JW subtitle extractor

Bun-venit la JW Broadcasting®!
În această emisiune, vom vedea ce foloase avem dacă ne folosim în mod înțelept gândirea.
Vom afla cum au fost binecuvântate două familii atunci când au manifestat iubire și ospitalitate.
Vom înțelege mai bine cum ne rafinează Iehova individual, dar și ca organizație,
și ce foloase ne aduce acest lucru.
Și vom vedea ce binecuvântări primim dacă îl punem pe Iehova pe primul loc când ne îngrijim de familie.
Sperăm să vă bucurați de această emisiune!
Titlul cuvântării este: „Să ne folosim memoria cu înțelepciune”.
Poate vă întrebați: „Cum e posibil? Nu pot controla ce-mi amintesc!”.
Și, într-o anumită măsură, chiar așa e.
Însă putem controla lucrurile la care ne gândim în mod repetat.
În continuare, vom vedea ce putem învăța de la Iehova despre cum să ne folosim memoria.
Apoi vom afla ce rol are memoria în a le arăta iubire și a le sluji altora.
Ce alege Iehova să-și amintească legat de noi?
Vă invit să deschidem la Evrei 6:10.
Aici citim: „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și iubirea pe care ați arătat-o pentru numele său
slujindu-le sfinților și continuând să le slujiți”.
Ați văzut ce-și amintește Iehova? Lucrurile bune pe care le facem.
O notă de studiu din engleză de la acest verset spune:
„Iehova consideră că ar fi o nedreptate din partea lui să uite lucrurile bune pe care le fac slujitorii săi loiali”.
Cât de bine descriu aceste cuvinte grija lui Iehova față de noi, nu-i așa?
Da, el știe totul despre noi, inclusiv greșelile și păcatele pe care le facem.
Dar nu se concentrează la lucrurile negative.
Să ilustrăm.
Memoria poate fi asemănată cu o bibliotecă.
Iehova cunoaște fiecare carte de pe fiecare raft.
Unele cărți sunt despre greșelile și păcatele noastre, iar altele conțin lucrurile bune pe care le-am făcut.
Iehova știe bine unde sunt cărțile din prima categorie,
dar alege să le citească pe cele în care sunt menționate faptele noastre bune.
Imitându-l pe Iehova, cum ne putem și noi folosi memoria cu înțelepciune?
Să ne întoarcem la Evrei 6:10 și să remarcăm două lucruri la care trebuie să ne concentrăm.
Primul este iubirea pe care o arătăm pentru numele lui Iehova.
Știm că e un privilegiu să purtăm numele său, dar și o responsabilitate, pentru că e în joc reputația lui.
Felul în care vorbim, ne îmbrăcăm sau acționăm influențează reputația lui Iehova – în bine sau în rău.
În 1 Corinteni 10:31 se arată că trebuie ‘să facem toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu’.
Vrem ca toți oamenii să știe că numele lui Iehova este sfânt și important pentru noi.
Arătăm că iubim numele lui Dumnezeu și vorbindu-le altora despre el.
Asta include predicarea veștii bune despre Regat.
Întrucât vrem să fim cât mai eficienți în predicare, ne facem timp să ne pregătim.
E bine să inițiem conversații cu oamenii, dar vrem și să le împărtășim ceva care să-i ajute.
În plus, vrem să fim mereu pregătiți să depunem mărturie în mod informal.
Am putea chiar să ne fixăm unele obiective personale în ce privește predicarea.
Iar dacă situația ne permite, să participăm săptămânal la această activitate.
Vrem ‘să facem toate lucrurile de dragul veștii bune’ și să arătăm cât de mult îl iubim pe Iehova și numele său.
Al doilea lucru menționat în Evrei 6:10 la care trebuie să ne concentrăm e să continuăm să le slujim sfinților.
În acest context, „sfinții” sunt continuatorii unși ai lui Cristos.
Primii creștini le-au slujit fraților lor unși în diferite moduri.
Când au fost în nevoie, i-au ajutat pe plan material.
Pavel i-a lăudat pentru modul în care își susținuseră frații și surorile în trecut
și pentru modul în care continuau să-i susțină.
Principiul din Evrei 6:10 se aplică tuturor slujitorilor lui Iehova din prezent.
Să nu uităm să le facem bine altora.
Ne bucurăm când cineva e bun sau generos cu noi,
dar bucuria e și mai mare când noi suntem cei care dăruim fiind motivați de iubire.
Iar lista cu lucruri bune pe care le putem face în folosul altora este lungă.
De exemplu, le-am putea oferi hrană, îmbrăcăminte sau adăpost
celor care suferă din cauza dezastrelor, a bolilor sau care sunt persecutați pentru credință.
De asemenea, putem să-i lăudăm și să-i încurajăm pe cei din congregația noastră.
Și un lucru important pe care îl putem face în folosul fraților e să ne rugăm pentru ei.
Care este ideea?
Indiferent de situația noastră, să ne străduim să aplicăm îndemnul din Proverbele 3:27:
„Nu te reține să le faci bine celor ce au nevoie, când stă în puterea ta să o faci”.
Când ne concentrăm pe iubirea pentru numele lui Dumnezeu și la a-i ajuta pe alții,
arătăm că ne folosim memoria cu înțelepciune.
Când vine vorba de memorie, o provocare e că, deseori, ne amintim tocmai ce vrem să uităm,
mai ales dacă cineva ne-a tratat în mod nedrept sau fără respect.
Doar când ne gândim la acea persoană și la faptele sale poate avem resentimente.
Considerăm că nu se va schimba și ne e greu să uităm ce a făcut.
Să analizăm două exemple contrastante.
Să începem cu relatarea despre Șimei și David.
Șimei era o rudă a regelui Saul.
Ani la rând a nutrit resentimente față de David,
considerând că din cauza lui niciun urmaș al lui Saul nu mai putea fi rege.
În 2 Samuel 16 citim că Șimei a aruncat cu pietre în David și în oamenii săi, blestemându-i.
Aceasta a fost o lipsă crasă de respect din partea lui.
De fapt, Abișai, unul dintre oamenii lui David, a cerut permisiunea să-l omoare pe Șimei, însă David a refuzat.
El a rezistat tentației de a se răzbuna și a lăsat lucrurile în mâna lui Iehova,
dând dovadă de calm și de o stăpânire de sine remarcabilă.
Mai târziu, când David a revenit la tron, Șimei s-a căit și i-a cerut iertare.
Din nou, Abișai a vrut să-l omoare, însă David l-a refuzat și acum.
El chiar a jurat că nu-l va ucide pe Șimei.
David a gestionat această situație într-un mod care i-a plăcut mult lui Iehova.
Însă haideți să remarcăm ce i-a spus David fiului său Solomon înainte de a muri în 1 Regi 2:8, 9:
„De asemenea, cu tine este Șimei, fiul lui Ghera, beniaminitul din Bahurim.
El m-a blestemat, rostind cuvinte grele de blestem, în ziua când mă duceam la Mahanaim.
Dar când a coborât în întâmpinarea mea la Iordan, i-am jurat pe Iehova: «Nu te voi omorî cu sabia».
Acum, nu-l lăsa nepedepsit, fiindcă ești un om înțelept și știi ce trebuie să-i faci.
Să-i cobori părul cărunt însângerat în Mormânt”.
Probabil că David avea puțin peste 60 de ani când a avut loc acel prim episod cu Șimei.
Când a murit, avea 70 de ani.
Deci, timp de câțiva ani, David s-a tot gândit la cele întâmplate, n-a uitat ce a făcut Șimei.
Biblia nu ne spune de ce a reacționat David astfel.
Însă această relatare evidențiază că, atunci când suntem tratați nedrept sau fără bunătate,
poate fi dificil să trecem peste, chiar dacă la momentul respectiv am reacționat bine.
Chiar și după ani de zile ne-am putea simți profund răniți.
Ce ne poate ajuta să-l iertăm pe cel care ne-a greșit și să nu ne mai amintim fapta sa?
Să ne gândim la felul în care l-a tratat Isus pe Petru.
În noaptea în care Isus a fost arestat, Petru i-a promis că nu-l va părăsi niciodată.
Totuși, după doar câteva ore, a negat că îl cunoaște pe Isus, nu o dată, nici de două ori, ci de trei ori.
În acele momente, Isus se confrunta cu cea mai grea încercare a vieții sale ca om.
Chiar când avea nevoie cel mai mult de ajutor, discipolii săi, inclusiv prietenul său apropiat, Petru, l-au părăsit.
Imediat ce și-a dat seama ce făcuse, Petru a început să plângă, fiind copleșit de vinovăție.
Dar cum a reacționat Isus?
Conform cu 1 Corinteni 15, după înviere i s-a arătat lui Petru.
S-a folosit Isus de această ocazie pentru a-l mustra sau pentru a-i arăta că îl dezamăgise?
Ca să aflăm răspunsul, să citim Marcu 16:7.
Remarcați ce le-a spus îngerul femeilor care veniseră la mormântul lui Isus:
„Acum duceți-vă și spuneți-le discipolilor săi și lui Petru:
«El merge înaintea voastră în Galileea. Îl veți vedea acolo, așa cum v-a spus»”.
