JW subtitle extractor

Bun-venit la JW Broadcasting®!
În această lună, vom învăța cum să ne privim pe noi înșine din perspectiva iubitoare a lui Iehova.
Vom căuta comori în cartea Mica pentru a desprinde lecții valoroase despre onestitate și modestie.
Și vom vedea cum chiar și cele mai mici gesturi de bunătate pot lăsa o amprentă de durată asupra altora.
Bucurați-vă de această emisiune!
Dragi frați, v-ați simțit vreodată ca această soră care a scris:
„Indiferent cât de mult îl iubeam pe Iehova sau câte eforturi depuneam pentru a-i sluji,
întotdeauna simțeam că nu este suficient.”?
Din nefericire, uneori inima noastră imperfectă ne spune că, oricât am încerca,
nu suntem destul de buni pentru a-i plăcea lui Iehova.
Sau chiar dacă știm că Iehova e un Dumnezeu iertător, poate ne simțim vinovați pentru anumite lucruri din trecut.
E posibil ca lucruri greșite pe care le-am spus sau le-am făcut cândva să ne tot revină în minte,
iar asta ne face să ne simțim descurajați.
Probabil mulți dintre noi avem astfel de sentimente din când în când.
Dar ce ne poate ajuta?
Ei bine, să analizăm cuvintele consemnate sub inspirație divină în 1 Ioan 3:19, 20.
Tema de azi se bazează pe acest pasaj și are titlul:
„Dumnezeu este mai mare decât inima noastră”.
Așadar, 1 Ioan 3:19, 20:
„Prin aceasta vom ști că provenim din adevăr și vom face ca inima noastră să fie încrezătoare înaintea lui Dumnezeu
chiar și când inima ne-ar putea condamna, pentru că Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște totul”.
Remarcați că Ioan spune
„vom face ca inima noastră să fie încrezătoare înaintea lui Dumnezeu” și „inima ne-ar putea condamna”.
Deci e posibil ca și Ioan să fi avut sentimente negative cu privire la propria persoană.
Dar tot el ne asigură că Iehova alege să se concentreze la calitățile noastre.
Să ne amintim că Ioan a spus „vom ști că provenim din adevăr”.
Să ne gândim cum am ajuns să-i slujim lui Iehova.
Am auzit și am acceptat adevărul din Biblie.
Am crezut în Isus și în învățăturile sale.
Am respins lumea și minciunile ei.
Ne-am străduit să-l imităm pe Cristos, iubindu-i pe frați și evitând păcatul.
Așadar, provenim din adevăr.
Adevărul ne-a făcut să fim cine suntem azi.
Această idee și faptul că facem parte din familia lui Iehova ne asigură că avem aprobarea sa.
Totuși, uneori inima ne-ar putea condamna.
De ce se întâmplă asta?
Fiindcă e implicată conștiința.
De cele mai multe ori, când în Biblie se folosește termenul „inimă”, acesta are un sens figurat,
și anume, întreaga persoană lăuntrică.
În „Turnul de veghe” din 1 august 1997, se spune:
„Biblia pune conștiința și în legătură cu inima figurativă, care include sentimentele și emoțiile noastre”.
În continuare e citat Romani 2:15,
unde Pavel a explicat cum funcționa conștiința chiar și în cazul celor care nu erau sub Lege.
Vă invit să citim acest verset din Romani împreună:
„Ei arată că au conținutul legii scris în inima lor,
în timp ce conștiința lor depune mărturie împreună cu ei, iar gândurile lor îi acuză sau chiar îi scuză”.
Deci acest dar primit de la Dumnezeu, conștiința, ne poate acuza sau scuza.
Ne poate avertiza să nu urmăm o cale greșită.
Însă conștiința acționează și după ce am făcut un lucru greșit.
Cu o anumită ocazie, când fugea de regele Saul, David i-a tăiat o bucată din veșmântul exterior când acesta era într-o peșteră.
În 1 Samuel 24:5, se spune că „apoi inima lui David a început să-l condamne”.
Termenul „inimă” poate fi redat și prin „conștiință”.
Conștiința lui David îi spunea că făcuse ceva lipsit de respect față de Saul, regele numit de Iehova.
Deci conștiința ne ajută să ne examinăm și să ne judecăm propriile acțiuni.
O conștiință încărcată ne poate determina să ne căim și să ne corectăm.
Pe de altă parte, dacă avem o conștiință exagerat de sensibilă,
există pericolul ca sentimentele de vinovăție să ne copleșească și să credem că Iehova nu ne poate ierta, oricât ne-am căi.
Sau am putea începe să credem că trebuie să fim perfecți pentru a-i plăcea lui Dumnezeu.
Așa cum a explicat Pavel în Romani, conștiința acționează ca un judecător care decide dacă suntem vinovați sau nu.
Pentru a ilustra, să ne imaginăm că suntem într-o sală de judecată.
Judecătorul, care este conștiința noastră, ascultă și examinează toate dovezile aduse de către martori, adică gândurile noastre.
Un judecător bun ascultă ambele părți pentru a putea da o sentință corectă.
Totuși, cum ar fi dacă judecătorul ar asculta doar martorii acuzării, care sunt împotriva noastră?
Aceste gânduri acuzatoare cer dreptate strictă și pedeapsă.
E ca și când ar spune: „Nu ar trebui niciodată să uite ce a făcut. Nu are nicio scuză.
E slab și stăpânit de dorințe greșite. Merită să stea mult timp în închisoare”.
Deci acest judecător, care i-a ascultat doar pe martorii acuzării, dar nu și pe cei ai apărării, dă verdictul:
„Ești vinovat, vei merge la închisoare!”.
Tot așa, dacă nu ne instruim conștiința în mod corespunzător,
ea poate fi ca un judecător nedrept, care ne condamnă la o închisoare figurativă.
Această închisoare a sentimentelor de vinovăție ne ține captivi și nu ne lasă să uităm ce-am făcut.
Ce fel de judecător este conștiința ta?
Să ne amintim că o conștiință bine instruită ne poate scuza atunci când suntem prea critici cu noi înșine.
Prin urmare, ca să funcționeze corect, conștiința trebuie instruită să cunoască nu doar legile lui Iehova,
ci și pe cel care le-a dat, Judecătorul Suprem.
Remarcați ce spune un articol din „Turnul” din 1 mai ’78, cu titlul
„Să ne formăm conștiința pentru ca ea să reacționeze mai bine”:
„De aceea, o conștiință care funcționează bine trebuie să fie în armonie cu personalitatea lui Iehova,
care este dezvăluită prin Cuvântul său și prin felul în care își tratează slujitorii”.
Ce idee importantă!
Biblia ne învață că Iehova iubește dreptatea, dar e rezonabil când aplică legea.
E plin de îndurare și de iubire loială. Este chiar personificarea iubirii.
Dacă învățăm despre calitățile lui Iehova, conștiința noastră ne va evalua într-un mod echilibrat.
Nu va deveni permisivă, justificând o conduită greșită, dar, în același timp, nici nu ne va judeca aspru sau nedrept.
Revenind la ilustrare, un judecător bun, care îl cunoaște pe Iehova, îi va asculta și pe martorii apărării.
Aceștia ar putea spune: „Domnule judecător, această persoană nu e definită de greșelile sale.
Este timpul să le ștergem din evidență. A plătit pentru ce a făcut. A purtat destul povara vinovăției.
A arătat căință. E-adevărat că nu poate schimba trecutul, dar ea s-a schimbat.
Acum e o persoană cu totul diferită”.
Cunoscându-l pe Iehova și înțelegând că și el ne cunoaște,
putem fi încrezători înaintea lui chiar și când inima ne-ar putea condamna,
pentru că „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște totul”.
O idee încurajatoare, nu-i așa?
Iehova ne cunoaște inima figurativă, sau persoana lăuntrică.
Da, ne vede greșelile, dar ne vede și motivațiile, sentimentele, dorința de a face ce este bine și potențialul.
El observă toate împrejurările care ne influențează acțiunile.
Ne cunoaște codul genetic și știe bine că suntem imperfecți.
Referitor la îndurarea lui Iehova, în cartea „Perspicacitate” se spune:
„Evident, cel mai mare defect al oamenilor este păcatul, pe care toți l-am moștenit de la primul om, Adam.
Astfel, toți oamenii sunt într-o stare deplorabilă și au nevoie de îndurare.
Iehova Dumnezeu a arătat îndurare ... oferind mijlocul prin care putem fi eliberați de păcat”.
Deci Iehova este conștient că avem un defect, păcatul, așa că manifestă îndurare față de noi.
Să analizăm un exemplu în care Iehova a arătat că este mai mare decât inima unui slujitor al său.
E vorba despre Petru.
În cel mai trist moment al vieții sale l-a renegat de trei ori pe Isus, spunând că ‘nici măcar nu-l cunoștea’.
În acea noapte, când Isus s-a întors spre Petru, privirile li s-au întâlnit.
Credeți că Petru avea să uite vreodată acea clipă?
E posibil să-i fi revenit în memorie amintiri dureroase de fiecare dată când auzea un cocoș cântând?
Oare retrăia în minte evenimentele din acea noapte când a spus:
„Nu-l cunosc”, „Nu-l cunosc”?
Poate, nu știm sigur.
Ce știm însă e că Isus l-a ajutat să-și învingă sentimentele exagerate de vinovăție.
Chiar în ziua în care a fost înviat, el i s-a arătat lui Petru în particular,
dându-i ocazia să-și exprime regretul pentru ceea ce făcuse.
Nu știm exact ce i-a spus Isus, dar, cu siguranță, Petru nu avea să uite niciodată acea conversație.
Mai târziu, așa cum se arată în Ioan, capitolul 21, Isus i-a dat lui Petru șansa
să-și exprime de trei ori iubirea pentru el în fața celorlalți discipoli.
Și tot în acest cadru, i-a încredințat o responsabilitate importantă.
Așadar, în loc să-și tot repete cuvintele „nu-l cunosc”, „nu-l cunosc”,
Petru avea acum o nouă amintire, una frumoasă, la care să se gândească.
Prin intermediul lui Isus, Iehova l-a convins pe Petru că era mai mare decât inima lui imperfectă.
În concluzie, ce am învățat?
O conștiință bună nu este permisivă, însă nu este nici exagerat de critică.
Trebuie să învățăm să ne privim așa cum ne privește Iehova
și să fim siguri că el apreciază eforturile noastre de a-i sluji și că nu ne judecă cu asprime.
Într-adevăr, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră.
Să acceptăm deci iubirea sa și modul minunat în care el ne ajută să-i înfăptuim voința cu încredere și bucurie.
Vom vedea cum unii frații au învățat această lecție
reușind să-și gestioneze sentimentele de stimă de sine scăzută.
E greu să faci față unei probleme care nu se vede, doar se simte
și care nu dispare.
Căsnicia noastră a fost foarte frumoasă!
Aveam doi copii, soțul slujea ca bătrân, iar eu, ca pionieră.
Apoi, într-o zi, soțul meu a murit. S-a întâmplat brusc, pe neașteptate.
Dintr-o dată, m-am trezit că sunt văduvă.
Uram cuvântul ăsta. Mă făcea să mă simt neajutorată.
Nu mai știam cine sunt.
Mă simțeam fără valoare, complet pierdută.
Când eram copil, figura paternă din viața mea, cel care ar fi trebuit să-mi poarte de grijă, n-a făcut asta.
Din acest motiv, pe măsură ce creșteam,
tot auzeam o voce în capul meu, care îmi spunea că nu sunt îndeajuns de bun,
că sunt incapabil, incompetent...
