tot acest timp, fiii adevăratului Dumnezeu au continuat să aibă relații sexuale cu fiicele oamenilor,
iar ele le-au născut fii.
Aceștia au fost puternicii din vechime, bărbații cu renume.
Iehova a văzut că răutatea omului era mare pe pământ
și că orice înclinație a gândurilor și a inimii lui era tot timpul numai spre rău.
Și lui Iehova i-a părut rău că-i făcuse pe oameni pe pământ și s-a mâhnit în inima lui.
Astfel, Iehova a zis:
«Am să-i șterg de pe fața pământului pe oamenii pe care i-am creat
– și, împreună cu oamenii, animalele domestice, târâtoarele și păsările cerului – ,
fiindcă îmi pare rău că i-am făcut»”.
În acea perioadă, unii îngeri au remarcat femeile frumoase de pe pământ
și au început să nutrească dorințe sexuale.
Acești îngeri s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.
Ei au venit pe pământ și și-au luat corpuri omenești pentru a întreține relații sexuale cu acele femei.
Astfel, ei au devenit demoni, îngeri egoiști și răi.
Probabil că erau fermecători, inteligenți și chipeși.
Aveau puteri supranaturale.
Trebuie să fi fost irezistibili, mai ales pentru femeile care n-aveau deloc teamă de Dumnezeu.
Poate că le-au luat pe unele femei cu forța.
Ei le-au luat ‘pe toate pe care le-au ales’.
Ce om de pe pământ li s-ar fi putut împotrivi demonilor?
Aceștia le-au luat oamenilor fiicele, surorile și, probabil, chiar soțiile.
Femeile au rămas însărcinate și au născut fii, dar nu orice fel de fii.
Erau foarte puternici.
Îi terorizau pe oameni.
Erau cruzi, sălbatici.
Iar aceste trăsături s-au accentuat pe măsură ce au crescut.
Ei au devenit adulți din cale-afară de violenți.
Erau numiți nefilimi, care înseamnă, probabil, „cei ce îi doboară pe alții”.
Oamenilor le era frică de ei.
Asemenea taților lor, nefilimii n-aveau niciun pic de iubire față de Dumnezeu.
Voiau să fie cunoscuți doar pentru puterea și cruzimea lor.
Îngerii materializați și progeniturile lor violente dominau lumea de la acea vreme,
iar oamenii îi imitau.
Iehova a văzut că răutatea omului lua amploare
și „că orice înclinație a gândurilor și a inimii lui era tot timpul numai spre rău”.
Satan trebuie să fi jubilat când a văzut că oamenii îl respingeau pe Iehova
și se degradau din punct de vedere moral din ce în ce mai mult.
Totuși, în acea societate depravată, exista un bărbat care îi era fidel lui Iehova.
Să citim despre el în Geneza, capitolul 6, de la versetul 8:
„Dar Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova.
Aceasta este istoria lui Noe.
Noe era un om drept.
El era ireproșabil printre oamenii din vremea sa.
Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu.
Cu timpul, lui Noe i s-au născut trei fii: Sem, Ham și Iafet.
Dar pământul era degradat în ochii adevăratului Dumnezeu și plin de violență.
Da, Dumnezeu s-a uitat spre pământ și a văzut că se degradase;
toți oamenii de pe pământ aveau un mod de viață degradat”.
Unii oameni spun că Noe nu a existat cu adevărat
și că relatarea despre Potop este doar o legendă sau un basm.
Dar, scriitorul biblic știa că Noe a existat cu adevărat și că Potopul a avut loc.
Profeții Isaia și Ezechiel îl menționează și ei pe Noe.
Ezra, scriitorul cărții 1 Cronici, și evanghelistul Luca îl menționează amândoi pe Noe în cronologiile lor.
Apostolii Petru și Pavel vorbesc amândoi despre Potop ca despre un eveniment real.
Și, așa cum am spus mai devreme,
însuși Fiul lui Dumnezeu a confirmat că Noe a fost o persoană reală și că Potopul a avut într-adevăr loc.
Credința lui Noe a fost extraordinară.
El a trăit într-o lume rea, dominată de îngerii materializați și de fiii lor violenți,
într-o societate de oameni nelegiuiți.
Noe nu a avut la îndemână tot ce avem noi azi pentru a ne întări credința.
Nu avea Biblia care să-l ajute să-l iubească pe Iehova și să-i înțeleagă căile.
Nu știa că după el aveau să existe mulți bărbați și femei fidele.
Nu avea o congregație și colaboratori care să-l încurajeze și să-i întărească credința.
Dar Noe știa multe.
Știa ce se întâmplase în grădina Edenului și vedea rezultatele tragice.
Vedea cum oamenii îmbătrâneau și mureau.
Știa că intrarea în grădina Edenului era blocată și că pământul din afara ei fusese blestemat.
El cunoștea și profeția făcută de străbunicul lui, Enoh.
El știa și că tatăl lui, Lameh, îi dăduse un nume care însemna, probabil, „odihnă” sau „mângâiere”,
deoarece prezisese despre Noe:
„Ne va aduce alinare în . . . munca noastră grea și truda mâinilor noastre,
de care avem parte din cauza pământului blestemat de Iehova”.
Cu siguranță, Noe a avut întrebări despre aceste profeții.
Cum urma el să aducă alinare?
Când și cum avea să-i pedepsească Dumnezeu pe oamenii răi din jurul lui?
Sute de ani, Noe și-a pus întrebări și s-a rugat.
Când avea peste 500 de ani, el era deja căsătorit și avea copii: trei fii.
Deși trăia într-o lume rea, el i-a rămas fidel lui Dumnezeu și și-a ajutat familia să facă la fel.
Apoi, Iehova i-a transmis un mesaj, care trebuie să-l fi surprins.
Să continuăm să citim din Geneza, capitolul 6, de la versetul 13:
„Apoi Dumnezeu i-a zis lui Noe:
«Am hotărât să-i nimicesc pe toți oamenii, căci pământul s-a umplut de violență din cauza lor;
de aceea, voi aduce distrugerea asupra omului și a pământului.
Fă-ți o arcă din lemn de arbore rășinos.
Arca să o faci cu compartimente și să o acoperi cu catran pe dinăuntru și pe dinafară.
Iată cum să o faci: lungimea arcei să fie de 300 de coți, lățimea de 50 de coți și înălțimea de 30 de coți.
Să faci arcei o fereastră la un cot de la acoperiș.
Intrarea arcei să fie pe partea laterală și arca să aibă un nivel inferior, un al doilea nivel și un al treilea nivel.
Și eu voi aduce un potop de ape pe pământ ca să nimicesc de sub ceruri orice ființă care are suflare de viață.
Tot ce este pe pământ va muri.
Dar cu tine închei un legământ; să intri în arcă împreună cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi.
În arcă să aduci câte două viețuitoare de orice fel, un mascul și o femelă, ca să rămână în viață împreună cu tine;
dintre păsări după felul lor, dintre animalele domestice după felul lor și dintre toate târâtoarele după felul lor,
vor veni la tine câte două și vor intra în arcă pentru a rămâne în viață.