Nota de studiu de la acest verset spune, printre altele:
„Cu câtva timp înainte de a li se arăta discipolilor ca grup,
se pare că Isus i s-a arătat lui Petru, când acesta era singur.
Fără îndoială, această atenție specială acordată de Isus și mențiunea concretă din mesajul îngerului
l-au asigurat pe Petru că fusese iertat, deși îl renegase de trei ori pe prietenul său”.
Să ne imaginăm ce ușurare trebuie să fi simțit Petru!
Evident, Isus nu uitase faptele sale,
dar a ales să-și amintească nu greșelile făcute de Petru, ci calitățile prețioase pe care acesta le avea.
Isus nu doar că l-a iertat pe Petru, dar i-a și dat privilegiul de a-i întări pe frații săi.
Ce exemplu excelent ne-a oferit el!
Dacă cineva apropiat ne-a rănit, să-l imităm pe Isus și să ne folosim memoria cu înțelepciune.
Să vedem în ce alt mod ne putem folosi memoria cu înțelepciune.
Vom vorbi tot despre David.
El și-a amintit momentele în care Iehova l-a salvat și l-a susținut.
Acele amintiri i-au dat încrederea că poate depăși chiar și cele mai grele încercări.
Să vedem cuvintele sale din Psalmul 27:2, 3:
„Când oamenii răi m-au atacat ca să-mi devoreze carnea,
împotrivitorii și dușmanii mei au fost cei care s-au poticnit și au căzut.
Chiar dacă o armată m-ar împresura, inima mea nu s-ar teme.
Chiar dacă un război ar izbucni împotriva mea, tot plin de încredere aș fi”.
Ați observat hotărârea sa?
„Inima mea nu s-ar teme … Tot plin de încredere aș fi.”
Putem avea și noi aceeași încredere fermă ca David?
Da, dacă ne folosim memoria cu înțelepciune.
De exemplu, ai trecut și tu printr-o situație dificilă și te-ai rugat lui Iehova pentru ajutor,
iar apoi ai văzut cum el ți-a dat înțelepciune și putere sau cum a rezolvat problema într-un mod neașteptat?
Amintește-ți mereu asta!
Sau ți-ai dorit să faci mai mult în serviciul lui Iehova
și ai văzut cum a înlăturat obstacole ce păreau imposibil de trecut,
ajutându-te să-ți atingi obiectivul?
Amintește-ți și asta!
Pe parcursul vieții ne vom face multe amintiri.
Când ne vin în minte experiențele ce le-am avut,
să alegem să ne gândim la calitățile fraților și surorilor noastre și la lucrurile bune pe care le-au făcut.
Când ne examinăm inima, să înlăturăm lucrurile lipsite de valoare, cum ar fi resentimentele sau invidia,
și să continuăm să cultivăm calități precum iubirea și iertarea.
Și mereu să ne amintim cum ne-a ajutat Iehova în trecut, dar și cum ne ajută el în prezent.
Să fim convinși că, indiferent cu ce probleme ne vom confrunta,
vom putea persevera dacă ne folosim memoria cu înțelepciune.
Pe lângă exemplele biblice, avem și experiențele multor frați din prezent care și-au folosit memoria cu înțelepciune.
De exemplu, Don Schwenning.
De-a lungul vieții sale, el a văzut multe schimbări în organizația lui Dumnezeu.
Ce a învățat din ele?
Istoria modernă a organizației lui Iehova e o poveste despre creștere, despre progres,
o poveste despre multe schimbări.
Am trăit multe dintre aceste schimbări și pot să vă spun că uneori, m-au emoționat, alteori, m-au speriat puțin –
dar întotdeauna mi-au adus foloase.
Am văzut cum Iehova a înlocuit arama cu aurul.
Mă numesc Don Schwenning.
Îi slujesc lui Iehova de peste 70 de ani și sunt de-abia la început.
Tata a aflat adevărul când un coleg de muncă i-a dat o carte.
În scurt timp, toți am început să mergem la întruniri.
Asta a fost o mare schimbare pentru noi, dar congregația ne-a primit cu multă căldură.
M-am simțit acceptat.
Frații și surorile m-au ajutat să simt că fac parte din congregație.
Îmi plăcea mult să merg la întruniri, știind că sunt prețuit.
Unele schimbări organizatorice au fost ușor de înțeles și de acceptat.
De exemplu, când am primit „Traducerea lumii noi”, mi-am dat seama imediat că era o schimbare excelentă.
Am prețuit mult acea traducere și citeam în fiecare zi un capitol din ea.
Era foarte clară și ușor de înțeles.
Spre deosebire de Biblia King James, pe care o foloseam înainte.
M-a ajutat să înțeleg că Iehova e o persoană reală și că mă puteam apropia de el.
Ca urmare, am făcut progrese și m-am botezat la 16 ani.
La doi ani de la botez, când aveam 18 ani, am fost numit slujitor auxiliar.
Una dintre primele mele responsabilități a fost să conduc o grupă de studiu.
În ea erau mulți vestitori mai în vârstă și cu mai multă experiență decât mine.
La început, a fost copleșitor.
Ne bucurăm că suntem aici ... 
Ăă ... haideți să ... să ...
Uneori a fost greu.
Au fost situații în care nu știam despre ce vorbesc, așa că pur și simplu, parcurgeam materialul.
Deși aveam emoții, frații și surorile m-au susținut mult.
Prin ei simțeam că Iehova mă asigură că mă pot achita de această responsabilitate.
Schimbările ne afectează într-un fel sau altul.
Am simțit și eu asta în 1972.
Pe atunci, slujeam ca serv de congregație.
Eram în fruntea lucrării și aveam foarte multe responsabilități.
În acea perioadă a venit o nouă înțelegere:
Congregațiile urmau să aibă un corp de bătrâni.
Mi-a fost greu să accept acea schimbare și, din cauza asta, m-am simțit vinovat.
Voiam să mă bucur, dar nu mi-a fost deloc ușor.
M-am rugat mult lui Iehova și i-am cerut să mă ajute să înțeleg schimbarea.
Cred că asta m-a apropiat și mai mult de el.
Mi-am dat seama că trebuia să lucrez la spiritualitatea mea.
În cele din urmă, am înțeles de ce acea schimbare a fost înțeleaptă.
E minunat să avem un corp de bătrâni, pentru că așa, mai mulți frați se pot îngriji de congregație.
Această măsură s-a dovedit a fi o binecuvântare.
Experiența fraților în vârstă și energia celor tineri îmi aduc multe foloase.
Am văzut cât de adevărate sunt cuvintele:
„Succesul stă în mulțimea sfătuitorilor”.
Schimbări vor avea loc mereu.
Și trebuie să colaborăm cu Iehova.
El știe că, dacă vom accepta schimbările, vom avea foloase.
Poate nu le vedem la început dar, în timp, le vom vedea.
Desigur, cele mai mari schimbări ne stau în față.
Avem ocazia de-a sluji în cea mai deosebită perioadă din istoria modernă a organizației lui Iehova.
Dacă ești tânăr, nu lăsa această ocazie să treacă pe lângă tine.
Învață tot ce poți despre organizația lui Iehova.
Fii parte din ea!
Implică-te în congregația ta!
Vorbește cu bătrânii!
Spune-le că ești dispus să îndeplinești orice sarcină în congregație!
Permite-i lui Iehova să te îndrume!
Ai încredere în el și vei avea o viață fascinantă și plină de bucurie!
Acum, dacă mă scuzați, o să mă întorc la treabă.
Avem încă multe de făcut!
Probabil că, în prezent, mulți dintre noi nici nu ne putem imagina o congregație fără un corp de bătrâni.
Dar fratelui Schwenning nu i-a fost ușor să accepte acea schimbare.
Ce l-a ajutat să vadă lucrurile la fel ca Iehova?
El s-a rugat mult și s-a străduit să înțeleagă de ce schimbarea era înțeleaptă.
Să remarcăm cum rugăciunea a ajutat două familii să-și dorească să facă mai mult pentru alții
și ce foloase au avut pentru că au găzduit delegați cu ocazia congreselor speciale.
În 2015, un congres special s-a ținut în orașul nostru, Medellín, iar noi am fost invitați să găzduim delegați.
Dar, în acea perioadă, eram implicat în multe activități.
Parcă nu-mi ajungea timpul.
Pe atunci, fiul nostru avea 11 ani – era aproape adolescent.
Soția mea fusese bolnavă recent și se îngrijora că n-ar fi putut face suficient pentru frați.
Ne gândeam:
„Nu e momentul potrivit să găzduim delegați. Nu putem accepta acest privilegiu”.
Încă de când s-a născut fiul nostru, l-am rugat pe Iehova să ne ajute să-i oferim cea mai bună instruire spirituală cu putință.
Căutam modalități practice de a-l ajuta să se apropie de Iehova.
Într-o zi, soția mea a spus:
„Iehova e atât de generos cu noi. Să-l imităm și noi și să fim generoși cu frații noștri”.
