JW subtitle extractor

Mama s-a născut în Bulgaria, în 1922,
iar la începutul anilor ’60, familia noastră s-a mutat din Germania în Statele Unite.
Ne-am stabilit în orașul New York, unde, ulterior, mama a aflat adevărul.
Atunci am deschis pentru prima dată o Biblie.
Am citit din Revelația, capitolul 21.
M-a impresionat mult ideea că, în viitor, suferința, durerea și moartea nu vor mai fi.
Toți cei care află adevărul vor să li-l împărtășească și membrilor familiei.
Aveam o dorință puternică să le vorbesc celor dragi despre adevăr
și despre promisiunea unei vieți mai bune, fără nedreptate, boală și moarte.
Mama și-a dat seama că era mare nevoie de publicații în limba bulgară
și a vrut să facă ceva în acest sens.
Ea reușit să ia legătura cu frații de la Betelul din Brooklyn
și s-a oferit să traducă unele publicații în limba bulgară.
Pentru început, a primit aprobarea de a traduce câteva pliante.
Doar că Bulgaria era o țară comunistă, aflată sub Cortina de Fier.
Orice publicație care vorbea despre Dumnezeu și despre Biblie era interzisă.
Așa că nu putea fi trimisă prin poștă.
Pe măsură ce publicațiile deveneau disponibile,
trebuiau introduse în țară pe ascuns.
Familia mea a fost printre cei care s-au oferit să facă asta.
Am ajuns în Bulgaria cu trenul.
De fiecare dată când mergeam acolo, aveam o mulțime de bagaje
pentru că stăteam două luni și jumătate, adică toată vara.
Puneam publicațiile în acele bagaje și le ascundeam printre lucruri.
Să călătorești într-o țară comunistă având la tine publicații interzise era foarte dificil și periculos.
Autoritățile știau că avem la noi publicații, mai exact pliante.
La un moment dat, când eram în tren, mama și-a dat seama că urma să fim percheziționați.
Așa că am scos repede publicațiile ascunse în bagaje și le-am pus pe toate într-o valiză mai mică.
A trebuit să ne mișcăm foarte repede, ca să nu fim prinși.
Am pus pe brațe pliantele care nu au mai încăput în valiză și le-am acoperit cu paltoanele noastre.
Mă gândeam doar la ce puteam face pentru ca ofițerul să nu găsească publicațiile pe care le ascunseserăm.
Dacă le-ar fi găsit, am fi suportat consecințe grave.
În timp ce ofițerii căutau în bagaje, au răscolit lucrurile.
Când a văzut că lăsaseră dezordine în valize, mamei i-a venit o idee.
I-a întrebat: „Aș putea acum să aranjez lucrurile în bagaje?”.
Iar ei au spus: „Bine”.
Atunci, am luat toate pliantele ascunse sub paltoane
și le-am pus în geamantanul în care ofițerii căutaseră deja.
Singura valiză care nu fusese încă verificată era valiza mea.
Un ofițer a zis: „Ce e asta? E prea mică! N-ar încăpea nimic aici”.
Apoi, pur și simplu, ne-a înapoiat-o.
Bărbatul care ne-a percheziționat era foarte iritat deoarece nu găsise nimic,
deși era convins că aveam publicații la noi.
Câțiva ani mai târziu, mama a călătorit singură în Bulgaria.
La graniță, ofițerii au găsit publicații asupra ei, așa că au arestat-o și au trimis-o la închisoare.
În următoarele două săptămâni, au interogat-o în fiecare zi.
După o vreme, guvernul bulgar a decis că singura soluție era să o expulzeze pe mama din țară
deoarece avea cetățenie străină.
Chiar și în prezent, la o vârstă înaintată, mama are bune obiceiuri spirituale:
participă la întruniri și se pregătește pentru acestea, citește zilnic din Biblie și predică vestea bună.
Cunoașterea adevărului m-a ajutat în orice aspect al vieții.
Sunt hotărâtă să folosesc energia care mi-a mai rămas
pentru a le vorbi altora despre Iehova.

Maria Kaloyanoff: Am ascultat de „Dumnezeu ca stăpânitor”