Această voce mă însoțește și acum.
Din când în când, încă mă simt în felul ăsta.
La 22 de ani, am aflat ca am tulburare obsesiv-compulsivă, sau TOC.
Se numește și boala îndoielii, pentru că te îndoiești de tot.
Mintea ți-e plină de gânduri obsesive non-stop și crezi că ai făcut ceva greșit.
Te poate face chiar să mergi la poliție ca să te autodenunți.
E groaznic, pentru că îndoielile nu se opresc niciodată.
Lupta cu gândurile negative e ceva constant.
E o provocare cu care mă confrunt în fiecare zi.
Voiam să le pot spune celorlalți: „Totul e OK! Sunt bine!”. Dar nu eram.
Astfel de sentimente ar putea fi copleșitoare dacă nu i-aș avea alături pe Iehova și pe frați.
Am un prieten care are și el TOC.
Când am aflat că amândoi trecem prin aceleași lucruri,
că avem aceleași gânduri obsesive și temeri, m-am simțit înțeles.
Cred că Iehova l-a adus în viața mea.
Uneori îi scriu unei prietene: „Azi sunt tristă”. Ea îmi răspunde: „Cum să te ajut?”.
„Nu știu. Voiam doar să spun cuiva că sunt tristă.”
„OK, sunt aici. Te ascult.”
Câteodată, când mi se încredințează o responsabilitate,
simt că nu sunt cea mai potrivită și calificată persoană.
Și, probabil, chiar nu sunt.
Dar știu că Iehova vede că mă străduiesc.
Mă gândesc la Revelația 4:11, unde se spune că Iehova e demn ‘să primească gloria, onoarea și puterea’,
inclusiv ce-i pot eu oferi.
Sunt convins că apreciază mult orice fac pentru el.
Și știu că e mulțumit de oricine încearcă să-i dea tot ce are mai bun,
chiar dacă se simte fără valoare.
Sunt conștientă că e important să fiu la sala Regatului și să mă închin alături de frați,
chiar dacă știu că urmează să plâng pe parcursul întrunirii sau în timpul cântărilor.
Dar e în regulă.
E OK să fii trist uneori.
Când îți exprimi sentimentele, te simți mai aproape de Iehova și de congregație.
În fiecare zi, mă străduiesc să mă privesc așa cum mă privește Iehova.
Rugăciunea mă ajută mult. La fel și simplul fapt că Iehova știe că am TOC.
Uneori mă panichez.
Însă, în astfel de momente, îl rog pe Iehova să mă ajute să mă liniștesc, să-mi pun gândurile în ordine.
Și modul în care îmi răspunde Iehova la rugăciuni mă ajută foarte mult.
Uh... Asta mă sensibilizează cel mai tare.
Când ai nevoie disperată de ajutor și-i spui doar lui Iehova, nu mai spui altcuiva, și primești ce ai cerut,
e clar că e de la el.
Mereu mi-a fost un sprijin de nădejde.
Vreau să-l văd pe Iehova ca pe un Tată, la fel ca Isus.
Așa cum citim în Ioan, el i-a adresat implorări lui Iehova înainte de a fi omorât.
Din capitolul 17, am înțeles cât de strânsă era relația dintre ei.
Îmi doresc să am și eu o astfel de relație cu Tatăl meu ceresc.
M-a ajutat și faptul de a citi relatările biblice despre văduve.
Cu timpul, am înțeles că Iehova le vede pe văduve diferit de modul în care le vede lumea.
El le-a dat israeliților legi concrete despre cum să le trateze.
Acest lucru mă convinge că e de partea mea.
Acum nu mai urăsc cuvântul „văduvă”.
Mi-am dat seama că Iehova se va îngriji de mine într-un mod special.
Iehova ne prețuiește mai mult decât ne-am putea prețui noi înșine.
El ne ajută să ne vedem într-o lumină pozitivă.
Datorită iubirii lui, putem înlătura sentimentele negative.
Gândurile sale sunt mult mai înalte decât ale noastre.
El ne cunoaște fiecare trăire, fiecare îngrijorare,
fiecare durere sau bucurie pe care o avem.
Putem fi convinși că Iehova ne iubește!
Iehova ne oferă mângâiere prin intermediul rugăciunii și al prietenilor iubitori.
Așa cum spunea sora Wood: „Iehova se îngrijește de tine într-un mod special”.
Vom putea desprinde mai multe lecții valoroase din experiența ei,
din interviul complet care va apărea mai târziu, luna aceasta.
Când ni se arată bunătate, e firesc să ne dorim să o arătăm și noi față de alții.
În următorul episod din seria „Fierul ascute fierul”, vom vedea cum putem imita bunătatea lui Iehova.
Bună, sunt Jonathan!
Bun-venit la „Fierul ascute fierul”!
Calitatea despre care vom vorbi este cea care i-a atras la Isus pe păcătoși, pe cei bolnavi și pe copii,
mai exact bunătatea.
La fel ca Iehova, Isus a arătat-o și față de cei buni și față de cei răi.
Isus nu manifesta bunătate doar față de cei care erau buni cu el sau care îl apreciau.
De fapt, Isus a arătat această calitate pentru că a înțeles ce efect are asupra oamenilor
și, de asemenea, cum îi aduce ea laude lui Iehova.
Dar noi? Față de cine putem manifesta bunătate și când?
Scuze, programul de vizită s-a terminat. Trebuie să plecați!
Oo, ne pare rău.
Credeam că mai avem puțin timp. Mai sunt cinci minute.
E OK, Emily.
Tori, trebuie să plecăm, dar ne vedem curând.
Dovedind maturitate, sora și-a păstrat calmul.
Apoi toate au plecat, deși ar mai fi avut câteva minute.
Dar ar fi putut face ea mai mult?
Putem arăta bunătate dacă, în primul rând, manifestăm empatie.
Întreabă-te:
„De ce anume are nevoie sau cu ce se confruntă persoana cu care vorbesc?”.
Apoi arată că îți pasă, ascultând-o cu atenție.
Tori e mai bine.
Ce mă bucur că se simte mai bine!
Mergeți voi. Eu o să mai rămân puțin.
Bună!
Bună!
Voiam doar să-ți mulțumesc. Te îngrijești foarte bine de prietena mea.
Cu plăcere.
Scuze că am fost așa directă mai devreme.
Doar că e criză de personal și suntem foarte stresați.
E uimitor ce efect poate avea un simplu „mulțumesc”!
Asistenta avea nevoie de asta.
Când o persoană ne spune ce simte, vrem să vorbim cu căldură și respect.
Asta e a doua sugestie.
Când simțim compasiune sinceră, ea se vede în modul în care vorbim.
Trebuie să ne alegem cu grijă cuvintele și tonul vocii și să evităm să spunem ceva ce ar putea răni.
Doar că e criză de personal și suntem foarte stresați.
Nu trebuie să-ți ceri scuze.
Sunt sigură că ai multe satisfacții ca asistentă, dar mai sunt și zile grele.
Astăzi e una din ele.
Cel puțin ai un ceai bun.
Am avut, dar l-am vărsat și n-am mai avut timp să-mi iau altul.
Deci chiar ai avut o zi grea.
Daa.
Eu sunt Mandy.
Mary.
Îmi pare bine.
Nu te mai rețin.
Ce frumos! Sora i-a făcut asistentei ziua mai bună.
Dar acum, că deja o cunoaște, cum ar putea s-o ajute?
Iată a treia sugestie.
Bunătatea nu se manifestă doar prin gânduri și cuvinte.
Ea implică și acțiuni.
Vrem să căutăm ocazii de a-i ajuta pe alții.
Va pretinde asta timp, energie și sacrificii?
Posibil. Dar merită tot efortul.
Poftim!
E pentru tine.
Oo, dar nu trebuia.
Știu, dar așa am vrut.
Mulțumesc foarte mult!
– Pot să te întreb ceva?
– Îhm.
Cine e doamna la care ați venit?
Am văzut că mulți o vizitează.
E o prietenă foarte apropiată.
E parte din familie.
Suntem Martori ai lui Iehova.
Aa, voi sunteți mereu așa de buni!
Mulțumim!
Tori îmi este o prietenă foarte dragă.
Când suntem buni cu alții, motivația noastră trebuie să fie mereu sinceră,
astfel că uneori vom arăta bunătate fără să depunem mărturie.
Oamenii vor fi mai dispuși să ne asculte mesajul dacă simt că ne pasă de ei.
În concluzie, cele trei sugestii pe care le-am analizat sunt:
1) Manifestă empatie.
Gândește-te la necesitățile și preocupările persoanei.
Dacă își exprimă sentimentele, ascultă.
2) Vorbește cu căldură și respect.
Oamenii pot simți compasiune autentică în tonul vocii și în cuvintele noastre.
3) Dă o mână de ajutor.
Caută modalități pentru a face asta.
Așa ai putea avea ocazia de a depune mărturie.
Dar nu uita:
Dincolo de orice sugestie sau metodă, la fel ca Isus, iubește-i pe oameni,
pentru că Biblia spune:
„Iubirea este ... bună”.
Grija neegoistă față de alții vine dintr-o inimă modelată de Cuvântul lui Dumnezeu.
Acum, în timp ce vom căuta comori în cartea Mica,
vom învăța cum să analizăm un verset biblic meditând la fiecare expresie în parte.
Și, ce părere aveai înainte despre cartea Mica?
Știam doar de Mica 6:8, versetul preferat al mamei, dar n-am prea făcut legătura între carte și tema Bibliei.
Da, nici eu. Și cum ai început să faci cercetări?
Mai întâi, am analizat contextul ca să pot pune toate ideile cap la cap.
Ce sugestie bună! Contextul e esențial. Cum ai găsit informațiile?
Am început cu referințele marginale.
Așa am ajuns la 2 Cronici 27-29.
Aici e descrisă perioada în care a profețit Mica.
El a slujit ca profet în timpul domniei a trei regi: Iotam, Ahaz și Ezechia.
Iar Ahaz, n-a prea fost un rege bun.
Nuu! Chiar deloc. A fost groaznic! Și-a sacrificat proprii copii.
Iar israeliții, erau la fel ca el.
Biblia ne spune că și sub conducerea unui rege bun, ca Iotam, poporul continua să facă ce este rău.
Așa e.
Iar Mica trebuia să le demaște faptele și să profețească distrugerea Samariei și a Ierusalimului.
Dar Iehova oferă mereu și o speranță.
Da, Iehova e foarte răbdător.
– Dar răbdarea sa are o limită, nu-i așa?
– Îhî...
Deoarece e drept și vrea să-i ocrotească pe cei nevinovați, el a trebuit să-i disciplineze pe israeliți.
Dar nici atunci n-a renunțat la ei.
Profețiile de restabilire din cartea Mica arată cât de mult își dorește Iehova să îndrepte lucrurile.
Exact!
Interesant că Mica anunță cu fidelitate un mesaj puternic de la Iehova,
asemănător cu mesajul transmis de Isaia.
De exemplu, am observat că pasajul din Mica 4:1-3
e o redare aproape cuvânt cu cuvânt a fragmentului din Isaia 2:2-4.
Foarte tare, nu?
Chiar așa!
Îmi place cum ai găsit asemănări și deosebiri între relatări.
Aș vrea să fac la fel și cu alte cărți biblice.
Iar Isaia, a profețit primul.
Ambii profeți au urmat cu fidelitate îndrumarea lui Iehova,
chiar și atunci când mesajul părea... să zicem repetitiv.