Așa că ne-am mai rugat, iar apoi am împărțit între noi sarcinile pe care le mai aveam de făcut
ca să putem fi gata să-i primim pe frați.
Delegații care au venit la noi au fost foarte iubitori și sinceri.
Parcă îi cunoșteam de ani de zile.
A fost foarte încurajator să avem în casa noastră oameni care iubeau mult lucrurile spirituale
și care aveau o bună rutină spirituală.
Prietenia pe care am legat-o cu acei frați și discuțiile cu ei au avut un efect pozitiv asupra fiului nostru.
Într-o zi, el mi-a spus: „Tată, vreau să-ți spun ceva foarte important”.
Și după ce mi-a zis cât de mult îl iubește pe Iehova a adăugat: „Tată, vreau să mă botez!”.
Mi-e clar acum că, faptul că i-am găzduit pe acei frați, a fost răspunsul lui Iehova la rugăciunile noastre.
Încă suntem prieteni cu ei și chiar am fost să-i vizităm; avem multe amintiri frumoase de la acel congres.
Suntem foarte bucuroși că le-am arătat iubire acelor frați și că i-am primit în casa și în inima noastră.
E ceva de neprețuit.
Ne face foarte fericiți!
Nu mi-am închipuit niciodată că eu și mama mea vom primi răspunsul la rugăciunile noastre datorită ospitalității.
Avraam a arătat ospitalitate față de străini, iar când am auzit despre congresul special, mi-am zis:
„E o ocazie foarte bună. Întotdeauna mi-am dorit să găzduiesc frați”.
Pe atunci, locuința noastră nu era complet mobilată.
Aveam doar unde să dormim și să mâncăm, iar masa noastră era micuță.
Dar mai era o problemă.
Nu eram de acord cu decizia lor.
Le-am spus să nu-mi ceară ajutorul, că n-am să le ajut.
Sora mea nu-i slujea lui Iehova.
Mă concentram doar la studiile mele și la cariera mea.
N-aveam un scop real în viață și mă simțeam foarte singură și foarte nefericită.
Fratele și sora pe care i-am găzduit erau foarte drăguți și umili.
Erau amuzanți, iubitori și foarte comunicativi.
Mâncau orice le puneam pe masă.
Absolut orice.
Era ca și cum ne cunoșteam de mult timp, parcă eram prieteni de ani de zile.
Mai presus de orice, mi-am dat seama că erau fericiți. Și erau fericiți pentru că îi slujeau lui Iehova.
Sunt foarte recunoscătoare pentru ospitalitatea pe care mama și sora mea le-au arătat-o acelor frați.
Astfel, am avut ocazia să-i cunosc pe acești oameni minunați și să mă-mprietenesc cu ei,
iar acesta a fost imboldul de care am avut nevoie pentru a mă apropia de Iehova.
Am decis să încep un studiu biblic, l-am luat în serios și am făcut progrese.
Pe 7 martie 2020 m-am botezat.
Familia noastră a câștigat prieteni adevărați pe viață.
Am păstrat legătura cu ei. Chiar avem un grup pe care ne scriem.
L-am numit „Big Family”.
Acea vizită a fost mai mult decât un cadou.
A fost o binecuvântare imensă de la Iehova pentru familia noastră.
Familii mai puternice, prieteni noi și amintiri care ne vor rămâne o viață întreagă
sunt doar câteva binecuvântări pe care le primim când îi ajutăm pe alții.
Desigur, nu toate amintirile sunt plăcute.
Ce putem spune despre momentele pe care am vrea să le uităm?
Să fim atenți la următoarea închinare de dimineață, cu titlul „Toți ne poticnim de multe ori”.
Sunt atât de multe lucruri pe care le-am putea spune pe marginea versetului 2 din Iacov, capitolul 3:
„Toți ne poticnim de multe ori”.
Contextul acestui verset, dar și nota de subsol ne ajută să înțelegem
că aici este vorba în special despre faptul de a ne poticni sau de ‘a greși’ în vorbire.
De-a lungul anilor, am primit multe sfaturi despre cum să facem îmbunătățiri în vorbirea noastră.
Poate am auzit expresii precum: „Gândește înainte să vorbești!”,
„Numără până la 10!” sau „Ascultă cu atenție!”.
Ori poate ne vin în minte și alte sugestii despre cum să ne controlăm vorbirea.
Toate sunt foarte utile.
Dar nu-i așa că, deși avem aceste sfaturi și experiență de viață,
tot ajungem să spunem lucruri care rănesc, să ne certăm sau să ne căutăm scuze?
Iar în final ne întrebăm: „De ce am spus asta?”.
Imaginea creată de Iacov, a unei persoane care se poticnește, e foarte sugestivă.
Când ne împiedicăm, ne simțim rușinați și ne uităm în jur să vedem dacă ne-a văzut cineva.
Și după ce ne revenim, ce facem prima dată?
Firește, ne uităm în jos să vedem de ce ne-am împiedicat.
Poate era ceva căzut pe podea, lăsat acolo,
sau poate că drumul pe care mergeam era crăpat și, astfel, ne-am împiedicat într-o denivelare.
Sau poate pur și simplu n-am fost atenți și picioarele ni s-au împiedicat unul de altul.
Au fost unele ocazii când m-am împiedicat coborând scările
pentru că mintea îmi era în altă parte și nu eram atent pe unde călcam.
Sau se mai întâmplă, e adevărat, nu foarte des, ca cineva să ne pună piedică și să cădem.
Este o reacție firească să ne uităm în jos ca să vedem de ce ne-am împiedicat.
Aceasta este ideea asupra căreia vrem să ne concentrăm,
și anume că fiecare greșeală este o ocazie de a învăța.
Când se întâmplă să greșim, e bine să ne oprim și să ne întrebăm:
„Ce anume m-a făcut să am această reacție?
Când voi fi într-o situație asemănătoare, ce aș putea face pentru a avea o reacție mai bună?”.
Dacă identificăm situațiile care ne fac să spunem lucruri nepotrivite,
vom fi mai pregătiți să ne controlăm reacțiile înainte de a vorbi.
Astfel, nu vom regreta că am spus ceva greșit.
Nu putem spune că învățăm din situațiile în care ne poticnim în vorbire dacă facem aceleași greșeli la nesfârșit.
Sunt multe motive care ne pot face să ne poticnim: îndoiala, teama sau mândria.
Să analizăm în continuare două provocări cu care ne-am putea confrunta
și să vedem cum le putem identifica și evita.
Prima provocare despre care vom vorbi este familiaritatea.
Când cunoaștem foarte bine o persoană, se întâmplă ca uneori să n-o mai tratăm cu respect.
Poate că în această situație s-a aflat și Iacov, cel care a scris versetul din textul de azi.
Să ne gândim:
Cum trebuie să fi fost pentru Iacov să-l aibă pe Isus ca frate mai mare?
Poate s-a gândit:
„Vrei să fii preferatul mamei.
Te crezi perfect”.
De fapt, chiar era perfect.
Să remarcăm că Iacov nu a înțeles de la început că Isus era Mesia.
Iar asta poate pentru că a copilărit alături de el.
În Marcu 3:21 putem vedea cum îl priveau pe Isus rudele sale.
Aici se spune:
„Dar auzind de toate acestea, rudele sale au venit să-l prindă, căci ziceau: «Și-a pierdut mințile»”.
Din nota de studiu observăm că e posibil ca unul dintre cei care au spus aceste lucruri să fi fost Iacov.
Vă puteți imagina ce a simțit el mai târziu, așa cum se arată în 1 Corinteni 15:7?
În 1 Corinteni 15:7 citim:
„Pe urmă Isus i s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor”.
Oare cum s-a simțit Iacov când Isus i s-a arătat și au avut acea discuție profundă?
Probabil a regretat unele lucruri pe care i le-a spus lui Isus.
În sfârșit, înțelesese că el era Mesia.
Să ne gândim acum la noi.
I-ai spus vreodată partenerului lucruri negândite, pe care nu i le-ai fi spus nimănui altcuiva?
Știu cei din familie care sunt punctele tale sensibile și cum să te enerveze,
astfel încât să spui lucruri pe care ulterior să le regreți?
Poate că o fac intenționat, poate că nu.
Întreabă-te: „Dacă nu era un membru al familiei, aș mai fi spus acel lucru?”.
Dacă nu, înseamnă că, probabil, familiaritatea este o provocare pe care trebuie să o conștientizăm
pentru a fi mai atenți cum reacționăm în viitor.
Dacă înțelegem ce anume declanșează o reacție nepotrivită, vom ști cum să o evităm.
Să nu permitem ca drumul denivelat al familiarității să ne facă să ne împiedicăm.
E important să vedem și să ocolim pericolul.
O altă provocare e când ne simțim atacați.
În astfel de situații, e esențial să identificăm ce sentimente au stat la baza reacției noastre.
Ce ne determină să reacționăm într-un anumit fel?
Poate fi invidia?
Mândria?
Egoismul?
Ori o neînțelegere pe care am avut-o cu cineva în trecut?