Iar tu să aduni hrană de orice fel și să o iei cu tine, ca să aveți ce să mâncați și tu, și animalele».
Și Noe a făcut tot ce îi poruncise Dumnezeu.
A făcut întocmai”.
Noe se întrebase multă vreme cum avea să pedepsească Iehova lumea nelegiuită.
Primise răspunsul:
un potop de proporții avea să curețe pământul.
Noe știa acum ce trebuiau să facă el și familia lui.
Pe umerii lui apăsa o sarcină uriașă!
Acest gând trebuie să fi fost copleșitor.
Arca trebuia să fie enormă!
Acum, în mintea lui se nășteau alte întrebări.
Trebuia să taie o mulțime de copaci, să transporte lemnul, să-l taie în bucăți și să-l asambleze.
Cum avea să facă asta?
Cum avea să strângă atât de multe animale?
Cum avea să facă atâtea provizii pentru animale și pentru familia lui?
Cum urmau să reacționeze oamenii nelegiuiți din jurul lui?
Ce aveau să creadă?
Noe știa ce se întâmplase cu oamenii drepți ce trăiseră înaintea lui.
Abel fusese omorât de fratele lui, Cain.
Și Enoh riscase, probabil, să fie omorât de cei nelegiuiți;
de aceea, Dumnezeu i-a curmat viața ca să nu cadă în mâinile lor.
Oamenii aveau să vadă ce face Noe, iar în curând, aveau să afle și de ce făcea asta.
Acești nelegiuiți, influențați de nefilimi, ar fi putut reacționa violent.
Dar Noe s-a încrezut în Iehova și s-a apucat de treabă.
El a făcut tot ce i-a poruncit Dumnezeu.
Lui Noe și familiei lui le-a luat mult timp să construiască arca, probabil 40-50 de ani.
Cu siguranță, s-au confruntat cu încercări, dar nu scrie nicăieri că Noe s-ar fi plâns.
Ei n-au avut sprijinul altora.
Isus a spus că oamenii „n-au dat atenție, până a venit Potopul și i-a măturat pe toți”.
Bineînțeles, oamenii au văzut că Noe construia o arcă.
Vecinii lui l-au întrebat, probabil, de ce realiza o construcție așa de mare.
Iar Noe le-a explicat motivul.
Dar oamenii n-au luat seama că Iehova îl binecuvânta pe Noe și eforturile sale de a construi arca.
Ei nu s-au gândit la ce avea să însemne asta pentru ei.
În schimb, erau concentrați la activitățile lor de zi cu zi, erau preocupați să mănânce, să bea și să se căsătorească.
Pentru acei oameni nelegiuiți, Noe și familia lui erau niște nebuni, niște ciudați.
Ei au fost ridiculizați și, poate, chiar amenințați.
În cele din urmă, Noe a terminat arca.
Imaginați-vă cum el și familia lui s-au uitat la ea cu mândrie și și-au amintit cum îi ajutase Iehova.
Iehova își îndrumă slujitorii ori de câte ori e necesar.
Apoi, Iehova i-a vorbit din nou lui Noe.
Să citim capitolul 7, începând cu versetul 1:
„Apoi Iehova i-a zis lui Noe:
«Intră în arcă, tu și toată casa ta, căci am văzut că ești drept înaintea mea, în mijlocul acestei generații.
Din fiecare animal curat să iei cu tine șapte, mascul și femelă,
din fiecare animal necurat, doar două, mascul și femelă,
iar dintre păsările cerului, câte șapte, mascul și femelă,
pentru ca aceste viețuitoare să continue să existe pe întregul pământ.
Căci peste numai 7 zile voi face să plouă pe pământ 40 de zile și 40 de nopți
și voi șterge de pe fața pământului toate ființele pe care le-am făcut».
Și Noe a făcut tot ce-i poruncise Iehova”.
Nu era timp de pierdut.
Trebuiau să acționeze imediat.
În șapte zile urma să înceapă ploaia.
În arcă trebuiau aduse foarte multe animale, dar și rezervele de hrană.
Noe a făcut întocmai.
E a doua oară când citim în relatare că Noe a făcut tot ce i-a poruncit Dumnezeu.
Deschideți acum, vă rog, la Geneza 7:6:
„Noe avea 600 de ani când a venit potopul pe pământ.
Noe, împreună cu fiii lui, cu soția lui și cu soțiile fiilor lui, a intrat în arcă înainte de venirea apelor potopului.
Din fiecare animal curat, din fiecare animal necurat, dintre păsări și din tot ce se mișcă pe pământ
au intrat în arcă, la Noe, două câte două, mascul și femelă, așa cum îi poruncise Dumnezeu lui Noe.
Șapte zile mai târziu au venit apele potopului pe pământ.
În al 600-lea an al vieții lui Noe, în luna a doua, în a 17-a zi a lunii,
în ziua aceea s-au rupt toate izvoarele cerurilor și s-au deschis stăvilarele cerurilor.
Și a plouat torențial pe pământ 40 de zile și 40 de nopți.
Chiar în ziua aceea, Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, Sem, Ham și Iafet,
cu soția sa și cu cele trei soții ale fiilor săi.
Cu ei au intrat animale sălbatice de tot felul, animale domestice de tot felul,
târâtoare de tot felul și viețuitoare zburătoare de tot felul,
adică orice pasăre și orice altă viețuitoare înaripată.
Și au venit în arcă, la Noe, două câte două, din fiecare fel de viețuitoare care are suflare de viață.
Astfel, acestea au intrat în arcă, mascul și femelă din fiecare fel de viețuitoare,
așa cum îi poruncise Dumnezeu lui Noe.
Apoi Iehova a închis ușa după el.
Apele potopului au căzut pe pământ 40 de zile.
Apele creșteau și au ridicat arca, iar ea plutea cu mult deasupra pământului.
Apele au ajuns foarte mari și continuau să crească pe pământ, dar arca plutea pe suprafața apelor.
Și apele au crescut pe pământ atât de mult, încât toți munții înalți de sub cer au fost acoperiți.
Apele s-au ridicat cu 15 coți deasupra munților.
Astfel, au murit toate ființele care se mișcau pe pământ:
păsările, animalele domestice, animalele sălbatice, viețuitoarele care mișunau pe pământ și toți oamenii.
Tot ce era pe uscat și avea în nări suflare de viață a murit.
Dumnezeu a nimicit deci de pe fața pământului tot ce avea viață:
atât omul, cât și animalele, chiar și târâtoarele și păsările cerului.
Toate au fost nimicite de pe pământ; doar Noe și ființele care erau cu el în arcă au supraviețuit.
Și apele au fost mari pe pământ 150 de zile”.
Dacă Noe se întrebase cum avea să adune toate acele animale, acum știa.
Ele aveau să vină la el, îndrumate de Iehova.
Nu trebuia să meargă Noe să le caute.