Crezi că oamenii s-ar fi putut gândi: „Mica, dar nu ne-a spus și Isaia tot același lucru”?
Da. Și poate Mica s-a gândit:
„Iehova chiar îi iubește pe acești oameni și vrea ca ei să înțeleagă mesajul”.
Îmi doresc și eu să-l imit pe Mica și să continui să predic chiar dacă uneori mesajul poate părea repetitiv.
Dar tu, ce ai remarcat?
Un verset care mi-a atras atenția este... dar mai bine să-l citim: Mica 3:5.
Aici se vorbește despre profeții „care vestesc pacea când mușcă cu dinții,
dar care îi declară război celui care nu le pune nimic în gură”.
Ăăă, OK...
– Cam ciudat, nu?
– Da...
Când citesc din Biblie,
îmi place să găsesc versete mai complexe, care mă fac să încetinesc ritmul și să meditez la ele.
Când nu prea le înțeleg sau nu au multe referințe,
încerc să iau pe rând fiecare expresie și să mă întreb la ce se referă.
Ce idee bună! Stai să o notez.
Încetinește ritmul; examinează fiecare expresie.
Ok. Prima expresie: Iehova îi condamnă pe acești profeți falși care vestesc pacea când mușcă cu dinții.
La prima vedere, par niște ipocriți, care vestesc pacea și apoi mușcă.
Pe urmă, am văzut nota de subsol care arată că expresia „când mușcă”
poate fi redată „când au ceva de mestecat”.
Îmi place cum ai analizat versetul.
Deci când oamenii le dădeau de mâncare profeților, aceștia vesteau pacea.
Exact! Când ei le ofereau ceva bun, de exemplu mâncare, profeții veneau cu vești bune.
Dar când israeliții nu le mai puneau nimic în gură, aceiași profeți declarau război.
Deci a fost un fel de: „Mie ce-mi iese de aici?”.
Genul de atitudine egoistă întâlnită și în prezent.
Acest verset mă face să mă gândesc la cât de mult contează pentru Iehova motivația mea
și modul în care îi tratez pe alții.
El observă totul.
Mă întreb: „Fac lucruri pentru alții deoarece îmi pasă cu adevărat de ei sau pentru că aștept ceva în schimb?
Iar în ce privește predicarea, îmi urmăresc propriul interes
sau sunt dispusă să-mi folosesc timpul și energia, de exemplu învățând o limbă străină
sau predicând la ore când e mai probabil să-i întâlnesc pe oameni?
Dacă ar trăi azi, acei profeți falși n-ar face asemenea sacrificii.
Ei n-au apreciat privilegiul și responsabilitatea de a-i sluji lui Iehova, iar el i-a tras la răspundere.
Asta mă liniștește, dar mă pune și pe gânduri.
Văd aici grija profundă a lui Iehova pentru poporul său și dreptatea sa perfectă.
Da, și așa ne întoarcem la versetul preferat al mamei, Mica 6:8:
„El ți-a spus, omule, ce este bine.
Și ce altceva cere Iehova de la tine?
Doar să practici dreptatea, să prețuiești loialitatea și să umbli modest cu Dumnezeul tău”.
Ce îmi place acest verset!
E ca și când Iehova mi-ar spune:
„Nu te complica! Așa poți avea o viață plină de sens”.
Ce idee frumoasă! Are legătură cu tot ce am vorbit până acum.
Iehova l-a trimis pe Mica pentru a demasca corupția și egoismul, fiindcă poporul nu practica dreptatea.
Mica a rămas fidel pentru că prețuia loialitatea față de Iehova.
El nu a vrut să fie în lumina reflectoarelor sau să iasă în evidență,
ci a umblat modest cu Dumnezeul său.
Wow! Câte lecții valoroase am învățat, făcând doar câteva cercetări în cartea Mica.
Așa e! Și am reușit să facem asta analizând contextul,
găsind asemănări și deosebiri între relatări
și examinând fiecare expresie în parte.
A fost minunat! Mai ai timp să căutăm nestemate și în alte versete?
Sigur. Hai să descoperim și alte comori în cartea Mica!
Meditarea ne ajută să identificăm lecții practice din citirea Bibliei.
Ce nestemate vei descoperi tu în cartea Mica?
În următoarea închinare de dimineață,
fratele Malenfant va vorbi despre ce foloase ne aduce meditarea la iubirea lui Iehova.
Comemorarea ne amintește de iubirea puternică pe care ne-o poartă Iehova și Isus.
Vrem să reacționăm la această iubire și să facem și noi ceva.
Măsura pe care a luat-o Iehova în folosul nostru, jertfa de răscumpărare,
ne îndeamnă să dăm dovadă de recunoștință.
2 Corinteni 5:14, 15 ne ajută să înțelegem mai bine această idee.
Vă invit, așadar, să citim împreună aceste două versete.
Iată ce se spune aici:
„Căci iubirea lui Cristos ne obligă, deoarece am înțeles că un singur om a murit pentru toți,
fiindcă toți erau morți.
Și el a murit pentru toți, pentru ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși,
ci pentru cel care a murit pentru ei și a fost sculat din morți”.
Nu-i așa că e interesantă ideea care apare în aceste versete?
Iubirea lui Cristos ne obligă să nu mai trăim pentru noi înșine.
Expresia „ne obligă” nu înseamnă că suntem forțați să nu mai trăim pentru noi înșine
sau că nu avem altă opțiune decât să înfăptuim voința lui Iehova.
Implică mai mult de atât.
Un dicționar al limbii engleze arată că „a obliga” înseamnă, printre altele,
„a trezi un sentiment sau o reacție puternică într-o persoană”.
Jertfa lui Isus stârnește în noi chiar acest fel de reacție.
Simțim o apreciere profundă față de gestul lui Isus
și, ca urmare, vrem să ne trăim viața ca să îndeplinim voința lui Iehova.
Da, această măsură plină de iubire ne îndeamnă să ne arătăm recunoștința.
Și apostolul Pavel a avut aceleași sentimente.
El nu s-a reținut să vorbească despre ce simțea față de jertfa lui Isus
și despre efectul pe care aceasta l-a avut asupra lui.
Să deschidem împreună Biblia la Galateni, capitolul 2.
De aici vom citi versetul 20.
Să remarcăm ce cuvinte a folosit Pavel pentru a-și descrie sentimentele.
El a spus: „Sunt țintuit pe stâlp cu Cristos.
Nu mai sunt eu cel care trăiește, ci Cristos trăiește în unitate cu mine.
Într-adevăr, viața pe care o trăiesc acum în acest corp o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu,
care m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine”.
Cât de frumos și-a exprimat Pavel sentimentele!
A considerat jertfa lui Isus un cadou personal și asta trebuie să facem și noi.
Isus Cristos a murit pentru fiecare dintre noi, eliberându-ne în acest fel din sclavia morții.
De asemenea, să ne gândim că jertfa lui Isus este cea mai mare dovadă a generozității lui Iehova.
E o idee încurajatoare!
Deci trăim prin credința în Fiul lui Dumnezeu.
Știm că Iehova este cea mai generoasă Persoană din univers.
El ne-a oferit cel mai minunat cadou pe care îl puteam primi.
Acesta este descris într-un mod foarte sugestiv în 2 Corinteni 9:15.
Aici citim: „Mulțumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu pentru darul său de nedescris!”.
Ce expresie remarcabilă: „darul său de nedescris”!
Răscumpărarea e atât de extraordinară, încât nu o putem cuprinde în cuvinte
și nici nu putem explica pe deplin ce se realizează prin intermediul ei.
Remarcați ce se spune despre răscumpărare în numărul 2 al revistei „Turnul de veghe”,
ediția pentru public din 2017, la pagina 6:
„Niciodată nu a existat un dar oferit de o persoană mai importantă
și dintr-o iubire mai mare decât jertfa lui Isus.
Nimeni nu a sacrificat pentru noi atât de mult precum Iehova Dumnezeu!
Și niciun dar nu satisface o necesitate mai mare decât această jertfă care ne eliberează din păcat și moarte.
Într-adevăr, niciun dar nu se poate compara cu răscumpărarea, a cărei valoare este inestimabilă”.
Cât de profunde sunt aceste idei!
Datorită jertfei lui Isus, e posibilă nu doar salvarea noastră,
ci și împlinirea multor promisiuni care au legătură cu viitorul.
De pildă, vindecarea tuturor bolilor,
transformarea pământului într-un paradis
și, bineînțeles, învierea morților, o speranță pe care o prețuim foarte mult.
Da, măsura răscumpărării este un dar de nedescris.
Să remarcăm cuvintele lui Petru cu privire la ce ar trebui să facem deoarece apreciem sacrificiul lui Isus.
Să deschidem Biblia la 1 Petru, capitolul 1, de unde vom citi versetele 8 și 9.
Îmi place foarte mult cum explică el această idee aici!
„Chiar dacă nu l-ați văzut niciodată [și așa e, nu l-am văzut pe Isus], îl iubiți.
Chiar dacă acum nu-l vedeți, manifestați credință în el și vă bucurați mult,
simțind o bucurie de nedescris și glorioasă,
fiindcă ajungeți la rezultatul credinței voastre, salvarea voastră.”
E important să ne facem timp, să ne oprim și să medităm la tot ce a făcut Iehova pentru noi
și la promisiunile sale privitoare la viitor, la cum va fi viața în paradis.
De asemenea, ne putem gândi la lucrurile pe care Iehova ni le oferă în prezent.
De exemplu, spiritul sfânt, care ne ajută să-i slujim, să-l onorăm și să ne bucurăm de viață.
Nu-i deloc de mirare, dragi frați, că avem pacea minții și sentimente profunde de bucurie
când încetinim ritmul și medităm la lucrurile bune pe care Iehova le-a făcut
și urmează să le facă în folosul nostru.
Spiritul sfânt ne umple de recunoștință și de bucurie și ne ajută să avem o încredere deplină în Dumnezeul nostru.
În Romani 15:13 găsim aceeași idee:
„Dumnezeul care dă speranță să vă umple de toată bucuria și pacea datorită încrederii voastre în el
și, astfel, să aveți speranță din belșug prin puterea spiritului sfânt”.
Ce binecuvântare!
Lucrurile minunate pe care Iehova și Isus le-au făcut pentru noi
ne îndeamnă să facem și noi tot ce putem ca să glorificăm numele Tatălui nostru
și să punem voința sa pe primul loc în viață.
Cuvintele din Psalmul 116:12, 14 descriu foarte bine sentimentele pe care le avem.
Așadar, Psalmul 116.
Să începem cu versetul 12:
„Cum voi putea să-l răsplătesc pe Iehova pentru tot binele pe care mi l-a făcut?”.
Iar din versetul 14 aflăm în ce fel putem face asta:
„Îmi voi împlini promisiunile față de Iehova în prezența întregului său popor”.
Am făcut o astfel de promisiune când ne-am dedicat.
Deci care e răspunsul nostru la întrebarea: Cum îl putem răsplăti pe Iehova?
Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să le aducem onoare lui Iehova și lui Isus
și să îndeplinim voința Tatălui nostru ceresc.
Cu siguranță, nu există un scop mai nobil pentru care să ne trăim viața.
„Cum voi putea să-l răsplătesc pe Iehova?”
Claude și Sandra Sauvageau continuă să-și pună această întrebare.
Să vedem cum răspunsurile lor le-au adus o viață plină de binecuvântări.
Părinții m-au ajutat să găsesc plăcere în lucrarea de predicare.