Analizând aceste situații, putem identifica ce sentimente ne fac să spunem anumite lucruri
pentru ca, în viitor, să dezvoltăm calități care să ne ajute să reacționăm diferit.
De exemplu, iată câteva reacții negative pe care le-am putea avea în unele situații:
„Nimeni nu m-ascultă”.
Reacția: Vorbim mai tare sau țipăm.
„Nu sunt respectat.”
Reacția: Nu îi respectăm nici noi pe alții.
„Sunt acuzat pe nedrept.”
Reacția: Izbucnim, intrăm în defensivă și ne justificăm.
„Sunt înțeles greșit.”
Reacția: Ne irităm și nu mai vorbim deloc.
La finalul capitolului 3 din Iacov, în versetele de la 14-18,
se arată cum putem înlocui sentimentele negative cu unele pozitive.
Iacov 3:14-18:
„Dar, dacă aveți în inima voastră invidie amară și spirit de ceartă,
nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului!
Aceasta nu este înțelepciunea care vine de sus, ci este pământească, este carnală, demonică.
Pentru că, unde este invidie și spirit de ceartă, este și dezordine și orice lucru rău.
Dar înțelepciunea de sus [și aici sunt calitățile pe care vrem să le cultivăm]
este în primul rând pură, apoi pașnică, rezonabilă, gata să asculte,
plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neipocrită.
În plus, rodul dreptății este semănat în pace pentru cei care fac pace”.
Deci data viitoare când te simți atacat, gândește-te ce vei spune și cum vrei să reacționezi.
Ai putea exersa conversația în minte până când reușești să ai o reacție mai bună.
De obicei, când cunoaștem mai bine o persoană, ne putem imagina cum ar decurge o discuție –
ce vom spune și ce răspuns vom primi.
Să facem acest exercițiu.
Poate nu vom reacționa bine de la început,
dar, dacă vom continua să exersăm discuția în minte, vom ajunge să reacționăm mai bine.
O discuție purtată față în față poate fi diferită de cum ne-am imaginat.
Însă dacă vom face acest exercițiu, vom reuși să ne controlăm mai bine emoțiile
și vom rămâne concentrați la obiectivul care contează cu adevărat, și anume a face pace cu alții.
Această pregătire mentală, dar și faptul de a învăța din propriile greșeli
ne vor ajuta să avem mai mult control asupra vorbirii.
Pentru a rezuma ideea principală – că fiecare greșeală e o ocazie de a învăța –
să ne amintim ilustrarea menționată în Iacov 3:6.
Aici limba e asemănată cu „un foc”.
Cum te-ai simți dacă, fără să vrei, ai porni un incendiu? Probabil groaznic.
Dar asta ar fi tot? Nu.
Ai vrea să înțelegi ce a cauzat incendiul și poate ai ruga pe cineva să te ajute să faci asta.
În orice caz, vei învăța că e important să nu lași ceva nesupravegheat pe aragaz,
să nu dai focul prea tare sau să nu încerci să stingi cu apă un incendiu alimentat de grăsime.
Vei ști ce să nu faci data viitoare.
Acest proces poate fi aplicat și când ne poticnim în vorbire.
Să analizăm situația și să înțelegem cum putem evita o reacție nepotrivită pe viitor.
Nu uitați, fiecare greșeală este o ocazie de a învăța!
Când nu stăruim cu mintea la greșelile din trecut, ci ne concentrăm la lecțiile învățate,
amintirile noastre, chiar și cele dureroase, ne vor fi de folos.
Capii de familie au o mare responsabilitate.
Nu e ușor să se îngrijească de familia lor pe plan fizic, emoțional și spiritual.
Să vedem cum reușește un tată să facă asta în videoclipul intitulat:
„Mâinile nu-mi vor slăbi!”.
Curajul ca să nu mi-l pierd
pe el mă voi baza: e Călăuza mea.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta,
mă va ajuta.
Multe-ngrijorări și poveri port azi.
Lumea cea rea provoacă necaz.
Tare-ncerc să fiu, dar realizez
că temeri nu-nving când pe mine contez.
Când îmi vine să renunț, nu voi abandona.
Iehova-i adăpostul, de el strâns eu voi sta!
Curajul ca să nu mi-l pierd
pe el mă voi baza: e Călăuza mea.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Când probleme vin, par că se-nmulțesc,
m-obsedează-n gând și mă copleșesc.
Dar prin ochii lui când eu le privesc,
adevărul văd și mă liniștesc.
Când îmi vine să renunț, nu voi abandona.
Iehova-i adăpostul, de el strâns eu voi sta!
Curajul ca să nu mi-l pierd
pe el mă voi baza: e Călăuza mea.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Pe el mă voi baza: e Călăuza mea.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Dragi capi de familie, Iehova vede cât de mult vă iubiți și vă susțineți familia.
Poate nu e mereu ușor, dar, dacă nu veți lăsa să vă slăbească mâinile,
Iehova vă va ajuta pe voi și familia voastră să-i slujiți cu bucurie.
Din seria „În căutare de comori” am învățat cum să beneficiem din plin de citirea Bibliei.
Am ajuns acum la ultima carte din Scripturile ebraice: Maleahi.
Să vedem cum acționează Iehova pentru a ne rafina.
Nu pot să cred că terminăm cei 12 profeți!
Da. Parcă a zburat timpul studiindu-i.
Știi ce m-a ajutat mult?
Sugestia de a face cercetări despre cum era viața când a fost scrisă fiecare carte.
Super idee! Ce ți-a atras atenția în cartea Maleahi?
Păi, cartea Maleahi apare ultima în Scripturile ebraice, dar e și ultima scrisă din punct de vedere cronologic.
Și, totuși, Iehova a avut atât de multă răbdare cu israeliții și a trimis mulți profeți să-i ajute,
însă ei au ajuns să practice lucruri pe care Iehova le ura.
Din nou!
Așa e. Primele două capitole arată care era situația:
israeliții nu-l respectau pe Iehova, jertfeau animale cu defect,
iar unii își părăseau soțiile, probabil, pentru a se căsători cu femei păgâne. Iar preoții nu făceau nimic.
Sincer, dacă era poporul meu, aș fi renunțat la el.
Dar Iehova n-a făcut asta și l-a trimis pe Maleahi să-i ajute.
Exact.
În timp ce citeam, am remarcat anumite cuvinte.
E uimitor câte putem învăța doar fiind atenți la cuvintele folosite!
Clar.
Și ce cuvinte ai remarcat?
În Maleahi 3:3 se spune că „[Iehova] va sta ca un topitor ... și îi va purifica pe fiii lui Levi”.
Cuvintele „va sta” și „topitor” m-au pus pe gânduri.
OK...
Am căutat versetul în „Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE” și, după câteva cercetări,
am găsit o referință care spunea că „procesul de rafinare ... pretindea mult timp ...
Rafinatorul ‘se așeza’ și aștepta până când metalul topit reflecta imaginile ... ca o oglindă perfect lustruită
și el putea să-și vadă reoglindită propria-i imagine”.
M-am gândit: „Exact asta a făcut Iehova în cazul israeliților de-a lungul timpului”.
A permis ca ei să treacă prin încercări, i-a corectat și le-a trimis profeți de repetate ori.
Îi rafina cu multă răbdare.
Așa e Iehova.
Chiar dacă slujitorii săi îl dezamăgesc, el nu-i tratează niciodată cu asprime și nu renunță ușor la ei.
Iehova ‘stă’ sau ‘se așează’ și-i rafinează cu răbdare.
Așa a procedat cu israeliții și așa procedează și cu noi.
Ne poate rafina prin sfaturi din Cuvântul său ori de la cei numiți sau printr-o încercare cu care ne confruntăm.
E greu să accepți un sfat sau să treci printr-o încercare dificilă, mai ales dacă durează mult, dar aceste lucruri ne rafinează.
Așa-i.
Ce crezi că învățăm de aici despre personalitatea lui Iehova?
Că Iehova ne vede potențialul.
Deci chiar dacă procesul de rafinare e intens, Iehova-l permite pentru că vede ce putem deveni.
Am putea spune că rafinarea lui Iehova nu e o pedeapsă, ci o dovadă de iubire.
Da. De fapt, Iehova l-a inspirat pe profetul Maleahi să-și înceapă cartea astfel: „V-am arătat iubire”.
Un „Turn” din 2018 pune niște întrebări la care să medităm:
„Ce sentimente trezesc în mine aceste informații? ... Cum [le] pot pune în practică?”.
Super! Îmi plac mult întrebările astea.
Într-adevăr, uneori doare când primim un sfat,
însă ne e mai ușor să-l acceptăm dacă ne amintim că Iehova ne corectează pentru că ne iubește.
El vede ce putem deveni, chiar dacă noi nu putem vedea.
M-aș putea întreba: „Mă las cu adevărat rafinat de Iehova?
Când văd că am de făcut anumite îmbunătățiri în personalitatea mea, mă rog fierbinte cu privire la asta?
Accept sfaturile din Biblie și de la organizație și le permit să mă influențeze? Sau le resping?