Iar animalele au venit, din fiecare specie, câte șapte sau câte două.
Imaginați-vă o droaie de animale intrând în arcă cu pas țanțoș sau legănat, târându-se sau sărind!
Parcă-i și vedem pe Noe și familia lui găsindu-le un loc tuturor animalelor,
mângâind blana moale a unora,
ținându-se departe de țepii altora
și dându-se din calea animalelor mari care se apropiau cu pas greu și apăsat.
Și păsările au venit.
Imaginați-vă ce spectacol de culori!
Dar și ce mirosuri și ce sunete trebuie să fi fost acolo!
În acel vacarm, probabil că Noe și familia lui au țipat ca să se audă.
Odată ajunși toți înăuntru, Iehova a închis ușa.
Ne putem imagina întreaga familie stând laolaltă și căznindu-se să audă ce se petrece afară.
Apoi a început să plouă!
La început abia se auzea, dar în scurt timp ploua torențial.
Zgomotul era asurzitor.
Tot ce le spusese Iehova acum se întâmpla!
Erau obosiți, extenuați.
Dar probabil că în noaptea aceea n-au închis un ochi!
Zgomotul era prea puternic.
Trebuiau să vadă ce fac animalele.
Și sigur s-au rugat intens!
Oare s-au gândit la oamenii de afară?
Cu siguranță.
Îi cunoșteau bine, le și predicaseră.
Mulți le erau rude.
Ce sfârșit tragic!
Asemenea lui Iehova, Noe nu-și găsea plăcerea în moartea celor răi.
Distrugerea acelor oameni l-a întristat,
dar Noe știa că ei fuseseră avertizați cu privire la ce avea să se întâmple.
Chiar dacă nu-l văzuseră pe Noe construind arca, sigur auziseră de ea
și aflaseră de ce o construia.
Dar acum era prea târziu.
Iehova închisese ușa.
Noe și familia lui auzeau ploaia care cădea fără încetare.
Deodată, au simțit cum arca începe să se miște!
Construcția imensă de lemn se desprindea de pământ și începea să plutească!
Inima le bătea cu putere.
Avea să reziste arca?
Să continuăm citirea de la Geneza, capitolul 8, versetul 1 și să vedem ce s-a întâmplat apoi.
„Dar Dumnezeu și-a îndreptat atenția spre Noe și spre toate animalele sălbatice și domestice care erau cu el în arcă
și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele au început să se retragă.
Izvoarele cerurilor și stăvilarele cerurilor au fost închise,
astfel că ploaia a încetat.
Apoi apele au început să descrească treptat.
La sfârșitul celor 150 de zile, apele scăzuseră.
În luna a șaptea, în a 17-a zi a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararat.
Și apele au continuat să scadă până în luna a zecea.
În luna a zecea, în prima zi a lunii, au apărut vârfurile munților.
După 40 de zile, Noe a deschis fereastra pe care o făcuse arcei și a dat drumul unui corb.
Corbul a zburat afară și s-a întors; și a tot ieșit și s-a întors până când suprafața pământului s-a uscat.
Mai târziu, Noe a dat drumul unui porumbel ca să vadă dacă apele se retrăseseră de pe suprafața pământului.
Porumbelul n-a găsit niciun loc unde să se așeze și s-a întors la el,
fiindcă apele acopereau încă suprafața întregului pământ.
Atunci el și-a întins mâna și l-a adus în arcă.
A mai așteptat șapte zile și din nou i-a dat drumul porumbelului din arcă.
Spre seară, când porumbelul s-a întors, el a văzut că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de puțin timp.
Astfel, Noe a știut că apele se retrăseseră.
A mai așteptat șapte zile și apoi a dat drumul porumbelului, dar acesta nu s-a mai întors la el.”
După 40 de zile și 40 de nopți de ploaie torențială, s-a așternut liniștea.
Imaginați-vă cum Noe și familia lui se uitau afară și vedeau de jur-împrejur numai apă.
Apoi, a început să bată vântul, iar apele au scăzut.
La 150 de zile după ce începuse să plouă, arca a ajuns pe uscat.
Trebuie să fi fost o zi foarte emoționantă!
Dar puteau să iasă din arcă?
Nu.
Apele mai trebuiau să scadă.
Familia lui Noe avea încă multe de făcut.
Avea de îngrijit toate animalele.
În mod sigur, ei abia așteptau să iasă afară,
să fie liberi, să simtă pământul sub picioare.
Dar mai aveau de așteptat.
Imaginați-vă cum își făceau planuri împreună,
gândindu-se ce vor face când vor ieși din arcă.
Au mai trecut 73 de zile.
Deja începeau să se vadă vârfurile munților.
Oare puteau acum ieși?
Noe s-a uitat pe o fereastră.
A ales un corb și i-a dat drumul de mai multe ori, dar el s-a tot întors.
Apoi, Noe a ales un porumbel și i-a dat drumul.
Și el s-a întors pentru că n-a găsit niciun loc unde să se așeze.
După o săptămână, i-a dat din nou drumul, iar porumbelul s-a întors având în cioc o frunză de măslin.
După încă o săptămână, Noe i-a dat iar drumul.
De data asta, nu s-a mai întors.
Ce a urmat?
Să aflăm, citind de la capitolul 8, versetul 13:
„În al 601-lea an al vieții lui Noe, în prima lună, în prima zi a lunii,
apele se scurseseră de pe suprafața pământului.
Noe a deschis partea de deasupra a arcei și a văzut că suprafața pământului se usca.
În luna a doua, în a 27-a zi a lunii, pământul era uscat.
Atunci Dumnezeu i-a spus lui Noe:
«Ieși din arcă împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile fiilor tăi.
Scoate afară cu tine toate viețuitoarele, de orice fel: păsările, animalele și toate târâtoarele,
pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să se înmulțească și să devină numeroase pe pământ».
Și Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii lui, cu soția lui și cu soțiile fiilor lui.
Toate viețuitoarele, toate târâtoarele și toate păsările,
tot ce se mișcă pe pământ, au ieșit din arcă după familiile lor.
Apoi Noe i-a construit un altar lui Iehova și a luat câteva dintre animalele curate și dintre păsările curate
și a adus pe altar ofrande arse.
Și Iehova a simțit o mireasmă plăcută.
Iehova a zis atunci în inima sa:
«Niciodată nu voi mai blestema pământul din cauza omului,
căci inima omului este înclinată spre rău din tinerețea lui,
și niciodată nu voi mai nimici tot ce este viu, așa cum am făcut.
De acum înainte nu vor înceta niciodată pe pământ semănatul și seceratul,
frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea»”.
Când a văzut că porumbelul nu se întoarce, Noe a scos o parte din acoperișul arcei.
Astfel, a văzut că aproape tot pământul se uscase.
Probabil, vegetația crescuse și se dezvoltase ca niciodată până atunci
deoarece, înainte de potop, pământul fusese blestemat.