O dată sau de două ori pe săptămână, când venea de la muncă,
tatăl meu se schimba și mă lua cu el în predicare.
Am acceptat adevărul datorită mamei mele.
Obișnuia să lase publicații prin casă și am început să le citesc.
Mi-am spus: „Wow! Ce viață frumoasă! Aș vrea să trăiesc și eu așa”.
Eram proaspăt căsătoriți.
Atât eu, cât și Claude ne doream să facem mai mult pentru Iehova.
Iar situația pe care o aveam atunci ne permitea asta.
Această dorință ne-a impulsionat să depunem o cerere pentru Școala Galaad.
Am fost trimiși în Republica Centrafricană și a trebuit să învățăm o nouă limbă.
Aveam liste de așteptare cu persoane care voiau să studieze Biblia.
Era extraordinar!
Dar, pe neașteptate, m-am îmbolnăvit.
Medicii de acolo mi-au spus că nu mă puteau ajuta.
Așa că am fost nevoiți să ne întoarcem acasă.
Ne-a fost foarte greu să plecăm din repartiție.
Viața ne-a fost dată peste cap și nu știam ce să facem.
La unul dintre primele congrese de circumscripție la care am asistat după ce ne-am întors,
m-am reîntâlnit cu un supraveghetor.
Fusese invitat să țină o temă.
Mă cunoștea de când eram mică și, observând că eram descurajată, a venit să vorbească cu mine.
Mi-a spus: „Ai primit o instruire specială! Continuă să o folosești!
Nu privi în urmă la ce nu mai poți face.
Concentrează-te la ce poți face acum”.
Sfatul său mi-a schimbat viața.
Pe măsură ce sănătatea mi s-a îmbunătățit,
ne-am intensificat activitatea și am reînceput pionieratul.
Ulterior, ca urmare a unor schimbări la muncă, ne-am mutat aici, în Statele Unite.
Puteam alege să slujim într-o congregație de engleză, de franceză sau de spaniolă.
Cea de spaniolă tocmai fusese formată.
Așa că eu și Sandra am discutat și ne-am gândit:
„De ce nu ne-am folosi instruirea ca să fim de folos acestei congregații?”.
Sandra are talent la limbi străine.
A învățat spaniola în câteva luni.
Mie, în schimb, mi-a fost mai greu...
A trebuit să depun mai multe eforturi.
Suntem în această congregație de 25 de ani și ne place, mai ales că acum vorbim spaniola.
Cel puțin încercăm.
Avem multe experiențe frumoase.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, apar noi probleme.
Din cauza asta ne-am putea îngrijora mai mult.
Însă Iehova ne-a fost întotdeauna alături.
Și știm că el vrea să-i oferim ce putem, nu ce nu putem.
Ni s-a deschis o nouă oportunitate de a slujii și am profitat de ea.
Aveam peste 50 de ani și colaboram cu Comitetul Regional de Construcții,
când am avut ocazia să ajutăm la proiectul de la Warwick.
Cunoșteam mulți frați și surori care lucrau acolo o perioadă și se întorceau foarte bucuroși.
Însă ne-au spus că munca era destul de solicitantă.
Așa că m-am gândit: „Ar trebui să încep să mă antrenez”.
Dar a omis un detaliu: a pus o scară în living.
În felul ăsta se antrena.
Urca, cobora, urca, cobora, sus-jos...
Făcea asta vreo 15 minute ca să-și intre în ritm.
Mi se părea amuzant să o văd făcând asta.
Dar a ajutat-o să se pregătească, deci a fost o idee bună.
Adunat, eu și Claude îi slujim lui Iehova de peste 100 de ani.
Am colaborat cu LDC-ul,
am participat la mărturia în închisori și în porturi...
Din toate aceste experiențe am învățat că, indiferent cât îi oferim lui Iehova,
el ne va da întotdeauna mai mult înapoi.
Slujindu-i, nu vom avea niciodată regrete.
Suntem în continuare zeloși și entuziaști.
Vrem să-i instruim pe cei tineri să aibă aceeași atitudine.
Ca slujitori ai lui Iehova nu ieșim niciodată la pensie.
Avem cea mai frumoasă viață!
Deci de ce ne-am opri?
Nu ne oprim. Continuăm.
Familia Sauvageau nu și-a pierdut niciodată dorința de a-l răsplăti pe Iehova.
În aceeași idee, videoclipul din această lună
exprimă recunoștința noastră profundă pentru generozitatea lui Iehova.
Asfințit de aur, nori sublimi,
val de jar, umbre și lumini,
miros de foc lin, ce arde blând,
de bunătatea ta eu cânt.
Îmi fac timp să văd ce-ai creat
și să admir ce-n dar tu ne-ai dat.
A mea credință astfel zidești,
căci, fără plată, pentru toți dăruiești.
Tu mâna larg o deschizi
și-mi atingi iar inima.
Îți mulțumesc zi de zi
că mi-arăți iubirea ta.
Cât ești de generos! Vreau mult să te imit.
Când dai, n-aștepți nimic și ești cel fericit.
Tu mâna larg o deschizi.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Cu bunătatea ta mă copleșești
iar prin Cuvântul tău mă nutrești.
Prin adevăr m-ai înviorat,
ca valul curge ne-ncetat.
Dai apa vieții în mod gratuit.
Pe alții să o bea eu îi invit.
Deci vestea bună răspândesc,
din casă-n casă eu vreau s-o vestesc. Oh, da!
Tu mâna larg o deschizi
și-mi atingi iar inima.
Îți mulțumesc zi de zi
că mi-arăți iubirea ta.
Cât ești de generos! Vreau mult să te imit.
Când dai, n-aștepți nimic și ești cel fericit.
Tu mâna larg o deschizi.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Tu mâna larg o deschizi
și-mi atingi iar inima.
Îți mulțumesc zi de zi
că mi-arăți iubirea ta.
Cât ești de generos! Vreau mult să te imit.
Când dai, n-aștepți nimic și ești cel fericit.
Tu mâna larg o deschizi.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
E foarte ușor să ne simțim aproape de un Dumnezeu care ne oferă atât de multe!
Ne dă Cuvântul său scris, care e plin de lecții valoroase,
ne dă ocazii de a-i ajuta pe alții cu multă compasiune și bunătate
și, de multe ori, ne amintește cât de prețioși suntem în ochii săi.
Acum suntem încântați să vă prezentăm ceva special:
invitația la congresul regional din 2026 „Fericiți pentru totdeauna”!
Fericirea!
Pentru mulți, fericirea vine din lucrurile bune care ni se-ntâmplă în viață.
Dar mai putem fi fericiți când viața ni se schimbă radical?
E posibil să fim mereu fericiți?
Cu aproape 2 000 de ani în urmă,
Isus a spus că adevărata fericire provine dintr-o relație de prietenie cu Creatorul nostru.
„Fericiți sunt cei conștienți de necesitățile lor spirituale ...
Fericiți sunt cei blânzi ...
Fericiți sunt cei îndurători ...
Fericiți sunt cei cu inima curată ...
Fericiți sunt cei împăciuitori.”
Cuvintele lui Isus au mare valoare și în prezent.
Te invităm la congresul regional al Martorilor lui Iehova din 2026,
intitulat: „Fericiți pentru totdeauna”!
În cadrul unor discursuri biblice, interviuri și materiale video,
vei afla cum îi ajută pe oameni învățăturile lui Isus să găsească adevărata fericire.
Congresele se țin în întreaga lume, iar intrarea este liberă.
Pentru a găsi o locație în apropiere, accesează jw.org.
Te așteptăm cu drag!
Vă îndemnăm să-i invitați pe vecinii și pe rudele voastre la acest congres emoționant!
Suntem bucuroși să lansăm și cântecul pentru congresul regional din 2026.
Acesta are titlul: „Fericiți sunt acești ochi”.
Melodia și versurile sunt acum disponibile pentru a fi descărcate din JW Library® și de pe jw.org.
Vă încurajăm să repetați acasă acest cântec, ca să-l puteți intona din toată inima la congres.
De asemenea, dacă versurile vor fi disponibile în limba voastră,
cântecul va fi intonat în săptămâna care începe la 20 aprilie 2026,
la încheierea întrunirii din timpul săptămânii.
Luna aceasta vom descoperi țara care, an de an, continuă să fie cea mai vizitată din Caraibe:
Republica Dominicană.
Aici se află cel mai înalt vârf montan din Caraibe și prețiosul chihlimbar albastru.
Dacă faci o drumeție prin munți sau pe lângă cascade, ai putea întâlni câteva animale rare,
precum iguana-rinocer,
solenodonul hispaniolan
și palmchat, o pasăre foarte zgomotoasă.
Dominicanii sunt cunoscuți pentru spiritul lor plin de viață, cald și ospitalier.
Când se organizează reuniuni mai mari,
ei pregătesc „sancocho”, o tocană consistentă, preferată de mulți.
În Republica Dominicană a luat naștere merengue, un stil de muzică și dans, care e parte a vieții de zi cu zi.
Steagul dominican este singurul din lume pe care e prezentată imaginea unei Biblii.
Ea apare deschisă la Ioan 8:32.
Aici se spune: „Adevărul vă va elibera”.
Conform cuvintelor lui Isus, mii de oameni de aici au învățat adevărul biblic
și au fost eliberați de naționalism și minciuni religioase.
Lucrarea de predicare a început în aprilie 1945,
odată cu sosirea misionarilor Lennard și Virginia Johnson.
Ei au început să predice și au inițiat studii biblice chiar din prima zi.
Mai târziu, și alți misionari li s-au alăturat, astfel că mulți oameni au început să asiste la întruniri.
Acestea se țineau chiar în casa de misionari.
După doar trei ani, aproximativ 110 vestitori predicau vestea bună.
Această creștere nu a trecut neobservată.
Sub dictatura lui Rafael Trujillo, frații noștri au suferit persecuții aprige.
Trujillo și-a consolidat puterea cu ajutorul Vaticanului.
Pe toate bisericile trebuia afișat următorul mesaj:
„Dumnezeu în cer, Trujillo pe pământ”.
Dar frații noștri nu au făcut compromis.
Guvernul a interzis activitatea noastră în 1950 și, din nou, în 1957.
În acea perioadă, frații au demonstrat o perseverență remarcabilă,
predicând discret și tipărind publicații în secret, așa cum se poate observa în următoarea punere în scenă.
În ciuda interdicției, poporul lui Iehova din această țară s-a bucurat de o creștere remarcabilă.
În 1960 interdicția a fost ridicată.
Astăzi, aici sunt peste 38 000 de vestitori care conduc în fiecare lună peste 45 000 de studii biblice.
Pe lângă spaniolă, întrunirile se țin și în creolă haitiană,
limbajul semnelor american, engleză, chineză mandarină și rusă.
La aproximativ 150 km de capitală, în munți, se află un oraș mic numit Constanza.
La final, le vom face o vizită fraților noștri din congregația Los Laureles.
Dintre cei 134 de vestitori, 36 slujesc ca pionieri regulari.
Frații și surorile de aici conduc, în medie, peste 170 de studii biblice în fiecare lună.
E o plăcere să predici în acest teritoriu, unde sunt peisaje montane superbe,
dar și mulți oameni sinceri care vor să învețe despre Iehova.
Frații și surorile din congregația Constanza Los Laureles vă transmit salutări și calda lor iubire creștină!
Ați urmărit JW Broadcasting de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova.