Când Iehova permite să trec printr-o încercare, mă concentrez la ea și mă umplu de amărăciune
sau mă las rafinat și cultiv mai multă blândețe și răbdare?
Ce vrea Iehova să conștientizez cu privire la mine?”.
Bune întrebări.
În procesul de rafinare, focul și trecerea timpului scot impuritățile la suprafață.
Deci când o încercare, o situație stresantă sau persecuțiile durează mai mult decât ne-am așteptat,
nu e plăcut, dar pot scoate la iveală sentimente și motivații profunde de care nici nu știam.
Mie mi s-a întâmplat asta și, sincer, n-am reacționat prea bine.
Am spus lucruri pe care le-am regretat și am avut niște sentimente care nu mi-au plăcut.
E descurajator, pentru că am crezut că stau mai bine din punct de vedere spiritual.
Îmi pare rău. Te înțeleg bine.
De aceea cuvintele din Maleahi sunt atât de încurajatoare.
Iehova se așteaptă ca defectele noastre să iasă la suprafață, dar nu se concentrează la ele, ci la ce este prețios.
Când Iehova ne ajută să identificăm o slăbiciune, să considerăm că e o ocazie de-a face îmbunătățiri, nu un motiv de a renunța.
Frumoasă idee: Iehova permite să trec printr-o situație neplăcută pentru că știe ce pot deveni.
El se bucură mult când vede că îi reflectăm calitățile.
Hm... Mă gândeam că putem reflecta calitățile lui Iehova și în modul în care îi privim pe ceilalți.
Văd ce e bun în ei? Văd potențialul lor, cum vor fi cu adevărat în lumea nouă? Sau mă concentrez la defecte?
Și mă pot gândi: „Ce iubește Iehova la ei?”.
Poate că acele trăsături care mie mi se par enervante sunt, de fapt, puncte forte în repartiția potrivită.
Ce idee frumoasă! La fel e și în căsnicie.
Vreau să mă concentrez la lucrurile prețioase: la calități, nu la defecte.
Indiferent de cât timp suntem căsătoriți, dacă Iehova se uită la ce vom deveni în viitor, și eu vreau să mă concentrez la asta.
– Câte comori... Într-un singur verset!
– Da!
Am aflat atâtea doar gândindu-ne la cum era viața pe-atunci,
fiind atenți la cuvintele folosite și meditând la cum putem aplica ce am învățat.
Și mai sunt multe de descoperit. De pildă, legătura dintre cartea Maleahi și Mesia.
E o carte profetică foarte profundă.
Maleahi a fost ultimul profet din Scripturile ebraice înainte de venirea lui Mesia, însă mesajul său a continuat să fie relevant.
Maleahi a profețit despre Ioan Botezătorul, iar Ioan Botezătorul ne-a condus la Isus.
E extraordinar!
Și ce ne învață această carte despre grija lui Iehova față de femei?
Sau ce înseamnă pentru fiecare dintre noi expresia „proprietate specială”?
Abia aștept să mai facem cercetări!
A fost atât de captivant să studiem profeții mici!
Am învățat atâtea despre iubirea loială a lui Iehova, despre îndurarea, grija și puterea lui.
Personalitatea sa reiese din fiecare capitol.
Acum îl vedem pe Iehova într-o lumină nouă.
Să căutăm și alte comori!
Suntem abia la început.
Da, Iehova e cel care ne rafinează.
Cu răbdare, ne ajută să progresăm la nivel individual și ca organizație.
Fă-ți timp și întreabă-te:
„În ce fel mă rafinează Iehova pe mine ca să devin un slujitor mai bun al său?”.
Seria „În căutare de comori” a dat viață celor 12 cărți profetice.
Pentru a produce videouri realiste, trebuie creată lumea în care se desfășoară povestea:
un sat din Israel, un apartament modern sau orice altă locație.
Cum reușesc echipele de producție să facă asta?
Haideți să aflăm!
Scopul principal al materialelor video este instruirea.
Asta presupune să atingem inima oamenilor.
De aceea, trebuie să construim o lume care să pară reală, autentică.
Încă de la început, trebuie să ne întrebăm:
„Putem face filmările într-o locație deja existentă? Sau trebuie să construim un platou?”.
Lucrăm cu donațiile fraților. Deci vrem să le folosim în cel mai bun mod posibil.
Știm că frații muncesc din greu ca să câștige banii pe care îi donează.
Așa că e foarte important să le dăm o bună întrebuințare când construim aceste platouri.
Înainte de a construi un platou de filmare, verificăm dacă putem folosi o locație deja existentă.
Uneori, vestitorii locali ne permit să filmăm în locuințele lor.
Dacă obținem aprobările necesare, putem filma și în locuri publice.
Sau putem folosi o proprietate a Betelului.
Pentru un material video, echipa trebuia să filmeze o scenă într-un spital.
Dar în loc să construiască un platou sau să meargă într-un spital,
ei și-au dat seama că o fereastră din Betel era exact ce căutau.
Au filmat acolo o parte din scenă
și apoi a fost ușor să o finalizeze, adăugând o secvență video cumpărată, în care apărea un bebeluș.
Pentru unele proiecte, nu putem folosi o locație deja existentă.
Din acest motiv, trebuie să construim un platou.
După ce se hotărăște că e nevoie de un platou, un scenograf se întâlnește cu echipa și împreună decid de ce au nevoie.
Directorul de imagine și echipa sa stabilesc lista de cadre și unghiurile din care acestea trebuie filmate.
Asta va ajuta scenograful să înțeleagă ce se întâmplă în fiecare scenă și pe ce trebuie pus accentul.
În acest fel, construim exact ce e necesar pentru a reda povestea.
Dacă ești constructor de meserie, de obicei faci lucruri care să reziste.
Dar cu decorurile nu e la fel. Vrem ca ce construim să fie ușor de montat și ușor de dat jos.
Trebuie să arate bine, dar e o structură temporară.
Deseori, facem lucruri care par reale, dar care nu sunt neapărat și funcționale.
De exemplu, putem realiza o bucătărie cu uși și sertare care nu se deschid.
Procedăm la fel și când vine vorba de scări.
Nu construim două etaje, dar facem o scară ca să dăm impresia că acel spațiu există.
Astfel, economisim timp și bani.
Când trebuie să realizăm un platou de filmare, deseori, folosim panouri pe care le putem construi dinainte.
Acestea sunt ușor de asamblat.
Și, după ce terminăm cu ele, nu e nevoie să le aruncăm.
La finalul unui proiect, suprafața unui panou, care a fost vopsită sau decorată, e pur și simplu îndepărtată.
Scoatem capsele și orice mai era pe el.
Apoi, montăm un nou placaj de 6 milimetri.
Astfel, panoul poate fi reutilizat.
Folosim unele dintre aceste panouri de peste nouă ani.
Când realizăm un nou platou, ne gândim deseori la ce alte proiecte ar putea fi utilizat.
De exemplu, frații ne-au spus să refolosim cât mai multe materiale din drama biblică cu Ezechia:
„O, Iehova, ... în tine mi-am pus încrederea!”.
Au trecut aproape zece ani și încă ne sunt de folos acele materiale.
Departamentul nostru caută modalități de a refolosi resursele disponibile cât mai mult timp.
De exemplu, un platou din filmul cu Iosia a fost folosit și în cel cu Neemia și apoi în seria cu David.
Un alt platou a fost folosit ca sală de clasă modernă,
apoi ca sală de clasă din trecut
și, ulterior, ca locuință din America de Sud.
Chiar am construit un platou care arată ca o sală a Regatului.
Și a fost folosit la multe proiecte.
Spre deosebire de o sală reală, dimensiunile acestuia ne permit să creăm impresia de sală plină, cu doar 30 de persoane.
Biblioteca din spate a fost și ea modificată pentru diferite scene.
De exemplu, am făcut-o să arate ca un dormitor sau ca un loc potrivit pentru un interviu.
Când refolosim un platou, ne gândim mereu dacă nu cumva va fi recunoscut dintr-un material video anterior.
Dar aici intervin decorurile.
Cu doar câteva modificări bine gândite, putem face ca un platou de filmare să arate complet diferit.
Realizarea unor astfel de platouri ne aduce satisfacții.
Dar, când găsim soluții creative sau reușim să simplificăm un proces complex, suntem și mai bucuroși.
E o adevărată plăcere să lucrăm cu atât de mulți frați și surori talentați care găsesc soluții ingenioase la probleme!
Ei pot transforma și cea mai banală locație în ceva ce arată fantastic pe cameră!
Și fac toate astea pentru instruirea fraților.
E ceva extraordinar!
Materialele video sunt un cadou de la Iehova.
Sunt sigur că le vom aprecia și mai mult, acum că am înțeles mai bine câte eforturi se depun
pentru realizarea acestor platouri de filmare.
În această emisiune am văzut cum îi putem fi plăcuți lui Iehova când ne folosim cu înțelepciune memoria,
când ne adaptăm la schimbări, când le facem bine altora și când îi permitem să ne rafineze.
Înainte de a încheia, să facem o vizită în Cambodgia.