Totuși, Noe a așteptat îndrumarea lui Iehova.
Și a primit-o!
Iehova i-a poruncit:
„Ieși din arcă!”.
În sfârșit!
Trebuie să fi fost o zi plină de bucurie!
Fuseseră închiși în arcă 370 de zile!
Imaginați-vă cum au ieșit cu toții fericiți.
Râdeau, se bucurau de aerul proaspăt și erau dornici să înceapă o viață nouă.
Au ieșit și animalele și, sub privirile lor, se împrăștiau în toate direcțiile.
De unele se atașaseră, dar acum trebuiau să-și ia rămas bun și să le lase să plece.
Pe pământ nu mai erau îngeri materializați, nici nefilimi și nici oameni răi.
Cât de recunoscători îi erau lui Iehova!
Noe nu a stat pe gânduri.
A construit un altar și i-a adus o jertfă lui Iehova, iar el a fost mulțumit de ea.
Iehova i-a asigurat că niciodată nu va mai nimici tot ce este viu.
Ba chiar mai mult.
El a încheiat un legământ cu Noe și cu fiii lui
și le-a dat un semn, pe care-l putem vedea și noi azi.
Să aflăm mai multe din Geneza, capitolul 9, începând cu versetul 8:
„Apoi Dumnezeu le-a zis lui Noe și fiilor lui, care erau cu el:
«Închei acum un legământ cu voi și cu urmașii voștri
și cu orice viețuitoare care este cu voi, păsări, animale și toate viețuitoarele de pe pământ care sunt cu voi,
toate care au ieșit din arcă – cu orice viețuitoare de pe pământ.
Da, închei un legământ cu voi:
Niciodată nu vor mai fi nimicite toate ființele prin apele unui potop
și niciodată nu va mai fi un potop care să distrugă pământul».
Și Dumnezeu a adăugat:
«Acesta este semnul legământului pe care îl închei cu voi și cu toate viețuitoarele care sunt cu voi,
pentru toate generațiile viitoare:
Pun curcubeul meu în nor și el va fi un semn al legământului dintre mine și pământ.
Când voi aduce un nor deasupra pământului și curcubeul va apărea în nor,
îmi voi aduce aminte de legământul pe care l-am încheiat cu voi și cu viețuitoarele de orice fel,
iar apele nu vor mai deveni niciodată un potop care să distrugă tot ce are viață.
Când curcubeul va apărea în nor,
îl voi vedea și îmi voi aduce aminte de legământul veșnic dintre Dumnezeu
și orice ființă de orice fel de pe pământ»”.
Iehova le-a dat un semn absolut minunat!
Fiecare curcubeu avea să amintească de promisiunea lui Dumnezeu.
Noe și familia lui trebuie să fi fost uluiți de jocul de culori ce se întindea pe cer:
roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet.
Pământul nu va mai fi distrus niciodată printr-un potop.
Însă Iehova nu va tolera răutatea la nesfârșit.
Să citim cuvintele apostolului Petru.
Să deschidem la 2 Petru, capitolul 2, versetul 5.
Apostolul a scris: „Și [Dumnezeu] nu s-a reținut nici să pedepsească o lume veche,
dar, când a adus potopul peste o lume de oameni lipsiți de pietate,
l-a păstrat în viață pe Noe, un predicator al dreptății, împreună cu alți șapte”.
Azi trăim într-o lume asemănătoare celei dinainte de Potop:
Oamenii sunt violenți și fac tot felul de lucruri pe care Iehova le urăște.
Ei sunt preocupați de activitățile obișnuite ale vieții și nu dau atenție mesajului de salvare pe care îl predicăm.
Unii oameni ne batjocoresc, spunând:
„Unde este promisa lui prezență?
Toate lucrurile au rămas exact așa cum au fost de la începutul creației”.
Se înșală amarnic!
Iehova a distrus răutatea în timpul lui Noe și o va face din nou.
Dar ca Noe, cei fideli vor fi salvați.
Biblia ne asigură:
„Iehova știe să-i elibereze din încercare pe oamenii cu devoțiune sfântă,
dar și să-i păstreze pe oamenii nedrepți pentru distrugere în ziua de judecată”.
Iehova va transforma pământul în paradis, împlinindu-și scopul inițial.
Pe pământ vor fi doar oameni buni.
Nimeni nu se va mai răzvrăti împotriva lui Dumnezeu.
Dar ce se va întâmpla cu îngerii rebeli?
Când a venit Potopul, îngerii răzvrătiți și-au părăsit corpurile omenești
și s-au întors în domeniul spiritual într-o stare decăzută.
Totuși, ei au continuat să exercite o influență rea asupra oamenilor până în ziua de azi.
Dar, când Iehova va interveni din nou, demonii și conducătorul lor, Satan, nu vor mai avea nicio putere.
Cuvântul lui Dumnezeu spune:
„Prin credință, Noe, după ce a fost avertizat de Dumnezeu cu privire la lucruri care încă nu se vedeau,
a arătat teamă sfântă și a construit o arcă pentru salvarea familiei sale”.
Credința l-a îndemnat pe Noe să asculte de Iehova.
Ca urmare, el și familia lui au supraviețuit Potopului.
Noe a trăit foarte mult, circa 950 de ani.
Dar când acest bărbat fidel va fi înviat, el va avea perspectiva de a trăi veșnic.
Dacă avem credință asemenea lui Noe și ascultăm de Iehova,
și noi putem umbla cu Iehova și putem fi prieteni cu el pentru eternitate!

Noe – Credința l-a îndemnat să asculte
- 

Noe – Credința l-a îndemnat să asculte

Cu trei zile înainte ca Isus să fie condamnat la moarte,
discipolii săi i-au pus o întrebare de mare importanță și pentru noi azi.
Ei l-au întrebat:
„Care va fi semnul prezenței tale și al încheierii sistemului?”.
Isus le-a explicat că perioada dinaintea lumii noi promise
urma să fie marcată de războaie, cutremure,
lipsuri de alimente și epidemii.
Apoi Isus a spus:
„Căci, în zilele acelea dinainte de Potop, oamenii mâncau și beau,
bărbații se căsătoreau și femeile erau date în căsătorie,
până în ziua în care Noe a intrat în arcă.
Ei n-au dat atenție, până a venit Potopul și i-a măturat pe toți.
Așa va fi și în timpul prezenței Fiului omului”.
Prin aceste cuvinte, Isus a confirmat că Noe a fost un personaj real și că Potopul a avut într-adevăr loc.
În plus, el a arătat că perioada dinaintea Potopului seamănă mult cu perioada în care trăim noi.
Așadar, e important să analizăm evenimentele din zilele lui Noe și să învățăm din ele.
Primele capitole ale cărții Geneza ne ajută să înțelegem cum era viața în secolele dinaintea lui Noe,
după ce Adam și Eva au fost alungați din grădina Edenului.
Toți oamenii vorbeau aceeași limbă și probabil că dezvoltaseră și un sistem de scriere.