JW Broadcasting – aprilie 2026
- 

JW Broadcasting – aprilie 2026

Bun-venit la JW Broadcasting®!
În această lună, vom învăța cum să ne privim pe noi înșine din perspectiva iubitoare a lui Iehova.
Vom căuta comori în cartea Mica pentru a desprinde lecții valoroase despre onestitate și modestie.
Și vom vedea cum chiar și cele mai mici gesturi de bunătate pot lăsa o amprentă de durată asupra altora.
Bucurați-vă de această emisiune!
Dragi frați, v-ați simțit vreodată ca această soră care a scris:
„Indiferent cât de mult îl iubeam pe Iehova sau câte eforturi depuneam pentru a-i sluji,
întotdeauna simțeam că nu este suficient.”?
Din nefericire, uneori inima noastră imperfectă ne spune că, oricât am încerca,
nu suntem destul de buni pentru a-i plăcea lui Iehova.
Sau chiar dacă știm că Iehova e un Dumnezeu iertător, poate ne simțim vinovați pentru anumite lucruri din trecut.
E posibil ca lucruri greșite pe care le-am spus sau le-am făcut cândva să ne tot revină în minte,
iar asta ne face să ne simțim descurajați.
Probabil mulți dintre noi avem astfel de sentimente din când în când.
Dar ce ne poate ajuta?
Ei bine, să analizăm cuvintele consemnate sub inspirație divină în 1 Ioan 3:19, 20.
Tema de azi se bazează pe acest pasaj și are titlul:
„Dumnezeu este mai mare decât inima noastră”.
Așadar, 1 Ioan 3:19, 20:
„Prin aceasta vom ști că provenim din adevăr și vom face ca inima noastră să fie încrezătoare înaintea lui Dumnezeu
chiar și când inima ne-ar putea condamna, pentru că Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște totul”.
Remarcați că Ioan spune
„vom face ca inima noastră să fie încrezătoare înaintea lui Dumnezeu” și „inima ne-ar putea condamna”.
Deci e posibil ca și Ioan să fi avut sentimente negative cu privire la propria persoană.
Dar tot el ne asigură că Iehova alege să se concentreze la calitățile noastre.
Să ne amintim că Ioan a spus „vom ști că provenim din adevăr”.
Să ne gândim cum am ajuns să-i slujim lui Iehova.
Am auzit și am acceptat adevărul din Biblie.
Am crezut în Isus și în învățăturile sale.
Am respins lumea și minciunile ei.
Ne-am străduit să-l imităm pe Cristos, iubindu-i pe frați și evitând păcatul.
Așadar, provenim din adevăr.
Adevărul ne-a făcut să fim cine suntem azi.
Această idee și faptul că facem parte din familia lui Iehova ne asigură că avem aprobarea sa.
Totuși, uneori inima ne-ar putea condamna.
De ce se întâmplă asta?
Fiindcă e implicată conștiința.
De cele mai multe ori, când în Biblie se folosește termenul „inimă”, acesta are un sens figurat,
și anume, întreaga persoană lăuntrică.
În „Turnul de veghe” din 1 august 1997, se spune:
„Biblia pune conștiința și în legătură cu inima figurativă, care include sentimentele și emoțiile noastre”.
În continuare e citat Romani 2:15,
unde Pavel a explicat cum funcționa conștiința chiar și în cazul celor care nu erau sub Lege.
Vă invit să citim acest verset din Romani împreună:
„Ei arată că au conținutul legii scris în inima lor,
în timp ce conștiința lor depune mărturie împreună cu ei, iar gândurile lor îi acuză sau chiar îi scuză”.
Deci acest dar primit de la Dumnezeu, conștiința, ne poate acuza sau scuza.
Ne poate avertiza să nu urmăm o cale greșită.
Însă conștiința acționează și după ce am făcut un lucru greșit.
Cu o anumită ocazie, când fugea de regele Saul, David i-a tăiat o bucată din veșmântul exterior când acesta era într-o peșteră.
În 1 Samuel 24:5, se spune că „apoi inima lui David a început să-l condamne”.
Termenul „inimă” poate fi redat și prin „conștiință”.
Conștiința lui David îi spunea că făcuse ceva lipsit de respect față de Saul, regele numit de Iehova.
Deci conștiința ne ajută să ne examinăm și să ne judecăm propriile acțiuni.
O conștiință încărcată ne poate determina să ne căim și să ne corectăm.
Pe de altă parte, dacă avem o conștiință exagerat de sensibilă,
există pericolul ca sentimentele de vinovăție să ne copleșească și să credem că Iehova nu ne poate ierta, oricât ne-am căi.
Sau am putea începe să credem că trebuie să fim perfecți pentru a-i plăcea lui Dumnezeu.
Așa cum a explicat Pavel în Romani, conștiința acționează ca un judecător care decide dacă suntem vinovați sau nu.
Pentru a ilustra, să ne imaginăm că suntem într-o sală de judecată.
Judecătorul, care este conștiința noastră, ascultă și examinează toate dovezile aduse de către martori, adică gândurile noastre.
Un judecător bun ascultă ambele părți pentru a putea da o sentință corectă.
Totuși, cum ar fi dacă judecătorul ar asculta doar martorii acuzării, care sunt împotriva noastră?
Aceste gânduri acuzatoare cer dreptate strictă și pedeapsă.
E ca și când ar spune: „Nu ar trebui niciodată să uite ce a făcut. Nu are nicio scuză.
E slab și stăpânit de dorințe greșite. Merită să stea mult timp în închisoare”.
Deci acest judecător, care i-a ascultat doar pe martorii acuzării, dar nu și pe cei ai apărării, dă verdictul:
„Ești vinovat, vei merge la închisoare!”.
Tot așa, dacă nu ne instruim conștiința în mod corespunzător,
ea poate fi ca un judecător nedrept, care ne condamnă la o închisoare figurativă.
Această închisoare a sentimentelor de vinovăție ne ține captivi și nu ne lasă să uităm ce-am făcut.
Ce fel de judecător este conștiința ta?
Să ne amintim că o conștiință bine instruită ne poate scuza atunci când suntem prea critici cu noi înșine.
Prin urmare, ca să funcționeze corect, conștiința trebuie instruită să cunoască nu doar legile lui Iehova,
ci și pe cel care le-a dat, Judecătorul Suprem.
Remarcați ce spune un articol din „Turnul” din 1 mai ’78, cu titlul
„Să ne formăm conștiința pentru ca ea să reacționeze mai bine”:
„De aceea, o conștiință care funcționează bine trebuie să fie în armonie cu personalitatea lui Iehova,
care este dezvăluită prin Cuvântul său și prin felul în care își tratează slujitorii”.
Ce idee importantă!
Biblia ne învață că Iehova iubește dreptatea, dar e rezonabil când aplică legea.
E plin de îndurare și de iubire loială. Este chiar personificarea iubirii.
Dacă învățăm despre calitățile lui Iehova, conștiința noastră ne va evalua într-un mod echilibrat.
Nu va deveni permisivă, justificând o conduită greșită, dar, în același timp, nici nu ne va judeca aspru sau nedrept.
Revenind la ilustrare, un judecător bun, care îl cunoaște pe Iehova, îi va asculta și pe martorii apărării.
Aceștia ar putea spune: „Domnule judecător, această persoană nu e definită de greșelile sale.
Este timpul să le ștergem din evidență. A plătit pentru ce a făcut. A purtat destul povara vinovăției.
A arătat căință. E-adevărat că nu poate schimba trecutul, dar ea s-a schimbat.
Acum e o persoană cu totul diferită”.
Cunoscându-l pe Iehova și înțelegând că și el ne cunoaște,
putem fi încrezători înaintea lui chiar și când inima ne-ar putea condamna,
pentru că „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște totul”.
O idee încurajatoare, nu-i așa?
Iehova ne cunoaște inima figurativă, sau persoana lăuntrică.
Da, ne vede greșelile, dar ne vede și motivațiile, sentimentele, dorința de a face ce este bine și potențialul.
El observă toate împrejurările care ne influențează acțiunile.
Ne cunoaște codul genetic și știe bine că suntem imperfecți.
Referitor la îndurarea lui Iehova, în cartea „Perspicacitate” se spune:
„Evident, cel mai mare defect al oamenilor este păcatul, pe care toți l-am moștenit de la primul om, Adam.
Astfel, toți oamenii sunt într-o stare deplorabilă și au nevoie de îndurare.
Iehova Dumnezeu a arătat îndurare ... oferind mijlocul prin care putem fi eliberați de păcat”.
Deci Iehova este conștient că avem un defect, păcatul, așa că manifestă îndurare față de noi.
Să analizăm un exemplu în care Iehova a arătat că este mai mare decât inima unui slujitor al său.
E vorba despre Petru.
În cel mai trist moment al vieții sale l-a renegat de trei ori pe Isus, spunând că ‘nici măcar nu-l cunoștea’.
În acea noapte, când Isus s-a întors spre Petru, privirile li s-au întâlnit.
Credeți că Petru avea să uite vreodată acea clipă?
E posibil să-i fi revenit în memorie amintiri dureroase de fiecare dată când auzea un cocoș cântând?
Oare retrăia în minte evenimentele din acea noapte când a spus:
„Nu-l cunosc”, „Nu-l cunosc”?
Poate, nu știm sigur.
Ce știm însă e că Isus l-a ajutat să-și învingă sentimentele exagerate de vinovăție.
Chiar în ziua în care a fost înviat, el i s-a arătat lui Petru în particular,
dându-i ocazia să-și exprime regretul pentru ceea ce făcuse.
Nu știm exact ce i-a spus Isus, dar, cu siguranță, Petru nu avea să uite niciodată acea conversație.
Mai târziu, așa cum se arată în Ioan, capitolul 21, Isus i-a dat lui Petru șansa
să-și exprime de trei ori iubirea pentru el în fața celorlalți discipoli.
Și tot în acest cadru, i-a încredințat o responsabilitate importantă.
Așadar, în loc să-și tot repete cuvintele „nu-l cunosc”, „nu-l cunosc”,
Petru avea acum o nouă amintire, una frumoasă, la care să se gândească.
Prin intermediul lui Isus, Iehova l-a convins pe Petru că era mai mare decât inima lui imperfectă.
În concluzie, ce am învățat?
O conștiință bună nu este permisivă, însă nu este nici exagerat de critică.
Trebuie să învățăm să ne privim așa cum ne privește Iehova
și să fim siguri că el apreciază eforturile noastre de a-i sluji și că nu ne judecă cu asprime.
Într-adevăr, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră.
Să acceptăm deci iubirea sa și modul minunat în care el ne ajută să-i înfăptuim voința cu încredere și bucurie.
Vom vedea cum unii frații au învățat această lecție
reușind să-și gestioneze sentimentele de stimă de sine scăzută.
E greu să faci față unei probleme care nu se vede, doar se simte
și care nu dispare.
Căsnicia noastră a fost foarte frumoasă!
Aveam doi copii, soțul slujea ca bătrân, iar eu, ca pionieră.
Apoi, într-o zi, soțul meu a murit. S-a întâmplat brusc, pe neașteptate.
Dintr-o dată, m-am trezit că sunt văduvă.
Uram cuvântul ăsta. Mă făcea să mă simt neajutorată.
Nu mai știam cine sunt.
Mă simțeam fără valoare, complet pierdută.
Când eram copil, figura paternă din viața mea, cel care ar fi trebuit să-mi poarte de grijă, n-a făcut asta.
