JW subtitle extractor

„Fierul ascute fierul” – Bunătatea

Video Other languages Share text Share link Show times

Bună, sunt Jonathan!
Bun-venit la „Fierul ascute fierul”!
Calitatea despre care vom vorbi este cea care i-a atras la Isus pe păcătoși, pe cei bolnavi și pe copii,
mai exact bunătatea.
La fel ca Iehova, Isus a arătat-o și față de cei buni și față de cei răi.
Isus nu manifesta bunătate doar față de cei care erau buni cu el sau care îl apreciau.
De fapt, Isus a arătat această calitate pentru că a înțeles ce efect are asupra oamenilor
și, de asemenea, cum îi aduce ea laude lui Iehova.
Dar noi? Față de cine putem manifesta bunătate și când?
Scuze, programul de vizită s-a terminat. Trebuie să plecați!
Oo, ne pare rău.
Credeam că mai avem puțin timp. Mai sunt cinci minute.
E OK, Emily.
Tori, trebuie să plecăm, dar ne vedem curând.
Dovedind maturitate, sora și-a păstrat calmul.
Apoi toate au plecat, deși ar mai fi avut câteva minute.
Dar ar fi putut face ea mai mult?
Putem arăta bunătate dacă, în primul rând, manifestăm empatie.
Întreabă-te:
„De ce anume are nevoie sau cu ce se confruntă persoana cu care vorbesc?”.
Apoi arată că îți pasă, ascultând-o cu atenție.
Mergeți voi. Eu o să mai rămân puțin.
Bună!
Bună!
Voiam doar să-ți mulțumesc. Te îngrijești foarte bine de prietena mea.
Cu plăcere.
Scuze că am fost așa directă mai devreme.
Doar că e criză de personal și suntem foarte stresați.
E uimitor ce efect poate avea un simplu „mulțumesc”!
Asistenta avea nevoie de asta.
Când o persoană ne spune ce simte, vrem să vorbim cu căldură și respect.
Asta e a doua sugestie.
Când simțim compasiune sinceră, ea se vede în modul în care vorbim.
Trebuie să ne alegem cu grijă cuvintele și tonul vocii și să evităm să spunem ceva ce ar putea răni.
Doar că e criză de personal și suntem foarte stresați.
Nu trebuie să-ți ceri scuze.
Sunt sigură că ai multe satisfacții ca asistentă, dar mai sunt și zile grele.
Astăzi e una din ele.
Cel puțin ai un ceai bun.
Am avut, dar l-am vărsat și n-am mai avut timp să-mi iau altul.
Deci chiar ai avut o zi grea.
Daa.
Eu sunt Mandy.
Mary.
Îmi pare bine.
Nu te mai rețin.
Ce frumos! Sora i-a făcut asistentei ziua mai bună.
Dar acum, că deja o cunoaște, cum ar putea s-o ajute?
Iată a treia sugestie.
Bunătatea nu se manifestă doar prin gânduri și cuvinte.
Ea implică și acțiuni.
Vrem să căutăm ocazii de a-i ajuta pe alții.
Va pretinde asta timp, energie și sacrificii?
Posibil. Dar merită tot efortul.
Poftim!
E pentru tine.
Oo, dar nu trebuia.
Știu, dar așa am vrut.
Mulțumesc foarte mult!
– Pot să te întreb ceva?
– Îhm.
Cine e doamna la care ați venit?
Am văzut că mulți o vizitează.
E o prietenă foarte apropiată.
E parte din familie.
Suntem Martori ai lui Iehova.
Aa, voi sunteți mereu așa de buni!
Mulțumim!
Tori îmi este o prietenă foarte dragă.
Când suntem buni cu alții, motivația noastră trebuie să fie mereu sinceră,
astfel că uneori vom arăta bunătate fără să depunem mărturie.
Oamenii vor fi mai dispuși să ne asculte mesajul dacă simt că ne pasă de ei.
În concluzie, cele trei sugestii pe care le-am analizat sunt:
1) Manifestă empatie.
Gândește-te la necesitățile și preocupările persoanei.
Dacă își exprimă sentimentele, ascultă.
2) Vorbește cu căldură și respect.
Oamenii pot simți compasiune autentică în tonul vocii și în cuvintele noastre.
3) Dă o mână de ajutor.
Caută modalități pentru a face asta.
Așa ai putea avea ocazia de a depune mărturie.
Dar nu uita:
Dincolo de orice sugestie sau metodă, la fel ca Isus, iubește-i pe oameni,
pentru că Biblia spune:
„Iubirea este ... bună”.