JW subtitle extractor

Am jucat baschet în Seria A, liga de top din Italia.
Mai întâi, am fost în echipa de tineret a Italiei, iar apoi am ajuns în echipa națională.
Eram un jucător bun și asta îmi aducea satisfacție.
În plus, câștigam și mulți bani.
Părinții și fratele meu mai mare erau Martori ai lui Iehova.
La un moment dat, înăuntrul meu a început să se dea o luptă,
fiindcă am decis să mă apropii și eu de Iehova.
Nu mă mai gândeam că asta era doar „religia familiei”.
Cu timpul, iubirea mea pentru Iehova a devenit din ce în ce mai puternică.
În cele din urmă, m-am dedicat și m-am botezat, dar am și continuat să joc baschet.
Însă, poate – de fapt, nu poate, sigur – nu-i dădeam lui Iehova tot ce aveam mai bun.
Îmi foloseam timpul și energia în primul rând pentru baschet,
iar lui Iehova îi dădeam ce-mi rămânea.
Tocmai invers de cum ar fi trebuit.
Dar îmi găseam scuze, gândindu-mă: „Ăsta e jobul meu!
Da, acuma îmi consumă mult timp, dar nu va fi mereu așa.
Sportivii se retrag devreme, nu au o carieră lungă”.
Cu cât mă apropiam mai mult de Iehova, cu atât se intensifica lupta mea interioară.
Supraveghetorul circumscripției din care făceam parte m-a ajutat foarte mult.
Îl cunoșteam încă din copilărie.
După mulți ani, când ne-am revăzut,
m-a întrebat din prima: „Îți aduce fericire ceea ce faci?”.
Pare o întrebare destul de simplă, nu-i așa?
Totuși, această întrebare m-a pus pe gânduri.
Le sunt foarte recunoscător acestui frate și soției lui!
Deși erau foarte ocupați, își făceau timp pentru mine mereu,
chiar și în ziua lor liberă sau seara, după o zi plină de activități.
Când m-am mutat ca să joc la alte echipe,
el m-a încredințat, ca să zic așa, altor frați.
Aceștia m-au sprijinit mult, dându-mi cu generozitate din timpul lor.
Nu m-au făcut să mă simt vinovat pentru alegerile mele.
În ceea ce privește baschetul, nu mi-au spus niciodată ce să fac.
A trebuit să decid singur dacă să continui să joc sau nu.
Totuși, pot spune că, oarecum indirect,
acești frați m-au ajutat să mă corectez prin modul lor de viață, prin prioritățile lor.
Era clar câtă bucurie simțeau slujindu-i lui Iehova!
M-au ajutat mai mult prin exemplul lor, decât prin cuvinte.
Și am ajuns să înțeleg ce-mi doream cu adevărat de la viață.
Am început să joc baschet în 1995, iar în aprilie 2008, am jucat ultimul meci.
Atunci am renunțat definitiv la baschet.
Și mă bucur că am decis să fac asta!
Uneori, regret că nu am avut curajul să renunț mai devreme la sport.
Am avut privilegiul de a sluji ca pionier regular timp de doi ani și jumătate.
Apoi am fost întrebat dacă n-aș vrea să depun o cerere pentru Betel.
Spre surprinderea mea, cererea mi-a fost aprobată și am slujit la filiala din Italia timp de cinci ani.
La câteva luni după ce am plecat din Betel,
am avut bucuria să particip la Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului.
A fost minunat!
Da, baschetul e un sport interesant, chiar captivant, dar nu e sursa fericirii autentice.
Într-adevăr, lucrurile din lume îți pot aduce o oarecare satisfacție, dar totul are un preț.
Mi-a luat mult timp să înțeleg asta.
Știind că îi dau lui Iehova ce am mai bun, sunt cu adevărat fericit!
Și acum fac parte dintr-o echipă mult mai mare, în care toți jucăm pentru Iehova.
Avem cel mai bun obiectiv posibil, iar succesul e garantat!

Samuele Podestà: Acum joc într-o echipă mai bună