Din acest motiv, pe măsură ce creșteam,
tot auzeam o voce în capul meu, care îmi spunea că nu sunt îndeajuns de bun,
că sunt incapabil, incompetent...
Această voce mă însoțește și acum.
Din când în când, încă mă simt în felul ăsta.
La 22 de ani, am aflat ca am tulburare obsesiv-compulsivă, sau TOC.
Se numește și boala îndoielii, pentru că te îndoiești de tot.
Mintea ți-e plină de gânduri obsesive non-stop și crezi că ai făcut ceva greșit.
Te poate face chiar să mergi la poliție ca să te autodenunți.
E groaznic, pentru că îndoielile nu se opresc niciodată.
Lupta cu gândurile negative e ceva constant.
E o provocare cu care mă confrunt în fiecare zi.
Voiam să le pot spune celorlalți: „Totul e OK! Sunt bine!”. Dar nu eram.
Astfel de sentimente ar putea fi copleșitoare dacă nu i-aș avea alături pe Iehova și pe frați.
Am un prieten care are și el TOC.
Când am aflat că amândoi trecem prin aceleași lucruri,
că avem aceleași gânduri obsesive și temeri, m-am simțit înțeles.
Cred că Iehova l-a adus în viața mea.
Uneori îi scriu unei prietene: „Azi sunt tristă”. Ea îmi răspunde: „Cum să te ajut?”.
„Nu știu. Voiam doar să spun cuiva că sunt tristă.”
„OK, sunt aici. Te ascult.”
Câteodată, când mi se încredințează o responsabilitate,
simt că nu sunt cea mai potrivită și calificată persoană.
Și, probabil, chiar nu sunt.
Dar știu că Iehova vede că mă străduiesc.
Mă gândesc la Revelația 4:11, unde se spune că Iehova e demn ‘să primească gloria, onoarea și puterea’,
inclusiv ce-i pot eu oferi.
Sunt convins că apreciază mult orice fac pentru el.
Și știu că e mulțumit de oricine încearcă să-i dea tot ce are mai bun,
chiar dacă se simte fără valoare.
Sunt conștientă că e important să fiu la sala Regatului și să mă închin alături de frați,
chiar dacă știu că urmează să plâng pe parcursul întrunirii sau în timpul cântărilor.
Dar e în regulă.
E OK să fii trist uneori.
Când îți exprimi sentimentele, te simți mai aproape de Iehova și de congregație.
În fiecare zi, mă străduiesc să mă privesc așa cum mă privește Iehova.
Rugăciunea mă ajută mult. La fel și simplul fapt că Iehova știe că am TOC.
Uneori mă panichez.
Însă, în astfel de momente, îl rog pe Iehova să mă ajute să mă liniștesc, să-mi pun gândurile în ordine.
Și modul în care îmi răspunde Iehova la rugăciuni mă ajută foarte mult.
Uh... Asta mă sensibilizează cel mai tare.
Când ai nevoie disperată de ajutor și-i spui doar lui Iehova, nu mai spui altcuiva, și primești ce ai cerut,
e clar că e de la el.
Mereu mi-a fost un sprijin de nădejde.
Vreau să-l văd pe Iehova ca pe un Tată, la fel ca Isus.
Așa cum citim în Ioan, el i-a adresat implorări lui Iehova înainte de a fi omorât.
Din capitolul 17, am înțeles cât de strânsă era relația dintre ei.
Îmi doresc să am și eu o astfel de relație cu Tatăl meu ceresc.
M-a ajutat și faptul de a citi relatările biblice despre văduve.
Cu timpul, am înțeles că Iehova le vede pe văduve diferit de modul în care le vede lumea.
El le-a dat israeliților legi concrete despre cum să le trateze.
Acest lucru mă convinge că e de partea mea.
Acum nu mai urăsc cuvântul „văduvă”.
Mi-am dat seama că Iehova se va îngriji de mine într-un mod special.
Iehova ne prețuiește mai mult decât ne-am putea prețui noi înșine.
El ne ajută să ne vedem într-o lumină pozitivă.
Datorită iubirii lui, putem înlătura sentimentele negative.
Gândurile sale sunt mult mai înalte decât ale noastre.
El ne cunoaște fiecare trăire, fiecare îngrijorare,
fiecare durere sau bucurie pe care o avem.
Putem fi convinși că Iehova ne iubește!
Iehova ne oferă mângâiere prin intermediul rugăciunii și al prietenilor iubitori.
Așa cum spunea sora Wood: „Iehova se îngrijește de tine într-un mod special”.
Vom putea desprinde mai multe lecții valoroase din experiența ei,
din interviul complet care va apărea mai târziu, luna aceasta.
Când ni se arată bunătate, e firesc să ne dorim să o arătăm și noi față de alții.
În următorul episod din seria „Fierul ascute fierul”, vom vedea cum putem imita bunătatea lui Iehova.
Bună, sunt Jonathan!
Bun-venit la „Fierul ascute fierul”!
Calitatea despre care vom vorbi este cea care i-a atras la Isus pe păcătoși, pe cei bolnavi și pe copii,
mai exact bunătatea.
La fel ca Iehova, Isus a arătat-o și față de cei buni și față de cei răi.
Isus nu manifesta bunătate doar față de cei care erau buni cu el sau care îl apreciau.
De fapt, Isus a arătat această calitate pentru că a înțeles ce efect are asupra oamenilor
și, de asemenea, cum îi aduce ea laude lui Iehova.
Dar noi? Față de cine putem manifesta bunătate și când?
Scuze, programul de vizită s-a terminat. Trebuie să plecați!
Oo, ne pare rău.
Credeam că mai avem puțin timp. Mai sunt cinci minute.
E OK, Emily.
Tori, trebuie să plecăm, dar ne vedem curând.
Dovedind maturitate, sora și-a păstrat calmul.
Apoi toate au plecat, deși ar mai fi avut câteva minute.
Dar ar fi putut face ea mai mult?
Putem arăta bunătate dacă, în primul rând, manifestăm empatie.
Întreabă-te:
„De ce anume are nevoie sau cu ce se confruntă persoana cu care vorbesc?”.
Apoi arată că îți pasă, ascultând-o cu atenție.
Tori e mai bine.
Ce mă bucur că se simte mai bine!
Mergeți voi. Eu o să mai rămân puțin.
Bună!
Bună!
Voiam doar să-ți mulțumesc. Te îngrijești foarte bine de prietena mea.
Cu plăcere.
Scuze că am fost așa directă mai devreme.
Doar că e criză de personal și suntem foarte stresați.
E uimitor ce efect poate avea un simplu „mulțumesc”!
Asistenta avea nevoie de asta.
Când o persoană ne spune ce simte, vrem să vorbim cu căldură și respect.
Asta e a doua sugestie.
Când simțim compasiune sinceră, ea se vede în modul în care vorbim.
Trebuie să ne alegem cu grijă cuvintele și tonul vocii și să evităm să spunem ceva ce ar putea răni.
Doar că e criză de personal și suntem foarte stresați.
Nu trebuie să-ți ceri scuze.
Sunt sigură că ai multe satisfacții ca asistentă, dar mai sunt și zile grele.
Astăzi e una din ele.
Cel puțin ai un ceai bun.
Am avut, dar l-am vărsat și n-am mai avut timp să-mi iau altul.
Deci chiar ai avut o zi grea.
Daa.
Eu sunt Mandy.
Mary.
Îmi pare bine.
Nu te mai rețin.
Ce frumos! Sora i-a făcut asistentei ziua mai bună.
Dar acum, că deja o cunoaște, cum ar putea s-o ajute?
Iată a treia sugestie.
Bunătatea nu se manifestă doar prin gânduri și cuvinte.
Ea implică și acțiuni.
Vrem să căutăm ocazii de a-i ajuta pe alții.
Va pretinde asta timp, energie și sacrificii?
Posibil. Dar merită tot efortul.
Poftim!
E pentru tine.
Oo, dar nu trebuia.
Știu, dar așa am vrut.
Mulțumesc foarte mult!
– Pot să te întreb ceva?
– Îhm.
Cine e doamna la care ați venit?
Am văzut că mulți o vizitează.
E o prietenă foarte apropiată.
E parte din familie.
Suntem Martori ai lui Iehova.
Aa, voi sunteți mereu așa de buni!
Mulțumim!
Tori îmi este o prietenă foarte dragă.
Când suntem buni cu alții, motivația noastră trebuie să fie mereu sinceră,
astfel că uneori vom arăta bunătate fără să depunem mărturie.
Oamenii vor fi mai dispuși să ne asculte mesajul dacă simt că ne pasă de ei.
În concluzie, cele trei sugestii pe care le-am analizat sunt:
1) Manifestă empatie.
Gândește-te la necesitățile și preocupările persoanei.
Dacă își exprimă sentimentele, ascultă.
2) Vorbește cu căldură și respect.
Oamenii pot simți compasiune autentică în tonul vocii și în cuvintele noastre.
3) Dă o mână de ajutor.
Caută modalități pentru a face asta.
Așa ai putea avea ocazia de a depune mărturie.
Dar nu uita:
Dincolo de orice sugestie sau metodă, la fel ca Isus, iubește-i pe oameni,
pentru că Biblia spune:
„Iubirea este ... bună”.
Grija neegoistă față de alții vine dintr-o inimă modelată de Cuvântul lui Dumnezeu.
Acum, în timp ce vom căuta comori în cartea Mica,
vom învăța cum să analizăm un verset biblic meditând la fiecare expresie în parte.
Și, ce părere aveai înainte despre cartea Mica?
Știam doar de Mica 6:8, versetul preferat al mamei, dar n-am prea făcut legătura între carte și tema Bibliei.
Da, nici eu. Și cum ai început să faci cercetări?
Mai întâi, am analizat contextul ca să pot pune toate ideile cap la cap.
Ce sugestie bună! Contextul e esențial. Cum ai găsit informațiile?
Am început cu referințele marginale.
Așa am ajuns la 2 Cronici 27-29.
Aici e descrisă perioada în care a profețit Mica.
El a slujit ca profet în timpul domniei a trei regi: Iotam, Ahaz și Ezechia.
Iar Ahaz, n-a prea fost un rege bun.
Nuu! Chiar deloc. A fost groaznic! Și-a sacrificat proprii copii.
Iar israeliții, erau la fel ca el.
Biblia ne spune că și sub conducerea unui rege bun, ca Iotam, poporul continua să facă ce este rău.
Așa e.
Iar Mica trebuia să le demaște faptele și să profețească distrugerea Samariei și a Ierusalimului.
Dar Iehova oferă mereu și o speranță.
Da, Iehova e foarte răbdător.
– Dar răbdarea sa are o limită, nu-i așa?
– Îhî...
Deoarece e drept și vrea să-i ocrotească pe cei nevinovați, el a trebuit să-i disciplineze pe israeliți.
Dar nici atunci n-a renunțat la ei.
Profețiile de restabilire din cartea Mica arată cât de mult își dorește Iehova să îndrepte lucrurile.
Exact!
Interesant că Mica anunță cu fidelitate un mesaj puternic de la Iehova,
asemănător cu mesajul transmis de Isaia.
De exemplu, am observat că pasajul din Mica 4:1-3
e o redare aproape cuvânt cu cuvânt a fragmentului din Isaia 2:2-4.
Foarte tare, nu?
Chiar așa!
Îmi place cum ai găsit asemănări și deosebiri între relatări.
Aș vrea să fac la fel și cu alte cărți biblice.
Iar Isaia, a profețit primul.
