JW subtitle extractor

A avut o mare influență cât a trăit, iar după moarte, nu a fost uitat.
Viața lui Ioan Botezătorul și moștenirea lăsată de el sunt remarcabile.
Să vedem ce putem învăța de la el.
Mai întâi, să deschidem la Ioan, capitolul 3. Versetele 27 și 28:
„Ioan a răspuns:
«Un om nu poate primi nimic dacă lucrul acela nu i-a fost dat din cer.
Voi sunteți martori că am spus: „Eu nu sunt Cristosul, ci am fost trimis înaintea lui”»”.
Ioan li se adresează discipolilor săi și le explică ceva ce le mai explicase o dată, în Luca 3:16:
avea de îndeplinit un rol.
În esență, spune: ‘Un om poate primi doar ce i-a fost dat’.
Lui ce i-a fost dat?
A fost trimis înaintea lui Isus.
Avea un rol de îndeplinit.
Nu era personajul principal, dar avea un rol.
Despre ce este vorba?
Ei bine, un înger a anunțat care avea să fie rolul lui Ioan înainte de nașterea acestuia.
El urma să fie cel prezis de Isaia, ‘glasul care strigă’.
Urma să fie cel pe care Maleahi l-a numit „profetul Ilie”.
Însă unde avea el să-și îndeplinească acest rol important de mare profet?
Poate că Ierusalimul ar fi părut locul ideal.
Dar nu,
locul în care Ioan și-a îndeplinit rolul a fost pustiul.
El a fost ‘glasul care strigă în pustiu’.
Ioan era nazireu, deci trebuia să lupte împotriva oricărei distrageri și să se concentreze la repartiția primită.
Ca să-și îndeplinească rolul, a trebuit să renunțe la o viață obișnuită.
Nu se putea bucura de unele lucruri.
Dar ce a presupus activitatea lui Ioan?
Deși era profet, nu a făcut semne și nici miracole.
Dar ce a făcut el a avut implicații profunde.
A fost prezis că Ioan avea ‘să întoarcă inima’ israeliților.
Legea era „îndrumătorul” care conducea la Cristos,
iar rolul lui Ioan era să întoarcă națiunea la Iehova ca să-l accepte pe Mesia.
Aceasta e moștenirea lăsată de el pentru voi:
prețuiți-vă locul, îndepliniți-vă rolul, acceptați-l cu toată inima și dați tot ce aveți mai bun.
Să revenim la Ioan 3 – versetele 29 și 30.
Discipolii lui îi spuseseră în versetul 26: „Toți se duc la el [la Isus]”.
Discipolilor lui Ioan nu le plăcea să vadă că stăpânul lor era pe locul doi acum.
Dar să remarcăm ce le-a răspuns Ioan Botezătorul.
În versetul 29, el folosește o ilustrare:
„Cine are mireasă este mire.
Iar prietenul mirelui, când stă lângă mire și îl ascultă, se bucură mult auzindu-i glasul.
De aceea, bucuria mea este deplină”.
Bucuria lui Ioan.
Bucuria lui era strâns legată de rolul pe care îl îndeplinea.
Asta arată umilința lui Ioan.
El nu s-a luat la întrecere cu Isus.
Rolul mai important al lui Isus nu a diminuat rolul lui Ioan.
Ioan s-a mulțumit cu rolul lui.
Sentimentul de mulțumire crește în solul umilinței și e hrănit de recunoștință.
Învățați să vă bucurați cu alții și să vă bucurați pentru alții.
Să citim în continuare versetul 30:
„El trebuie să crească, iar eu să descresc”.
„Să descresc”.
Ioan era conștient că, încetul cu încetul, rolul său se va încheia.
Repartiția lui a avut un început și urma să aibă un sfârșit.
Uneori, dacă înțelegem că toate lucrurile pot avea un sfârșit și dacă suntem mulțumiți cu un rol secundar,
ne putem elibera de multă tensiune.
Ioan știa că rolul lui se va încheia, dar, probabil, nu știa cât de repede.
Punctul culminant al repartiției lui a avut loc după șase luni, când l-a botezat pe Isus.
După alte șase luni, Irod Antipa l-a aruncat în închisoare.
Acela a fost sfârșitul ...
sau nu?
Să deschidem la Marcu 6.
Marcu 6:20.
Iată ce se spune despre Ioan când era în închisoare.
Versetul 20: „Fiindcă Irod se temea de Ioan, știind că era un om drept și sfânt, și îl ocrotea.