Construiseră un oraș sau chiar mai multe.
Învățaseră să prelucreze arama și fierul.
Inventaseră instrumente muzicale, precum harpa și flautul.
Și, pentru că erau descendenți apropiați ai lui Adam și ai Evei, care fuseseră perfecți,
trăiau mult – sute de ani.
Dar lucrurile nu mergeau bine.
Oamenii se îndepărtaseră de Iehova și, ca urmare, deveniseră foarte violenți și imorali.
Situația era așa de gravă, încât Iehova l-a inspirat pe Enoh, al șaptelea om din linia genealogică a lui Adam,
să anunțe că Dumnezeu nu va tolera la nesfârșit oamenii răi și răzvrătiți;
că își va executa judecata asupra celor lipsiți de pietate.
Bineînțeles, acelor oameni nu le-a plăcut mesajul lui Enoh.
Ei l-au urât, poate chiar au încercat să-l omoare.
Enoh nu a văzut împlinirea profeției sale.
Șase sute de ani mai târziu, situația s-a înrăutățit și mai mult.
Să citim Geneza, capitolul 6, versetele 1 la 7:
„Când oamenii au început să crească la număr pe pământ și li s-au născut fiice,
fiii adevăratului Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase.
Și le-au luat de soții pe toate acelea pe care le-au ales.
Atunci Iehova a zis:
«Spiritul meu nu va tolera la nesfârșit omul, căci el nu este decât carne.
De aceea, el va mai trăi 120 de ani».
Nefilimii erau pe pământ în acele zile, precum și după aceea.
În tot acest timp, fiii adevăratului Dumnezeu au continuat să aibă relații sexuale cu fiicele oamenilor,
iar ele le-au născut fii.
Aceștia au fost puternicii din vechime, bărbații cu renume.
Iehova a văzut că răutatea omului era mare pe pământ
și că orice înclinație a gândurilor și a inimii lui era tot timpul numai spre rău.
Și lui Iehova i-a părut rău că-i făcuse pe oameni pe pământ și s-a mâhnit în inima lui.
Astfel, Iehova a zis:
«Am să-i șterg de pe fața pământului pe oamenii pe care i-am creat
– și, împreună cu oamenii, animalele domestice, târâtoarele și păsările cerului – ,
fiindcă îmi pare rău că i-am făcut»”.
În acea perioadă, unii îngeri au remarcat femeile frumoase de pe pământ
și au început să nutrească dorințe sexuale.
Acești îngeri s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.
Ei au venit pe pământ și și-au luat corpuri omenești pentru a întreține relații sexuale cu acele femei.
Astfel, ei au devenit demoni, îngeri egoiști și răi.
Probabil că erau fermecători, inteligenți și chipeși.
Aveau puteri supranaturale.
Trebuie să fi fost irezistibili, mai ales pentru femeile care n-aveau deloc teamă de Dumnezeu.
Poate că le-au luat pe unele femei cu forța.
Ei le-au luat ‘pe toate pe care le-au ales’.
Ce om de pe pământ li s-ar fi putut împotrivi demonilor?
Aceștia le-au luat oamenilor fiicele, surorile și, probabil, chiar soțiile.
Femeile au rămas însărcinate și au născut fii, dar nu orice fel de fii.
Erau foarte puternici.
Îi terorizau pe oameni.
Erau cruzi, sălbatici.
Iar aceste trăsături s-au accentuat pe măsură ce au crescut.
Ei au devenit adulți din cale-afară de violenți.
Erau numiți nefilimi, care înseamnă, probabil, „cei ce îi doboară pe alții”.
Oamenilor le era frică de ei.
Asemenea taților lor, nefilimii n-aveau niciun pic de iubire față de Dumnezeu.
Voiau să fie cunoscuți doar pentru puterea și cruzimea lor.
Îngerii materializați și progeniturile lor violente dominau lumea de la acea vreme,
iar oamenii îi imitau.
Iehova a văzut că răutatea omului lua amploare
și „că orice înclinație a gândurilor și a inimii lui era tot timpul numai spre rău”.
Satan trebuie să fi jubilat când a văzut că oamenii îl respingeau pe Iehova
și se degradau din punct de vedere moral din ce în ce mai mult.
Totuși, în acea societate depravată, exista un bărbat care îi era fidel lui Iehova.
Să citim despre el în Geneza, capitolul 6, de la versetul 8:
„Dar Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova.
Aceasta este istoria lui Noe.
Noe era un om drept.
El era ireproșabil printre oamenii din vremea sa.
Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu.
Cu timpul, lui Noe i s-au născut trei fii: Sem, Ham și Iafet.
Dar pământul era degradat în ochii adevăratului Dumnezeu și plin de violență.
Da, Dumnezeu s-a uitat spre pământ și a văzut că se degradase;
toți oamenii de pe pământ aveau un mod de viață degradat”.
Unii oameni spun că Noe nu a existat cu adevărat
și că relatarea despre Potop este doar o legendă sau un basm.
Dar, scriitorul biblic știa că Noe a existat cu adevărat și că Potopul a avut loc.
Profeții Isaia și Ezechiel îl menționează și ei pe Noe.
Ezra, scriitorul cărții 1 Cronici, și evanghelistul Luca îl menționează amândoi pe Noe în cronologiile lor.
Apostolii Petru și Pavel vorbesc amândoi despre Potop ca despre un eveniment real.
Și, așa cum am spus mai devreme,
însuși Fiul lui Dumnezeu a confirmat că Noe a fost o persoană reală și că Potopul a avut într-adevăr loc.
Credința lui Noe a fost extraordinară.
El a trăit într-o lume rea, dominată de îngerii materializați și de fiii lor violenți,
într-o societate de oameni nelegiuiți.
Noe nu a avut la îndemână tot ce avem noi azi pentru a ne întări credința.
Nu avea Biblia care să-l ajute să-l iubească pe Iehova și să-i înțeleagă căile.
Nu știa că după el aveau să existe mulți bărbați și femei fidele.
Nu avea o congregație și colaboratori care să-l încurajeze și să-i întărească credința.
Dar Noe știa multe.
Știa ce se întâmplase în grădina Edenului și vedea rezultatele tragice.
Vedea cum oamenii îmbătrâneau și mureau.
Știa că intrarea în grădina Edenului era blocată și că pământul din afara ei fusese blestemat.
El cunoștea și profeția făcută de străbunicul lui, Enoh.
El știa și că tatăl lui, Lameh, îi dăduse un nume care însemna, probabil, „odihnă” sau „mângâiere”,
deoarece prezisese despre Noe:
„Ne va aduce alinare în . . . munca noastră grea și truda mâinilor noastre,
de care avem parte din cauza pământului blestemat de Iehova”.
Cu siguranță, Noe a avut întrebări despre aceste profeții.
Cum urma el să aducă alinare?
Când și cum avea să-i pedepsească Dumnezeu pe oamenii răi din jurul lui?
Sute de ani, Noe și-a pus întrebări și s-a rugat.