Ambii profeți au urmat cu fidelitate îndrumarea lui Iehova,
chiar și atunci când mesajul părea... să zicem repetitiv.
Crezi că oamenii s-ar fi putut gândi: „Mica, dar nu ne-a spus și Isaia tot același lucru”?
Da. Și poate Mica s-a gândit:
„Iehova chiar îi iubește pe acești oameni și vrea ca ei să înțeleagă mesajul”.
Îmi doresc și eu să-l imit pe Mica și să continui să predic chiar dacă uneori mesajul poate părea repetitiv.
Dar tu, ce ai remarcat?
Un verset care mi-a atras atenția este... dar mai bine să-l citim: Mica 3:5.
Aici se vorbește despre profeții „care vestesc pacea când mușcă cu dinții,
dar care îi declară război celui care nu le pune nimic în gură”.
Ăăă, OK...
– Cam ciudat, nu?
– Da...
Când citesc din Biblie,
îmi place să găsesc versete mai complexe, care mă fac să încetinesc ritmul și să meditez la ele.
Când nu prea le înțeleg sau nu au multe referințe,
încerc să iau pe rând fiecare expresie și să mă întreb la ce se referă.
Ce idee bună! Stai să o notez.
Încetinește ritmul; examinează fiecare expresie.
Ok. Prima expresie: Iehova îi condamnă pe acești profeți falși care vestesc pacea când mușcă cu dinții.
La prima vedere, par niște ipocriți, care vestesc pacea și apoi mușcă.
Pe urmă, am văzut nota de subsol care arată că expresia „când mușcă”
poate fi redată „când au ceva de mestecat”.
Îmi place cum ai analizat versetul.
Deci când oamenii le dădeau de mâncare profeților, aceștia vesteau pacea.
Exact! Când ei le ofereau ceva bun, de exemplu mâncare, profeții veneau cu vești bune.
Dar când israeliții nu le mai puneau nimic în gură, aceiași profeți declarau război.
Deci a fost un fel de: „Mie ce-mi iese de aici?”.
Genul de atitudine egoistă întâlnită și în prezent.
Acest verset mă face să mă gândesc la cât de mult contează pentru Iehova motivația mea
și modul în care îi tratez pe alții.
El observă totul.
Mă întreb: „Fac lucruri pentru alții deoarece îmi pasă cu adevărat de ei sau pentru că aștept ceva în schimb?
Iar în ce privește predicarea, îmi urmăresc propriul interes
sau sunt dispusă să-mi folosesc timpul și energia, de exemplu învățând o limbă străină
sau predicând la ore când e mai probabil să-i întâlnesc pe oameni?
Dacă ar trăi azi, acei profeți falși n-ar face asemenea sacrificii.
Ei n-au apreciat privilegiul și responsabilitatea de a-i sluji lui Iehova, iar el i-a tras la răspundere.
Asta mă liniștește, dar mă pune și pe gânduri.
Văd aici grija profundă a lui Iehova pentru poporul său și dreptatea sa perfectă.
Da, și așa ne întoarcem la versetul preferat al mamei, Mica 6:8:
„El ți-a spus, omule, ce este bine.
Și ce altceva cere Iehova de la tine?
Doar să practici dreptatea, să prețuiești loialitatea și să umbli modest cu Dumnezeul tău”.
Ce îmi place acest verset!
E ca și când Iehova mi-ar spune:
„Nu te complica! Așa poți avea o viață plină de sens”.
Ce idee frumoasă! Are legătură cu tot ce am vorbit până acum.
Iehova l-a trimis pe Mica pentru a demasca corupția și egoismul, fiindcă poporul nu practica dreptatea.
Mica a rămas fidel pentru că prețuia loialitatea față de Iehova.
El nu a vrut să fie în lumina reflectoarelor sau să iasă în evidență,
ci a umblat modest cu Dumnezeul său.
Wow! Câte lecții valoroase am învățat, făcând doar câteva cercetări în cartea Mica.
Așa e! Și am reușit să facem asta analizând contextul,
găsind asemănări și deosebiri între relatări
și examinând fiecare expresie în parte.
A fost minunat! Mai ai timp să căutăm nestemate și în alte versete?
Sigur. Hai să descoperim și alte comori în cartea Mica!
Meditarea ne ajută să identificăm lecții practice din citirea Bibliei.
Ce nestemate vei descoperi tu în cartea Mica?
În următoarea închinare de dimineață,
fratele Malenfant va vorbi despre ce foloase ne aduce meditarea la iubirea lui Iehova.
Comemorarea ne amintește de iubirea puternică pe care ne-o poartă Iehova și Isus.
Vrem să reacționăm la această iubire și să facem și noi ceva.
Măsura pe care a luat-o Iehova în folosul nostru, jertfa de răscumpărare,
ne îndeamnă să dăm dovadă de recunoștință.
2 Corinteni 5:14, 15 ne ajută să înțelegem mai bine această idee.
Vă invit, așadar, să citim împreună aceste două versete.
Iată ce se spune aici:
„Căci iubirea lui Cristos ne obligă, deoarece am înțeles că un singur om a murit pentru toți,
fiindcă toți erau morți.
 Și el a murit pentru toți, pentru ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși,
ci pentru cel care a murit pentru ei și a fost sculat din morți”.
Nu-i așa că e interesantă ideea care apare în aceste versete?
Iubirea lui Cristos ne obligă să nu mai trăim pentru noi înșine.
Expresia „ne obligă” nu înseamnă că suntem forțați să nu mai trăim pentru noi înșine
sau că nu avem altă opțiune decât să înfăptuim voința lui Iehova.
Implică mai mult de atât.
Un dicționar al limbii engleze arată că „a obliga” înseamnă, printre altele,
„a trezi un sentiment sau o reacție puternică într-o persoană”.
Jertfa lui Isus stârnește în noi chiar acest fel de reacție.
Simțim o apreciere profundă față de gestul lui Isus
și, ca urmare, vrem să ne trăim viața ca să îndeplinim voința lui Iehova.
Da, această măsură plină de iubire ne îndeamnă să ne arătăm recunoștința.
Și apostolul Pavel a avut aceleași sentimente.
El nu s-a reținut să vorbească despre ce simțea față de jertfa lui Isus
și despre efectul pe care aceasta l-a avut asupra lui.
Să deschidem împreună Biblia la Galateni, capitolul 2.
De aici vom citi versetul 20.
Să remarcăm ce cuvinte a folosit Pavel pentru a-și descrie sentimentele.
El a spus: „Sunt țintuit pe stâlp cu Cristos.
Nu mai sunt eu cel care trăiește, ci Cristos trăiește în unitate cu mine.
Într-adevăr, viața pe care o trăiesc acum în acest corp o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu,
care m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine”.
Cât de frumos și-a exprimat Pavel sentimentele!
A considerat jertfa lui Isus un cadou personal și asta trebuie să facem și noi.
Isus Cristos a murit pentru fiecare dintre noi, eliberându-ne în acest fel din sclavia morții.
De asemenea, să ne gândim că jertfa lui Isus este cea mai mare dovadă a generozității lui Iehova.
E o idee încurajatoare!
Deci trăim prin credința în Fiul lui Dumnezeu.
Știm că Iehova este cea mai generoasă Persoană din univers.
El ne-a oferit cel mai minunat cadou pe care îl puteam primi.
Acesta este descris într-un mod foarte sugestiv în 2 Corinteni 9:15.
Aici citim: „Mulțumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu pentru darul său de nedescris!”.
Ce expresie remarcabilă: „darul său de nedescris”!
Răscumpărarea e atât de extraordinară, încât nu o putem cuprinde în cuvinte
și nici nu putem explica pe deplin ce se realizează prin intermediul ei.
Remarcați ce se spune despre răscumpărare în numărul 2 al revistei „Turnul de veghe”,
ediția pentru public din 2017, la pagina 6:
„Niciodată nu a existat un dar oferit de o persoană mai importantă
și dintr-o iubire mai mare decât jertfa lui Isus.
Nimeni nu a sacrificat pentru noi atât de mult precum Iehova Dumnezeu!
Și niciun dar nu satisface o necesitate mai mare decât această jertfă care ne eliberează din păcat și moarte.
Într-adevăr, niciun dar nu se poate compara cu răscumpărarea, a cărei valoare este inestimabilă”.
Cât de profunde sunt aceste idei!
Datorită jertfei lui Isus, e posibilă nu doar salvarea noastră,
ci și împlinirea multor promisiuni care au legătură cu viitorul.
De pildă, vindecarea tuturor bolilor,
transformarea pământului într-un paradis
și, bineînțeles, învierea morților, o speranță pe care o prețuim foarte mult.
Da, măsura răscumpărării este un dar de nedescris.
Să remarcăm cuvintele lui Petru cu privire la ce ar trebui să facem deoarece apreciem sacrificiul lui Isus.
Să deschidem Biblia la 1 Petru, capitolul 1, de unde vom citi versetele 8 și 9.
Îmi place foarte mult cum explică el această idee aici!
„Chiar dacă nu l-ați văzut niciodată [și așa e, nu l-am văzut pe Isus], îl iubiți.
Chiar dacă acum nu-l vedeți, manifestați credință în el și vă bucurați mult,
simțind o bucurie de nedescris și glorioasă,
fiindcă ajungeți la rezultatul credinței voastre, salvarea voastră.”
E important să ne facem timp, să ne oprim și să medităm la tot ce a făcut Iehova pentru noi
și la promisiunile sale privitoare la viitor, la cum va fi viața în paradis.
De asemenea, ne putem gândi la lucrurile pe care Iehova ni le oferă în prezent.
De exemplu, spiritul sfânt, care ne ajută să-i slujim, să-l onorăm și să ne bucurăm de viață.
Nu-i deloc de mirare, dragi frați, că avem pacea minții și sentimente profunde de bucurie
când încetinim ritmul și medităm la lucrurile bune pe care Iehova le-a făcut
și urmează să le facă în folosul nostru.
Spiritul sfânt ne umple de recunoștință și de bucurie și ne ajută să avem o încredere deplină în Dumnezeul nostru.
În Romani 15:13 găsim aceeași idee:
„Dumnezeul care dă speranță să vă umple de toată bucuria și pacea datorită încrederii voastre în el
și, astfel, să aveți speranță din belșug prin puterea spiritului sfânt”.
Ce binecuvântare!
Lucrurile minunate pe care Iehova și Isus le-au făcut pentru noi
ne îndeamnă să facem și noi tot ce putem ca să glorificăm numele Tatălui nostru
și să punem voința sa pe primul loc în viață.
Cuvintele din Psalmul 116:12, 14 descriu foarte bine sentimentele pe care le avem.
Așadar, Psalmul 116.
Să începem cu versetul 12:
„Cum voi putea să-l răsplătesc pe Iehova pentru tot binele pe care mi l-a făcut?”.
Iar din versetul 14 aflăm în ce fel putem face asta:
„Îmi voi împlini promisiunile față de Iehova în prezența întregului său popor”.
Am făcut o astfel de promisiune când ne-am dedicat.
Deci care e răspunsul nostru la întrebarea: Cum îl putem răsplăti pe Iehova?
Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să le aducem onoare lui Iehova și lui Isus
și să îndeplinim voința Tatălui nostru ceresc.
Cu siguranță, nu există un scop mai nobil pentru care să ne trăim viața.
„Cum voi putea să-l răsplătesc pe Iehova?”
Claude și Sandra Sauvageau continuă să-și pună această întrebare.
Să vedem cum răspunsurile lor le-au adus o viață plină de binecuvântări.