Ori de câte ori îl asculta vorbind, el rămânea pe gânduri, neștiind ce să facă;
totuși, continua să-l asculte cu plăcere”.
Din câte se pare, lui Irod îi plăcea compania lui Ioan și îi făcea plăcere să-l asculte.
Și-a dat seama că nu era un om obișnuit.
Dar ce anume îi spunea Ioan lui Irod Antipa?
Ei bine, Ioan nu voia să rateze nicio ocazie de-a spune adevărul.
Nu era important ce putea face Irod pentru el, ci era important ce putea face el pentru Irod.
Ioan continua să fie ʻglasul din pustiuʼ.
Ce a făcut el?
I-a vorbit lui Irod pentru a-l ajuta să se căiască, să primească îndurarea lui Iehova, să-l accepte pe Cristos și să trăiască.
Ioan încă era glasul care „strigă în pustiu”.
Și situația voastră s-ar putea schimba.
Dar spuneți mereu adevărul și achitați-vă cu loialitate de însărcinări.
Din câte se pare, potrivit cu relatările consemnate în Scripturi,
Isus a vorbit despre Ioan mai mult după moartea acestuia decât în timp ce era în viață.
Să remarcăm ce a spus Isus despre Ioan la circa un an după ce a fost închis.
Matei 11.
Matei 11:7:
„În timp ce discipolii lui Ioan se duceau înapoi, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan:
«Ce ați mers să vedeți în pustiu?
O trestie legănată de vânt?»”.
O trestie –
o priveliște obișnuită pe malurile Iordanului.
Ce a vrut Isus să spună?
Ioan nu era un om obișnuit.
Mulțimile au mers să vadă pe cineva extraordinar!
Oamenii nici n-ar trece strada pentru cineva obișnuit,
dar la Ioan veneau mulțimi! Și veneau până în pustiu ca să-l vadă pe acest bărbat.
Era, într-adevăr, un om extraordinar!
Era el „o trestie legănată de vânt”?
Nu. Era ferm, era drept, era statornic.
Dar Isus mai spune ceva.
Să citim versetul 11:
„Adevărat vă spun că printre toți cei născuți de femei nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul”.
Cu toate acestea, spre deosebire de Ilie sau de Moise, sfârșitul serviciului lui Ioan nu a fost unul impresionant.
La nici un an de la cuvintele lui Isus, a fost executat.
Asta ne amintește un adevăr important:
Repartiții pe care le iubim se pot încheia –
repartiții pentru care ne-am sacrificat toată viața.
Oamenii își vor aminti și vor vorbi de voi cu drag.
Și poate nu veți ști niciodată. Dar e în regulă, nu de asta ați slujit.
Exemplul vostru va continua să vorbească.
Să citim acum ultimele versete din Ioan, capitolul 10.
În versetul 39 citim că Isus a plecat ca să scape de cei care încercau să-l ucidă.
Iar din versetul 40 aflăm că ‘a trecut dincolo de Iordan, în locul în care Ioan boteza’.
Vă amintiți de la cursuri că era un loc special pentru Isus: îi amintea de Ioan și de serviciul acestuia.
Îi amintea de prietenul lui.
Să citim versetele 41 și 42:
„Mulți oameni au venit la el; și ziceau:
«Ioan n-a făcut niciun miracol, dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta a fost adevărat».
Și mulți au crezut în el”.
ʻGlasul din pustiuʼ – moștenirea lăsată de Ioan încă răsuna.
Datorită lucrării făcute de Ioan, acei oameni puteau acum să creadă în Cristos.
Rolul lui Ioan, bucuria lui, chiar și sfârșitul său – viața extraordinară pe care a trăit-o –
ne învață să-i slujim lui Iehova cu loialitate, mulțumire și bucurie în orice repartiție,
oricât de lungă sau de scurtă ar fi aceasta.
Exemplul lui merită să fie studiat, apreciat și imitat.
Isus a spus că Ioan a fost „o lampă aprinsă și strălucitoare”.
Înflăcărat de spirit sfânt, el a strălucit călăuzindu-i pe oameni către Cristos – care este gloria lui Dumnezeu.
Aceasta e moștenirea celui mai mare om imperfect care a trăit vreodată!

Trent Lippold: Cel mai mare om imperfect care a trăit vreodată – Festivitatea de absolvire a celei de-a 158-a clase a Școlii Galaad