Când avea peste 500 de ani, el era deja căsătorit și avea copii: trei fii.
Deși trăia într-o lume rea, el i-a rămas fidel lui Dumnezeu și și-a ajutat familia să facă la fel.
Apoi, Iehova i-a transmis un mesaj, care trebuie să-l fi surprins.
Să continuăm să citim din Geneza, capitolul 6, de la versetul 13:
„Apoi Dumnezeu i-a zis lui Noe:
«Am hotărât să-i nimicesc pe toți oamenii, căci pământul s-a umplut de violență din cauza lor;
de aceea, voi aduce distrugerea asupra omului și a pământului.
Fă-ți o arcă din lemn de arbore rășinos.
Arca să o faci cu compartimente și să o acoperi cu catran pe dinăuntru și pe dinafară.
Iată cum să o faci: lungimea arcei să fie de 300 de coți, lățimea de 50 de coți și înălțimea de 30 de coți.
Să faci arcei o fereastră la un cot de la acoperiș.
Intrarea arcei să fie pe partea laterală și arca să aibă un nivel inferior, un al doilea nivel și un al treilea nivel.
Și eu voi aduce un potop de ape pe pământ ca să nimicesc de sub ceruri orice ființă care are suflare de viață.
Tot ce este pe pământ va muri.
Dar cu tine închei un legământ; să intri în arcă împreună cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi.
În arcă să aduci câte două viețuitoare de orice fel, un mascul și o femelă, ca să rămână în viață împreună cu tine;
dintre păsări după felul lor, dintre animalele domestice după felul lor și dintre toate târâtoarele după felul lor,
vor veni la tine câte două și vor intra în arcă pentru a rămâne în viață.
Iar tu să aduni hrană de orice fel și să o iei cu tine, ca să aveți ce să mâncați și tu, și animalele».
Și Noe a făcut tot ce îi poruncise Dumnezeu.
A făcut întocmai”.
Noe se întrebase multă vreme cum avea să pedepsească Iehova lumea nelegiuită.
Primise răspunsul:
un potop de proporții avea să curețe pământul.
Noe știa acum ce trebuiau să facă el și familia lui.
Pe umerii lui apăsa o sarcină uriașă!
Acest gând trebuie să fi fost copleșitor.
Arca trebuia să fie enormă!
Acum, în mintea lui se nășteau alte întrebări.
Trebuia să taie o mulțime de copaci, să transporte lemnul, să-l taie în bucăți și să-l asambleze.
Cum avea să facă asta?
Cum avea să strângă atât de multe animale?
Cum avea să facă atâtea provizii pentru animale și pentru familia lui?
Cum urmau să reacționeze oamenii nelegiuiți din jurul lui?
Ce aveau să creadă?
Noe știa ce se întâmplase cu oamenii drepți ce trăiseră înaintea lui.
Abel fusese omorât de fratele lui, Cain.
Și Enoh riscase, probabil, să fie omorât de cei nelegiuiți;
de aceea, Dumnezeu i-a curmat viața ca să nu cadă în mâinile lor.
Oamenii aveau să vadă ce face Noe, iar în curând, aveau să afle și de ce făcea asta.
Acești nelegiuiți, influențați de nefilimi, ar fi putut reacționa violent.
Dar Noe s-a încrezut în Iehova și s-a apucat de treabă.
El a făcut tot ce i-a poruncit Dumnezeu.
Lui Noe și familiei lui le-a luat mult timp să construiască arca, probabil 40-50 de ani.
Cu siguranță, s-au confruntat cu încercări, dar nu scrie nicăieri că Noe s-ar fi plâns.
Ei n-au avut sprijinul altora.
Isus a spus că oamenii „n-au dat atenție, până a venit Potopul și i-a măturat pe toți”.
Bineînțeles, oamenii au văzut că Noe construia o arcă.
Vecinii lui l-au întrebat, probabil, de ce realiza o construcție așa de mare.
Iar Noe le-a explicat motivul.
Dar oamenii n-au luat seama că Iehova îl binecuvânta pe Noe și eforturile sale de a construi arca.
Ei nu s-au gândit la ce avea să însemne asta pentru ei.
În schimb, erau concentrați la activitățile lor de zi cu zi, erau preocupați să mănânce, să bea și să se căsătorească.
Pentru acei oameni nelegiuiți, Noe și familia lui erau niște nebuni, niște ciudați.
Ei au fost ridiculizați și, poate, chiar amenințați.
În cele din urmă, Noe a terminat arca.
Imaginați-vă cum el și familia lui s-au uitat la ea cu mândrie și și-au amintit cum îi ajutase Iehova.
Iehova își îndrumă slujitorii ori de câte ori e necesar.
Apoi, Iehova i-a vorbit din nou lui Noe.
Să citim capitolul 7, începând cu versetul 1:
„Apoi Iehova i-a zis lui Noe:
«Intră în arcă, tu și toată casa ta, căci am văzut că ești drept înaintea mea, în mijlocul acestei generații.
Din fiecare animal curat să iei cu tine șapte, mascul și femelă,
din fiecare animal necurat, doar două, mascul și femelă,
iar dintre păsările cerului, câte șapte, mascul și femelă,
pentru ca aceste viețuitoare să continue să existe pe întregul pământ.
Căci peste numai 7 zile voi face să plouă pe pământ 40 de zile și 40 de nopți
și voi șterge de pe fața pământului toate ființele pe care le-am făcut».
Și Noe a făcut tot ce-i poruncise Iehova”.
Nu era timp de pierdut.
Trebuiau să acționeze imediat.
În șapte zile urma să înceapă ploaia.
În arcă trebuiau aduse foarte multe animale, dar și rezervele de hrană.
Noe a făcut întocmai.
E a doua oară când citim în relatare că Noe a făcut tot ce i-a poruncit Dumnezeu.
Deschideți acum, vă rog, la Geneza 7:6:
„Noe avea 600 de ani când a venit potopul pe pământ.
Noe, împreună cu fiii lui, cu soția lui și cu soțiile fiilor lui, a intrat în arcă înainte de venirea apelor potopului.
Din fiecare animal curat, din fiecare animal necurat, dintre păsări și din tot ce se mișcă pe pământ
au intrat în arcă, la Noe, două câte două, mascul și femelă, așa cum îi poruncise Dumnezeu lui Noe.
Șapte zile mai târziu au venit apele potopului pe pământ.
În al 600-lea an al vieții lui Noe, în luna a doua, în a 17-a zi a lunii,
în ziua aceea s-au rupt toate izvoarele cerurilor și s-au deschis stăvilarele cerurilor.
Și a plouat torențial pe pământ 40 de zile și 40 de nopți.
Chiar în ziua aceea, Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, Sem, Ham și Iafet,
cu soția sa și cu cele trei soții ale fiilor săi.
Cu ei au intrat animale sălbatice de tot felul, animale domestice de tot felul,
târâtoare de tot felul și viețuitoare zburătoare de tot felul,
adică orice pasăre și orice altă viețuitoare înaripată.