Cambodgia! Această țară din sud-estul Asiei e renumită pentru cultura și bucătăria sa.
Din piețele aglomerate, localnicii cumpără ingrediente proaspete pentru un preparat tradițional:
„amok trei”, un curry de pește învelit în frunze de bananier.
În afara orașelor, te poți bucura de peisaje superbe.
În nord-estul țării sunt cascade impresionante,
în pădurile protejate trăiesc elefanți asiatici și ibiși uriași
și în aproape fiecare regiune există câmpuri de lotuși.
În Cambodgia se produce un tip de zircon cu o culoare unică, numită albastru de Ratanakiri.
Pentru a obține această nuanță,
artizanii încălzesc pietrele la temperaturi foarte mari și astfel le transformă definitiv.
În 1958, în Cambodgia au venit primii misionari.
Până în 1965, misionarii – precum George și Carol Crawford –
au trebuit să părăsească țara din cauza instabilității politice.
De fapt, pentru o perioadă a fost imposibil să se țină întruniri sau să se predice aici.
Din acest motiv, în Cambodgia nu a mai fost niciun Martor timp de aproape 25 de ani.
Dar Iehova nu i-a uitat pe cei sinceri din această țară.
În 1993, Martorii lui Iehova au fost recunoscuți oficial, iar misionarii au putut veni din nou aici.
Astăzi, după 33 de ani, în țară sunt deja peste 1 200 de Martori, care conduc 1 400 de studii biblice.
Sute de frați și surori din diferite zone ale lumii s-au mutat în Cambodgia,
fiind atrași de frumusețea țării și a oamenilor de aici.
Localnicii sunt veseli și sinceri, așa că nu-i de mirare de ce mulți vizitatori ajung să-i îndrăgească atât de repede.
Recent, s-au ținut cursurile primei Școli pentru Evanghelizatori ai Regatului din Cambodgia.
20 de frați și surori s-au bucurat din plin de această instruire, inclusiv un cuplu de misionari,
care și-au dorit mult să participe la o astfel de școală încă de când au absolvit Galaadul în 1999.
Vestitori tineri au participat la cursuri alături de misionari cu experiență.
Doi absolvenți au fost repartizați în congregația Chbar Ampov.
Această congregație ajută la parcurgerea teritoriului izolat din Svay Rieng,
aflat la circa 120 km distanță.
Grupa de acolo se conectează la întruniri prin videoconferință.
Vestitorii din Chbar Ampov merg regulat acolo pentru a predica vestea bună și a-i încuraja pe frați.
Frații și surorile din congregația Chbar Ampov și din grupa Svay Rieng vă transmit salutări și calda lor iubire creștină!
Cât de încurajator e să vedem cum vestitorii din alte țări îl laudă pe Iehova!
Ați urmărit JW Broadcasting de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova.

JW Broadcasting – noiembrie 2026
- 

JW Broadcasting – noiembrie 2026

Bun-venit la JW Broadcasting®!
În această emisiune, vom vedea ce foloase avem dacă ne folosim în mod înțelept gândirea.
Vom afla cum au fost binecuvântate două familii atunci când au manifestat iubire și ospitalitate.
Vom înțelege mai bine cum ne rafinează Iehova individual, dar și ca organizație,
și ce foloase ne aduce acest lucru.
Și vom vedea ce binecuvântări primim dacă îl punem pe Iehova pe primul loc când ne îngrijim de familie.
Sperăm să vă bucurați de această emisiune!
Titlul cuvântării este: „Să ne folosim memoria cu înțelepciune”.
Poate vă întrebați: „Cum e posibil? Nu pot controla ce-mi amintesc!”.
Și, într-o anumită măsură, chiar așa e.
Însă putem controla lucrurile la care ne gândim în mod repetat.
În continuare, vom vedea ce putem învăța de la Iehova despre cum să ne folosim memoria.
Apoi vom afla ce rol are memoria în a le arăta iubire și a le sluji altora.
Ce alege Iehova să-și amintească legat de noi?
Vă invit să deschidem la Evrei 6:10.
Aici citim: „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și iubirea pe care ați arătat-o pentru numele său
slujindu-le sfinților și continuând să le slujiți”.
Ați văzut ce-și amintește Iehova? Lucrurile bune pe care le facem.
O notă de studiu din engleză de la acest verset spune:
„Iehova consideră că ar fi o nedreptate din partea lui să uite lucrurile bune pe care le fac slujitorii săi loiali”.
Cât de bine descriu aceste cuvinte grija lui Iehova față de noi, nu-i așa?
Da, el știe totul despre noi, inclusiv greșelile și păcatele pe care le facem.
Dar nu se concentrează la lucrurile negative.
Să ilustrăm.
Memoria poate fi asemănată cu o bibliotecă.
Iehova cunoaște fiecare carte de pe fiecare raft.
Unele cărți sunt despre greșelile și păcatele noastre, iar altele conțin lucrurile bune pe care le-am făcut.
Iehova știe bine unde sunt cărțile din prima categorie,
dar alege să le citească pe cele în care sunt menționate faptele noastre bune.
Imitându-l pe Iehova, cum ne putem și noi folosi memoria cu înțelepciune?
Să ne întoarcem la Evrei 6:10 și să remarcăm două lucruri la care trebuie să ne concentrăm.
Primul este iubirea pe care o arătăm pentru numele lui Iehova.
Știm că e un privilegiu să purtăm numele său, dar și o responsabilitate, pentru că e în joc reputația lui.
Felul în care vorbim, ne îmbrăcăm sau acționăm influențează reputația lui Iehova – în bine sau în rău.
În 1 Corinteni 10:31 se arată că trebuie ‘să facem toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu’.
Vrem ca toți oamenii să știe că numele lui Iehova este sfânt și important pentru noi.
Arătăm că iubim numele lui Dumnezeu și vorbindu-le altora despre el.
Asta include predicarea veștii bune despre Regat.
Întrucât vrem să fim cât mai eficienți în predicare, ne facem timp să ne pregătim.
E bine să inițiem conversații cu oamenii, dar vrem și să le împărtășim ceva care să-i ajute.
În plus, vrem să fim mereu pregătiți să depunem mărturie în mod informal.
Am putea chiar să ne fixăm unele obiective personale în ce privește predicarea.
Iar dacă situația ne permite, să participăm săptămânal la această activitate.
Vrem ‘să facem toate lucrurile de dragul veștii bune’ și să arătăm cât de mult îl iubim pe Iehova și numele său.
Al doilea lucru menționat în Evrei 6:10 la care trebuie să ne concentrăm e să continuăm să le slujim sfinților.
În acest context, „sfinții” sunt continuatorii unși ai lui Cristos.
Primii creștini le-au slujit fraților lor unși în diferite moduri.
Când au fost în nevoie, i-au ajutat pe plan material.
Pavel i-a lăudat pentru modul în care își susținuseră frații și surorile în trecut
și pentru modul în care continuau să-i susțină.
Principiul din Evrei 6:10 se aplică tuturor slujitorilor lui Iehova din prezent.
Să nu uităm să le facem bine altora.
Ne bucurăm când cineva e bun sau generos cu noi,
dar bucuria e și mai mare când noi suntem cei care dăruim fiind motivați de iubire.
Iar lista cu lucruri bune pe care le putem face în folosul altora este lungă.
De exemplu, le-am putea oferi hrană, îmbrăcăminte sau adăpost
celor care suferă din cauza dezastrelor, a bolilor sau care sunt persecutați pentru credință.
De asemenea, putem să-i lăudăm și să-i încurajăm pe cei din congregația noastră.
Și un lucru important pe care îl putem face în folosul fraților e să ne rugăm pentru ei.
Care este ideea?
Indiferent de situația noastră, să ne străduim să aplicăm îndemnul din Proverbele 3:27:
„Nu te reține să le faci bine celor ce au nevoie, când stă în puterea ta să o faci”.
Când ne concentrăm pe iubirea pentru numele lui Dumnezeu și la a-i ajuta pe alții,
arătăm că ne folosim memoria cu înțelepciune.
Când vine vorba de memorie, o provocare e că, deseori, ne amintim tocmai ce vrem să uităm,
mai ales dacă cineva ne-a tratat în mod nedrept sau fără respect.
Doar când ne gândim la acea persoană și la faptele sale poate avem resentimente.
Considerăm că nu se va schimba și ne e greu să uităm ce a făcut.
Să analizăm două exemple contrastante.
Să începem cu relatarea despre Șimei și David.
Șimei era o rudă a regelui Saul.
Ani la rând a nutrit resentimente față de David,
considerând că din cauza lui niciun urmaș al lui Saul nu mai putea fi rege.
În 2 Samuel 16 citim că Șimei a aruncat cu pietre în David și în oamenii săi, blestemându-i.
Aceasta a fost o lipsă crasă de respect din partea lui.
De fapt, Abișai, unul dintre oamenii lui David, a cerut permisiunea să-l omoare pe Șimei, însă David a refuzat.
El a rezistat tentației de a se răzbuna și a lăsat lucrurile în mâna lui Iehova,
dând dovadă de calm și de o stăpânire de sine remarcabilă.