Părinții m-au ajutat să găsesc plăcere în lucrarea de predicare.
O dată sau de două ori pe săptămână, când venea de la muncă,
tatăl meu se schimba și mă lua cu el în predicare.
Am acceptat adevărul datorită mamei mele.
Obișnuia să lase publicații prin casă și am început să le citesc.
Mi-am spus: „Wow! Ce viață frumoasă! Aș vrea să trăiesc și eu așa”.
Eram proaspăt căsătoriți.
Atât eu, cât și Claude ne doream să facem mai mult pentru Iehova.
Iar situația pe care o aveam atunci ne permitea asta.
Această dorință ne-a impulsionat să depunem o cerere pentru Școala Galaad.
Am fost trimiși în Republica Centrafricană și a trebuit să învățăm o nouă limbă.
Aveam liste de așteptare cu persoane care voiau să studieze Biblia.
Era extraordinar!
Dar, pe neașteptate, m-am îmbolnăvit.
Medicii de acolo mi-au spus că nu mă puteau ajuta.
Așa că am fost nevoiți să ne întoarcem acasă.
Ne-a fost foarte greu să plecăm din repartiție.
Viața ne-a fost dată peste cap și nu știam ce să facem.
La unul dintre primele congrese de circumscripție la care am asistat după ce ne-am întors,
m-am reîntâlnit cu un supraveghetor.
Fusese invitat să țină o temă.
Mă cunoștea de când eram mică și, observând că eram descurajată, a venit să vorbească cu mine.
Mi-a spus: „Ai primit o instruire specială! Continuă să o folosești!
Nu privi în urmă la ce nu mai poți face.
Concentrează-te la ce poți face acum”.
Sfatul său mi-a schimbat viața.
Pe măsură ce sănătatea mi s-a îmbunătățit,
ne-am intensificat activitatea și am reînceput pionieratul.
Ulterior, ca urmare a unor schimbări la muncă, ne-am mutat aici, în Statele Unite.
Puteam alege să slujim într-o congregație de engleză, de franceză sau de spaniolă.
Cea de spaniolă tocmai fusese formată.
Așa că eu și Sandra am discutat și ne-am gândit:
„De ce nu ne-am folosi instruirea ca să fim de folos acestei congregații?”.
Sandra are talent la limbi străine.
A învățat spaniola în câteva luni.
Mie, în schimb, mi-a fost mai greu...
A trebuit să depun mai multe eforturi.
Suntem în această congregație de 25 de ani și ne place, mai ales că acum vorbim spaniola.
Cel puțin încercăm.
Avem multe experiențe frumoase.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, apar noi probleme.
Din cauza asta ne-am putea îngrijora mai mult.
Însă Iehova ne-a fost întotdeauna alături.
Și știm că el vrea să-i oferim ce putem, nu ce nu putem.
Ni s-a deschis o nouă oportunitate de a slujii și am profitat de ea.
Aveam peste 50 de ani și colaboram cu Comitetul Regional de Construcții,
când am avut ocazia să ajutăm la proiectul de la Warwick.
Cunoșteam mulți frați și surori care lucrau acolo o perioadă și se întorceau foarte bucuroși.
Însă ne-au spus că munca era destul de solicitantă.
Așa că m-am gândit: „Ar trebui să încep să mă antrenez”.
Dar a omis un detaliu: a pus o scară în living.
În felul ăsta se antrena.
Urca, cobora, urca, cobora, sus-jos...
Făcea asta vreo 15 minute ca să-și intre în ritm.
Mi se părea amuzant să o văd făcând asta.
Dar a ajutat-o să se pregătească, deci a fost o idee bună.
Adunat, eu și Claude îi slujim lui Iehova de peste 100 de ani.
Am colaborat cu LDC-ul,
am participat la mărturia în închisori și în porturi...
Din toate aceste experiențe am învățat că, indiferent cât îi oferim lui Iehova,
el ne va da întotdeauna mai mult înapoi.
Slujindu-i, nu vom avea niciodată regrete.
Suntem în continuare zeloși și entuziaști.
Vrem să-i instruim pe cei tineri să aibă aceeași atitudine.
Ca slujitori ai lui Iehova nu ieșim niciodată la pensie.
Avem cea mai frumoasă viață!
Deci de ce ne-am opri?
Nu ne oprim. Continuăm.
Familia Sauvageau nu și-a pierdut niciodată dorința de a-l răsplăti pe Iehova.
În aceeași idee, videoclipul din această lună
exprimă recunoștința noastră profundă pentru generozitatea lui Iehova.
Asfințit de aur, nori sublimi,
val de jar, umbre și lumini,
miros de foc lin, ce arde blând,
de bunătatea ta eu cânt.
Îmi fac timp să văd ce-ai creat
și să admir ce-n dar tu ne-ai dat.
A mea credință astfel zidești,
căci, fără plată, pentru toți dăruiești.
Tu mâna larg o deschizi
și-mi atingi iar inima.
Îți mulțumesc zi de zi
că mi-arăți iubirea ta.
Cât ești de generos! Vreau mult să te imit.
Când dai, n-aștepți nimic și ești cel fericit.
Tu mâna larg o deschizi.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Cu bunătatea ta mă copleșești
iar prin Cuvântul tău mă nutrești.
Prin adevăr m-ai înviorat,
ca valul curge ne-ncetat.
Dai apa vieții în mod gratuit.
Pe alții să o bea eu îi invit.
Deci vestea bună răspândesc,
din casă-n casă eu vreau s-o vestesc. Oh, da!
Tu mâna larg o deschizi
și-mi atingi iar inima.
Îți mulțumesc zi de zi
că mi-arăți iubirea ta.
Cât ești de generos! Vreau mult să te imit.
Când dai, n-aștepți nimic și ești cel fericit.
Tu mâna larg o deschizi.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Tu mâna larg o deschizi
și-mi atingi iar inima.
Îți mulțumesc zi de zi
că mi-arăți iubirea ta.
Cât ești de generos! Vreau mult să te imit.
Când dai, n-aștepți nimic și ești cel fericit.
Tu mâna larg o deschizi.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
Vreau mult să te imit.
E foarte ușor să ne simțim aproape de un Dumnezeu care ne oferă atât de multe!
Ne dă Cuvântul său scris, care e plin de lecții valoroase,
ne dă ocazii de a-i ajuta pe alții cu multă compasiune și bunătate
și, de multe ori, ne amintește cât de prețioși suntem în ochii săi.
Acum suntem încântați să vă prezentăm ceva special:
invitația la congresul regional din 2026 „Fericiți pentru totdeauna”!
Fericirea!
Pentru mulți, fericirea vine din lucrurile bune care ni se-ntâmplă în viață.
Dar mai putem fi fericiți când viața ni se schimbă radical?
E posibil să fim mereu fericiți?
Cu aproape 2 000 de ani în urmă,
Isus a spus că adevărata fericire provine dintr-o relație de prietenie cu Creatorul nostru.
„Fericiți sunt cei conștienți de necesitățile lor spirituale ...
Fericiți sunt cei blânzi ...
Fericiți sunt cei îndurători ...
Fericiți sunt cei cu inima curată ...
Fericiți sunt cei împăciuitori.”
Cuvintele lui Isus au mare valoare și în prezent.
Te invităm la congresul regional al Martorilor lui Iehova din 2026,
intitulat: „Fericiți pentru totdeauna”!
În cadrul unor discursuri biblice, interviuri și materiale video,
vei afla cum îi ajută pe oameni învățăturile lui Isus să găsească adevărata fericire.
Congresele se țin în întreaga lume, iar intrarea este liberă.
Pentru a găsi o locație în apropiere, accesează jw.org.
Te așteptăm cu drag!
Vă îndemnăm să-i invitați pe vecinii și pe rudele voastre la acest congres emoționant!
Suntem bucuroși să lansăm și cântecul pentru congresul regional din 2026.
Acesta are titlul: „Fericiți sunt acești ochi”.
Melodia și versurile sunt acum disponibile pentru a fi descărcate din JW Library® și de pe jw.org.
Vă încurajăm să repetați acasă acest cântec, ca să-l puteți intona din toată inima la congres.
De asemenea, dacă versurile vor fi disponibile în limba voastră,
cântecul va fi intonat în săptămâna care începe la 20 aprilie 2026,
la încheierea întrunirii din timpul săptămânii.
Luna aceasta vom descoperi țara care, an de an, continuă să fie cea mai vizitată din Caraibe:
Republica Dominicană.
Aici se află cel mai înalt vârf montan din Caraibe și prețiosul chihlimbar albastru.
Dacă faci o drumeție prin munți sau pe lângă cascade, ai putea întâlni câteva animale rare,
precum iguana-rinocer,
solenodonul hispaniolan
și palmchat, o pasăre foarte zgomotoasă.
Dominicanii sunt cunoscuți pentru spiritul lor plin de viață, cald și ospitalier.
Când se organizează reuniuni mai mari,
ei pregătesc „sancocho”, o tocană consistentă, preferată de mulți.
În Republica Dominicană a luat naștere merengue, un stil de muzică și dans, care e parte a vieții de zi cu zi.
Steagul dominican este singurul din lume pe care e prezentată imaginea unei Biblii.
Ea apare deschisă la Ioan 8:32.
Aici se spune: „Adevărul vă va elibera”.
Conform cuvintelor lui Isus, mii de oameni de aici au învățat adevărul biblic
și au fost eliberați de naționalism și minciuni religioase.
Lucrarea de predicare a început în aprilie 1945,
odată cu sosirea misionarilor Lennard și Virginia Johnson.
Ei au început să predice și au inițiat studii biblice chiar din prima zi.
Mai târziu, și alți misionari li s-au alăturat, astfel că mulți oameni au început să asiste la întruniri.
Acestea se țineau chiar în casa de misionari.
După doar trei ani, aproximativ 110 vestitori predicau vestea bună.
Această creștere nu a trecut neobservată.
Sub dictatura lui Rafael Trujillo, frații noștri au suferit persecuții aprige.
Trujillo și-a consolidat puterea cu ajutorul Vaticanului.
Pe toate bisericile trebuia afișat următorul mesaj:
„Dumnezeu în cer, Trujillo pe pământ”.
Dar frații noștri nu au făcut compromis.
Guvernul a interzis activitatea noastră în 1950 și, din nou, în 1957.
În acea perioadă, frații au demonstrat o perseverență remarcabilă,
predicând discret și tipărind publicații în secret, așa cum se poate observa în următoarea punere în scenă.
În ciuda interdicției, poporul lui Iehova din această țară s-a bucurat de o creștere remarcabilă.
În 1960 interdicția a fost ridicată.
Astăzi, aici sunt peste 38 000 de vestitori care conduc în fiecare lună peste 45 000 de studii biblice.
Pe lângă spaniolă, întrunirile se țin și în creolă haitiană,
limbajul semnelor american, engleză, chineză mandarină și rusă.
La aproximativ 150 km de capitală, în munți, se află un oraș mic numit Constanza.
La final, le vom face o vizită fraților noștri din congregația Los Laureles.
Dintre cei 134 de vestitori, 36 slujesc ca pionieri regulari.
Frații și surorile de aici conduc, în medie, peste 170 de studii biblice în fiecare lună.
E o plăcere să predici în acest teritoriu, unde sunt peisaje montane superbe,
dar și mulți oameni sinceri care vor să învețe despre Iehova.
Frații și surorile din congregația Constanza Los Laureles vă transmit salutări și calda lor iubire creștină!
Ați urmărit JW Broadcasting de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova.


-