Și au venit în arcă, la Noe, două câte două, din fiecare fel de viețuitoare care are suflare de viață.
Astfel, acestea au intrat în arcă, mascul și femelă din fiecare fel de viețuitoare,
așa cum îi poruncise Dumnezeu lui Noe.
Apoi Iehova a închis ușa după el.
Apele potopului au căzut pe pământ 40 de zile.
Apele creșteau și au ridicat arca, iar ea plutea cu mult deasupra pământului.
Apele au ajuns foarte mari și continuau să crească pe pământ, dar arca plutea pe suprafața apelor.
Și apele au crescut pe pământ atât de mult, încât toți munții înalți de sub cer au fost acoperiți.
Apele s-au ridicat cu 15 coți deasupra munților.
Astfel, au murit toate ființele care se mișcau pe pământ:
păsările, animalele domestice, animalele sălbatice, viețuitoarele care mișunau pe pământ și toți oamenii.
Tot ce era pe uscat și avea în nări suflare de viață a murit.
Dumnezeu a nimicit deci de pe fața pământului tot ce avea viață:
atât omul, cât și animalele, chiar și târâtoarele și păsările cerului.
Toate au fost nimicite de pe pământ; doar Noe și ființele care erau cu el în arcă au supraviețuit.
Și apele au fost mari pe pământ 150 de zile”.
Dacă Noe se întrebase cum avea să adune toate acele animale, acum știa.
Ele aveau să vină la el, îndrumate de Iehova.
Nu trebuia să meargă Noe să le caute.
Iar animalele au venit, din fiecare specie, câte șapte sau câte două.
Imaginați-vă o droaie de animale intrând în arcă cu pas țanțoș sau legănat, târându-se sau sărind!
Parcă-i și vedem pe Noe și familia lui găsindu-le un loc tuturor animalelor,
mângâind blana moale a unora,
ținându-se departe de țepii altora
și dându-se din calea animalelor mari care se apropiau cu pas greu și apăsat.
Și păsările au venit.
Imaginați-vă ce spectacol de culori!
Dar și ce mirosuri și ce sunete trebuie să fi fost acolo!
În acel vacarm, probabil că Noe și familia lui au țipat ca să se audă.
Odată ajunși toți înăuntru, Iehova a închis ușa.
Ne putem imagina întreaga familie stând laolaltă și căznindu-se să audă ce se petrece afară.
Apoi a început să plouă!
La început abia se auzea, dar în scurt timp ploua torențial.
Zgomotul era asurzitor.
Tot ce le spusese Iehova acum se întâmpla!
Erau obosiți, extenuați.
Dar probabil că în noaptea aceea n-au închis un ochi!
Zgomotul era prea puternic.
Trebuiau să vadă ce fac animalele.
Și sigur s-au rugat intens!
Oare s-au gândit la oamenii de afară?
Cu siguranță.
Îi cunoșteau bine, le și predicaseră.
Mulți le erau rude.
Ce sfârșit tragic!
Asemenea lui Iehova, Noe nu-și găsea plăcerea în moartea celor răi.
Distrugerea acelor oameni l-a întristat,
dar Noe știa că ei fuseseră avertizați cu privire la ce avea să se întâmple.
Chiar dacă nu-l văzuseră pe Noe construind arca, sigur auziseră de ea
și aflaseră de ce o construia.
Dar acum era prea târziu.
Iehova închisese ușa.
Noe și familia lui auzeau ploaia care cădea fără încetare.
Deodată, au simțit cum arca începe să se miște!
Construcția imensă de lemn se desprindea de pământ și începea să plutească!
Inima le bătea cu putere.
Avea să reziste arca?
Să continuăm citirea de la Geneza, capitolul 8, versetul 1 și să vedem ce s-a întâmplat apoi.
„Dar Dumnezeu și-a îndreptat atenția spre Noe și spre toate animalele sălbatice și domestice care erau cu el în arcă
și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele au început să se retragă.
Izvoarele cerurilor și stăvilarele cerurilor au fost închise,
astfel că ploaia a încetat.
Apoi apele au început să descrească treptat.
La sfârșitul celor 150 de zile, apele scăzuseră.
În luna a șaptea, în a 17-a zi a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararat.
Și apele au continuat să scadă până în luna a zecea.
În luna a zecea, în prima zi a lunii, au apărut vârfurile munților.
După 40 de zile, Noe a deschis fereastra pe care o făcuse arcei și a dat drumul unui corb.
Corbul a zburat afară și s-a întors; și a tot ieșit și s-a întors până când suprafața pământului s-a uscat.
Mai târziu, Noe a dat drumul unui porumbel ca să vadă dacă apele se retrăseseră de pe suprafața pământului.
Porumbelul n-a găsit niciun loc unde să se așeze și s-a întors la el,
fiindcă apele acopereau încă suprafața întregului pământ.
Atunci el și-a întins mâna și l-a adus în arcă.
A mai așteptat șapte zile și din nou i-a dat drumul porumbelului din arcă.
Spre seară, când porumbelul s-a întors, el a văzut că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de puțin timp.
Astfel, Noe a știut că apele se retrăseseră.
A mai așteptat șapte zile și apoi a dat drumul porumbelului, dar acesta nu s-a mai întors la el.”
După 40 de zile și 40 de nopți de ploaie torențială, s-a așternut liniștea.
Imaginați-vă cum Noe și familia lui se uitau afară și vedeau de jur-împrejur numai apă.
Apoi, a început să bată vântul, iar apele au scăzut.
La 150 de zile după ce începuse să plouă, arca a ajuns pe uscat.
Trebuie să fi fost o zi foarte emoționantă!
Dar puteau să iasă din arcă?
Nu.
Apele mai trebuiau să scadă.
Familia lui Noe avea încă multe de făcut.
Avea de îngrijit toate animalele.
În mod sigur, ei abia așteptau să iasă afară,
să fie liberi, să simtă pământul sub picioare.
Dar mai aveau de așteptat.
Imaginați-vă cum își făceau planuri împreună,
gândindu-se ce vor face când vor ieși din arcă.
Au mai trecut 73 de zile.
Deja începeau să se vadă vârfurile munților.
Oare puteau acum ieși?
Noe s-a uitat pe o fereastră.
A ales un corb și i-a dat drumul de mai multe ori, dar el s-a tot întors.
Apoi, Noe a ales un porumbel și i-a dat drumul.
Și el s-a întors pentru că n-a găsit niciun loc unde să se așeze.
După o săptămână, i-a dat din nou drumul, iar porumbelul s-a întors având în cioc o frunză de măslin.
După încă o săptămână, Noe i-a dat iar drumul.
De data asta, nu s-a mai întors.
Ce a urmat?
Să aflăm, citind de la capitolul 8, versetul 13:
„În al 601-lea an al vieții lui Noe, în prima lună, în prima zi a lunii,
apele se scurseseră de pe suprafața pământului.