Mai târziu, când David a revenit la tron, Șimei s-a căit și i-a cerut iertare.
Din nou, Abișai a vrut să-l omoare, însă David l-a refuzat și acum.
El chiar a jurat că nu-l va ucide pe Șimei.
David a gestionat această situație într-un mod care i-a plăcut mult lui Iehova.
Însă haideți să remarcăm ce i-a spus David fiului său Solomon înainte de a muri în 1 Regi 2:8, 9:
„De asemenea, cu tine este Șimei, fiul lui Ghera, beniaminitul din Bahurim.
El m-a blestemat, rostind cuvinte grele de blestem, în ziua când mă duceam la Mahanaim.
Dar când a coborât în întâmpinarea mea la Iordan, i-am jurat pe Iehova: «Nu te voi omorî cu sabia».
Acum, nu-l lăsa nepedepsit, fiindcă ești un om înțelept și știi ce trebuie să-i faci.
Să-i cobori părul cărunt însângerat în Mormânt”.
Probabil că David avea puțin peste 60 de ani când a avut loc acel prim episod cu Șimei.
Când a murit, avea 70 de ani.
Deci, timp de câțiva ani, David s-a tot gândit la cele întâmplate, n-a uitat ce a făcut Șimei.
Biblia nu ne spune de ce a reacționat David astfel.
Însă această relatare evidențiază că, atunci când suntem tratați nedrept sau fără bunătate,
poate fi dificil să trecem peste, chiar dacă la momentul respectiv am reacționat bine.
Chiar și după ani de zile ne-am putea simți profund răniți.
Ce ne poate ajuta să-l iertăm pe cel care ne-a greșit și să nu ne mai amintim fapta sa?
Să ne gândim la felul în care l-a tratat Isus pe Petru.
În noaptea în care Isus a fost arestat, Petru i-a promis că nu-l va părăsi niciodată.
Totuși, după doar câteva ore, a negat că îl cunoaște pe Isus, nu o dată, nici de două ori, ci de trei ori.
În acele momente, Isus se confrunta cu cea mai grea încercare a vieții sale ca om.
Chiar când avea nevoie cel mai mult de ajutor, discipolii săi, inclusiv prietenul său apropiat, Petru, l-au părăsit.
Imediat ce și-a dat seama ce făcuse, Petru a început să plângă, fiind copleșit de vinovăție.
Dar cum a reacționat Isus?
Conform cu 1 Corinteni 15, după înviere i s-a arătat lui Petru.
S-a folosit Isus de această ocazie pentru a-l mustra sau pentru a-i arăta că îl dezamăgise?
Ca să aflăm răspunsul, să citim Marcu 16:7.
Remarcați ce le-a spus îngerul femeilor care veniseră la mormântul lui Isus:
„Acum duceți-vă și spuneți-le discipolilor săi și lui Petru:
«El merge înaintea voastră în Galileea. Îl veți vedea acolo, așa cum v-a spus»”.
Nota de studiu de la acest verset spune, printre altele:
„Cu câtva timp înainte de a li se arăta discipolilor ca grup,
se pare că Isus i s-a arătat lui Petru, când acesta era singur.
Fără îndoială, această atenție specială acordată de Isus și mențiunea concretă din mesajul îngerului
l-au asigurat pe Petru că fusese iertat, deși îl renegase de trei ori pe prietenul său”.
Să ne imaginăm ce ușurare trebuie să fi simțit Petru!
Evident, Isus nu uitase faptele sale,
dar a ales să-și amintească nu greșelile făcute de Petru, ci calitățile prețioase pe care acesta le avea.
Isus nu doar că l-a iertat pe Petru, dar i-a și dat privilegiul de a-i întări pe frații săi.
Ce exemplu excelent ne-a oferit el!
Dacă cineva apropiat ne-a rănit, să-l imităm pe Isus și să ne folosim memoria cu înțelepciune.
Să vedem în ce alt mod ne putem folosi memoria cu înțelepciune.
Vom vorbi tot despre David.
El și-a amintit momentele în care Iehova l-a salvat și l-a susținut.
Acele amintiri i-au dat încrederea că poate depăși chiar și cele mai grele încercări.
Să vedem cuvintele sale din Psalmul 27:2, 3:
„Când oamenii răi m-au atacat ca să-mi devoreze carnea,
împotrivitorii și dușmanii mei au fost cei care s-au poticnit și au căzut.
Chiar dacă o armată m-ar împresura, inima mea nu s-ar teme.
Chiar dacă un război ar izbucni împotriva mea, tot plin de încredere aș fi”.
Ați observat hotărârea sa?
„Inima mea nu s-ar teme … Tot plin de încredere aș fi.”
Putem avea și noi aceeași încredere fermă ca David?
Da, dacă ne folosim memoria cu înțelepciune.
De exemplu, ai trecut și tu printr-o situație dificilă și te-ai rugat lui Iehova pentru ajutor,
iar apoi ai văzut cum el ți-a dat înțelepciune și putere sau cum a rezolvat problema într-un mod neașteptat?
Amintește-ți mereu asta!
Sau ți-ai dorit să faci mai mult în serviciul lui Iehova
și ai văzut cum a înlăturat obstacole ce păreau imposibil de trecut,
ajutându-te să-ți atingi obiectivul?
Amintește-ți și asta!
Pe parcursul vieții ne vom face multe amintiri.
Când ne vin în minte experiențele ce le-am avut,
să alegem să ne gândim la calitățile fraților și surorilor noastre și la lucrurile bune pe care le-au făcut.
Când ne examinăm inima, să înlăturăm lucrurile lipsite de valoare, cum ar fi resentimentele sau invidia,
și să continuăm să cultivăm calități precum iubirea și iertarea.
Și mereu să ne amintim cum ne-a ajutat Iehova în trecut, dar și cum ne ajută el în prezent.
Să fim convinși că, indiferent cu ce probleme ne vom confrunta,
vom putea persevera dacă ne folosim memoria cu înțelepciune.
Pe lângă exemplele biblice, avem și experiențele multor frați din prezent care și-au folosit memoria cu înțelepciune.
De exemplu, Don Schwenning.
De-a lungul vieții sale, el a văzut multe schimbări în organizația lui Dumnezeu.
Ce a învățat din ele?
Istoria modernă a organizației lui Iehova e o poveste despre creștere, despre progres,
o poveste despre multe schimbări.
Am trăit multe dintre aceste schimbări și pot să vă spun că uneori, m-au emoționat, alteori, m-au speriat puțin –
dar întotdeauna mi-au adus foloase.
Am văzut cum Iehova a înlocuit arama cu aurul.
Mă numesc Don Schwenning.
Îi slujesc lui Iehova de peste 70 de ani și sunt de-abia la început.
Tata a aflat adevărul când un coleg de muncă i-a dat o carte.
În scurt timp, toți am început să mergem la întruniri.
Asta a fost o mare schimbare pentru noi, dar congregația ne-a primit cu multă căldură.
M-am simțit acceptat.
Frații și surorile m-au ajutat să simt că fac parte din congregație.
Îmi plăcea mult să merg la întruniri, știind că sunt prețuit.
Unele schimbări organizatorice au fost ușor de înțeles și de acceptat.
De exemplu, când am primit „Traducerea lumii noi”, mi-am dat seama imediat că era o schimbare excelentă.
Am prețuit mult acea traducere și citeam în fiecare zi un capitol din ea.
Era foarte clară și ușor de înțeles.
Spre deosebire de Biblia King James, pe care o foloseam înainte.
M-a ajutat să înțeleg că Iehova e o persoană reală și că mă puteam apropia de el.
Ca urmare, am făcut progrese și m-am botezat la 16 ani.
La doi ani de la botez, când aveam 18 ani, am fost numit slujitor auxiliar.
Una dintre primele mele responsabilități a fost să conduc o grupă de studiu.
În ea erau mulți vestitori mai în vârstă și cu mai multă experiență decât mine.
La început, a fost copleșitor.
Ne bucurăm că suntem aici ... 
Ăă ... haideți să ... să ...
Uneori a fost greu.
Au fost situații în care nu știam despre ce vorbesc, așa că pur și simplu, parcurgeam materialul.
Deși aveam emoții, frații și surorile m-au susținut mult.
Prin ei simțeam că Iehova mă asigură că mă pot achita de această responsabilitate.
Schimbările ne afectează într-un fel sau altul.
Am simțit și eu asta în 1972.
Pe atunci, slujeam ca serv de congregație.
Eram în fruntea lucrării și aveam foarte multe responsabilități.
În acea perioadă a venit o nouă înțelegere:
Congregațiile urmau să aibă un corp de bătrâni.
Mi-a fost greu să accept acea schimbare și, din cauza asta, m-am simțit vinovat.
Voiam să mă bucur, dar nu mi-a fost deloc ușor.
M-am rugat mult lui Iehova și i-am cerut să mă ajute să înțeleg schimbarea.
Cred că asta m-a apropiat și mai mult de el.
Mi-am dat seama că trebuia să lucrez la spiritualitatea mea.