Noe a deschis partea de deasupra a arcei și a văzut că suprafața pământului se usca.
În luna a doua, în a 27-a zi a lunii, pământul era uscat.
Atunci Dumnezeu i-a spus lui Noe:
«Ieși din arcă împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile fiilor tăi.
Scoate afară cu tine toate viețuitoarele, de orice fel: păsările, animalele și toate târâtoarele,
pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să se înmulțească și să devină numeroase pe pământ».
Și Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii lui, cu soția lui și cu soțiile fiilor lui.
Toate viețuitoarele, toate târâtoarele și toate păsările,
tot ce se mișcă pe pământ, au ieșit din arcă după familiile lor.
Apoi Noe i-a construit un altar lui Iehova și a luat câteva dintre animalele curate și dintre păsările curate
și a adus pe altar ofrande arse.
Și Iehova a simțit o mireasmă plăcută.
Iehova a zis atunci în inima sa:
«Niciodată nu voi mai blestema pământul din cauza omului,
căci inima omului este înclinată spre rău din tinerețea lui,
și niciodată nu voi mai nimici tot ce este viu, așa cum am făcut.
De acum înainte nu vor înceta niciodată pe pământ semănatul și seceratul,
frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea»”.
Când a văzut că porumbelul nu se întoarce, Noe a scos o parte din acoperișul arcei.
Astfel, a văzut că aproape tot pământul se uscase.
Probabil, vegetația crescuse și se dezvoltase ca niciodată până atunci
deoarece, înainte de potop, pământul fusese blestemat.
Totuși, Noe a așteptat îndrumarea lui Iehova.
Și a primit-o!
Iehova i-a poruncit:
„Ieși din arcă!”.
În sfârșit!
Trebuie să fi fost o zi plină de bucurie!
Fuseseră închiși în arcă 370 de zile!
Imaginați-vă cum au ieșit cu toții fericiți.
Râdeau, se bucurau de aerul proaspăt și erau dornici să înceapă o viață nouă.
Au ieșit și animalele și, sub privirile lor, se împrăștiau în toate direcțiile.
De unele se atașaseră, dar acum trebuiau să-și ia rămas bun și să le lase să plece.
Pe pământ nu mai erau îngeri materializați, nici nefilimi și nici oameni răi.
Cât de recunoscători îi erau lui Iehova!
Noe nu a stat pe gânduri.
A construit un altar și i-a adus o jertfă lui Iehova, iar el a fost mulțumit de ea.
Iehova i-a asigurat că niciodată nu va mai nimici tot ce este viu.
Ba chiar mai mult.
El a încheiat un legământ cu Noe și cu fiii lui
și le-a dat un semn, pe care-l putem vedea și noi azi.
Să aflăm mai multe din Geneza, capitolul 9, începând cu versetul 8:
„Apoi Dumnezeu le-a zis lui Noe și fiilor lui, care erau cu el:
«Închei acum un legământ cu voi și cu urmașii voștri
și cu orice viețuitoare care este cu voi, păsări, animale și toate viețuitoarele de pe pământ care sunt cu voi,
toate care au ieșit din arcă – cu orice viețuitoare de pe pământ.
Da, închei un legământ cu voi:
Niciodată nu vor mai fi nimicite toate ființele prin apele unui potop
și niciodată nu va mai fi un potop care să distrugă pământul».
Și Dumnezeu a adăugat:
«Acesta este semnul legământului pe care îl închei cu voi și cu toate viețuitoarele care sunt cu voi,
pentru toate generațiile viitoare:
Pun curcubeul meu în nor și el va fi un semn al legământului dintre mine și pământ.
Când voi aduce un nor deasupra pământului și curcubeul va apărea în nor,
îmi voi aduce aminte de legământul pe care l-am încheiat cu voi și cu viețuitoarele de orice fel,
iar apele nu vor mai deveni niciodată un potop care să distrugă tot ce are viață.
Când curcubeul va apărea în nor,
îl voi vedea și îmi voi aduce aminte de legământul veșnic dintre Dumnezeu
și orice ființă de orice fel de pe pământ»”.
Iehova le-a dat un semn absolut minunat!
Fiecare curcubeu avea să amintească de promisiunea lui Dumnezeu.
Noe și familia lui trebuie să fi fost uluiți de jocul de culori ce se întindea pe cer:
roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet.
Pământul nu va mai fi distrus niciodată printr-un potop.
Însă Iehova nu va tolera răutatea la nesfârșit.
Să citim cuvintele apostolului Petru.
Să deschidem la 2 Petru, capitolul 2, versetul 5.
Apostolul a scris: „Și [Dumnezeu] nu s-a reținut nici să pedepsească o lume veche,
dar, când a adus potopul peste o lume de oameni lipsiți de pietate,
l-a păstrat în viață pe Noe, un predicator al dreptății, împreună cu alți șapte”.
Azi trăim într-o lume asemănătoare celei dinainte de Potop:
Oamenii sunt violenți și fac tot felul de lucruri pe care Iehova le urăște.
Ei sunt preocupați de activitățile obișnuite ale vieții și nu dau atenție mesajului de salvare pe care îl predicăm.
Unii oameni ne batjocoresc, spunând:
„Unde este promisa lui prezență?
Toate lucrurile au rămas exact așa cum au fost de la începutul creației”.
Se înșală amarnic!
Iehova a distrus răutatea în timpul lui Noe și o va face din nou.
Dar ca Noe, cei fideli vor fi salvați.
Biblia ne asigură:
„Iehova știe să-i elibereze din încercare pe oamenii cu devoțiune sfântă,
dar și să-i păstreze pe oamenii nedrepți pentru distrugere în ziua de judecată”.
Iehova va transforma pământul în paradis, împlinindu-și scopul inițial.
Pe pământ vor fi doar oameni buni.
Nimeni nu se va mai răzvrăti împotriva lui Dumnezeu.
Dar ce se va întâmpla cu îngerii rebeli?
Când a venit Potopul, îngerii răzvrătiți și-au părăsit corpurile omenești
și s-au întors în domeniul spiritual într-o stare decăzută.
Totuși, ei au continuat să exercite o influență rea asupra oamenilor până în ziua de azi.
Dar, când Iehova va interveni din nou, demonii și conducătorul lor, Satan, nu vor mai avea nicio putere.
Cuvântul lui Dumnezeu spune:
„Prin credință, Noe, după ce a fost avertizat de Dumnezeu cu privire la lucruri care încă nu se vedeau,
a arătat teamă sfântă și a construit o arcă pentru salvarea familiei sale”.
Credința l-a îndemnat pe Noe să asculte de Iehova.
Ca urmare, el și familia lui au supraviețuit Potopului.
Noe a trăit foarte mult, circa 950 de ani.
Dar când acest bărbat fidel va fi înviat, el va avea perspectiva de a trăi veșnic.
Dacă avem credință asemenea lui Noe și ascultăm de Iehova,
și noi putem umbla cu Iehova și putem fi prieteni cu el pentru eternitate!


-