În cele din urmă, am înțeles de ce acea schimbare a fost înțeleaptă.
E minunat să avem un corp de bătrâni, pentru că așa, mai mulți frați se pot îngriji de congregație.
Această măsură s-a dovedit a fi o binecuvântare.
Experiența fraților în vârstă și energia celor tineri îmi aduc multe foloase.
Am văzut cât de adevărate sunt cuvintele:
„Succesul stă în mulțimea sfătuitorilor”.
Schimbări vor avea loc mereu. 
Și trebuie să colaborăm cu Iehova.
El știe că, dacă vom accepta schimbările, vom avea foloase.
Poate nu le vedem la început dar, în timp, le vom vedea.
Desigur, cele mai mari schimbări ne stau în față.
Avem ocazia de-a sluji în cea mai deosebită perioadă din istoria modernă a organizației lui Iehova.
Dacă ești tânăr, nu lăsa această ocazie să treacă pe lângă tine.
Învață tot ce poți despre organizația lui Iehova.
Fii parte din ea!
Implică-te în congregația ta!
Vorbește cu bătrânii!
Spune-le că ești dispus să îndeplinești orice sarcină în congregație!
Permite-i lui Iehova să te îndrume!
Ai încredere în el și vei avea o viață fascinantă și plină de bucurie!
Acum, dacă mă scuzați, o să mă întorc la treabă.
Avem încă multe de făcut!
Probabil că, în prezent, mulți dintre noi nici nu ne putem imagina o congregație fără un corp de bătrâni.
Dar fratelui Schwenning nu i-a fost ușor să accepte acea schimbare.
Ce l-a ajutat să vadă lucrurile la fel ca Iehova?
El s-a rugat mult și s-a străduit să înțeleagă de ce schimbarea era înțeleaptă.
Să remarcăm cum rugăciunea a ajutat două familii să-și dorească să facă mai mult pentru alții
și ce foloase au avut pentru că au găzduit delegați cu ocazia congreselor speciale.
În 2015, un congres special s-a ținut în orașul nostru, Medellín, iar noi am fost invitați să găzduim delegați.
Dar, în acea perioadă, eram implicat în multe activități.
Parcă nu-mi ajungea timpul.
Pe atunci, fiul nostru avea 11 ani – era aproape adolescent.
Soția mea fusese bolnavă recent și se îngrijora că n-ar fi putut face suficient pentru frați.
Ne gândeam:
„Nu e momentul potrivit să găzduim delegați. Nu putem accepta acest privilegiu”.
Încă de când s-a născut fiul nostru, l-am rugat pe Iehova să ne ajute să-i oferim cea mai bună instruire spirituală cu putință.
Căutam modalități practice de a-l ajuta să se apropie de Iehova.
Într-o zi, soția mea a spus:
„Iehova e atât de generos cu noi. Să-l imităm și noi și să fim generoși cu frații noștri”.
Așa că ne-am mai rugat, iar apoi am împărțit între noi sarcinile pe care le mai aveam de făcut
ca să putem fi gata să-i primim pe frați.
Delegații care au venit la noi au fost foarte iubitori și sinceri.
Parcă îi cunoșteam de ani de zile.
A fost foarte încurajator să avem în casa noastră oameni care iubeau mult lucrurile spirituale
și care aveau o bună rutină spirituală.
Prietenia pe care am legat-o cu acei frați și discuțiile cu ei au avut un efect pozitiv asupra fiului nostru.
Într-o zi, el mi-a spus: „Tată, vreau să-ți spun ceva foarte important”.
Și după ce mi-a zis cât de mult îl iubește pe Iehova a adăugat: „Tată, vreau să mă botez!”.
Mi-e clar acum că, faptul că i-am găzduit pe acei frați, a fost răspunsul lui Iehova la rugăciunile noastre.
Încă suntem prieteni cu ei și chiar am fost să-i vizităm; avem multe amintiri frumoase de la acel congres.
Suntem foarte bucuroși că le-am arătat iubire acelor frați și că i-am primit în casa și în inima noastră.
E ceva de neprețuit.
Ne face foarte fericiți!
Nu mi-am închipuit niciodată că eu și mama mea vom primi răspunsul la rugăciunile noastre datorită ospitalității.
Avraam a arătat ospitalitate față de străini, iar când am auzit despre congresul special, mi-am zis:
„E o ocazie foarte bună. Întotdeauna mi-am dorit să găzduiesc frați”.
Pe atunci, locuința noastră nu era complet mobilată.
Aveam doar unde să dormim și să mâncăm, iar masa noastră era micuță.
Dar mai era o problemă.
Nu eram de acord cu decizia lor.
Le-am spus să nu-mi ceară ajutorul, că n-am să le ajut.
Sora mea nu-i slujea lui Iehova.
Mă concentram doar la studiile mele și la cariera mea.
N-aveam un scop real în viață și mă simțeam foarte singură și foarte nefericită.
Fratele și sora pe care i-am găzduit erau foarte drăguți și umili.
Erau amuzanți, iubitori și foarte comunicativi.
Mâncau orice le puneam pe masă.
Absolut orice.
Era ca și cum ne cunoșteam de mult timp, parcă eram prieteni de ani de zile.
Mai presus de orice, mi-am dat seama că erau fericiți. Și erau fericiți pentru că îi slujeau lui Iehova.
Sunt foarte recunoscătoare pentru ospitalitatea pe care mama și sora mea le-au arătat-o acelor frați.
Astfel, am avut ocazia să-i cunosc pe acești oameni minunați și să mă-mprietenesc cu ei,
iar acesta a fost imboldul de care am avut nevoie pentru a mă apropia de Iehova.
Am decis să încep un studiu biblic, l-am luat în serios și am făcut progrese.
Pe 7 martie 2020 m-am botezat.
Familia noastră a câștigat prieteni adevărați pe viață.
Am păstrat legătura cu ei. Chiar avem un grup pe care ne scriem.
L-am numit „Big Family”.
Acea vizită a fost mai mult decât un cadou.
A fost o binecuvântare imensă de la Iehova pentru familia noastră.
Familii mai puternice, prieteni noi și amintiri care ne vor rămâne o viață întreagă
sunt doar câteva binecuvântări pe care le primim când îi ajutăm pe alții.
Desigur, nu toate amintirile sunt plăcute.
Ce putem spune despre momentele pe care am vrea să le uităm?
Să fim atenți la următoarea închinare de dimineață, cu titlul „Toți ne poticnim de multe ori”.
Sunt atât de multe lucruri pe care le-am putea spune pe marginea versetului 2 din Iacov, capitolul 3:
„Toți ne poticnim de multe ori”.
Contextul acestui verset, dar și nota de subsol ne ajută să înțelegem
că aici este vorba în special despre faptul de a ne poticni sau de ‘a greși’ în vorbire.
De-a lungul anilor, am primit multe sfaturi despre cum să facem îmbunătățiri în vorbirea noastră.
Poate am auzit expresii precum: „Gândește înainte să vorbești!”,
„Numără până la 10!” sau „Ascultă cu atenție!”.
Ori poate ne vin în minte și alte sugestii despre cum să ne controlăm vorbirea.
Toate sunt foarte utile.
Dar nu-i așa că, deși avem aceste sfaturi și experiență de viață,
tot ajungem să spunem lucruri care rănesc, să ne certăm sau să ne căutăm scuze?
Iar în final ne întrebăm: „De ce am spus asta?”.
Imaginea creată de Iacov, a unei persoane care se poticnește, e foarte sugestivă.
Când ne împiedicăm, ne simțim rușinați și ne uităm în jur să vedem dacă ne-a văzut cineva.
Și după ce ne revenim, ce facem prima dată?
Firește, ne uităm în jos să vedem de ce ne-am împiedicat.
Poate era ceva căzut pe podea, lăsat acolo,
sau poate că drumul pe care mergeam era crăpat și, astfel, ne-am împiedicat într-o denivelare.
Sau poate pur și simplu n-am fost atenți și picioarele ni s-au împiedicat unul de altul.
Au fost unele ocazii când m-am împiedicat coborând scările
pentru că mintea îmi era în altă parte și nu eram atent pe unde călcam.
Sau se mai întâmplă, e adevărat, nu foarte des, ca cineva să ne pună piedică și să cădem.
Este o reacție firească să ne uităm în jos ca să vedem de ce ne-am împiedicat.
Aceasta este ideea asupra căreia vrem să ne concentrăm,
și anume că fiecare greșeală este o ocazie de a învăța.
Când se întâmplă să greșim, e bine să ne oprim și să ne întrebăm:
„Ce anume m-a făcut să am această reacție?
Când voi fi într-o situație asemănătoare, ce aș putea face pentru a avea o reacție mai bună?”.
Dacă identificăm situațiile care ne fac să spunem lucruri nepotrivite,
vom fi mai pregătiți să ne controlăm reacțiile înainte de a vorbi.
Astfel, nu vom regreta că am spus ceva greșit.
Nu putem spune că învățăm din situațiile în care ne poticnim în vorbire dacă facem aceleași greșeli la nesfârșit.
Sunt multe motive care ne pot face să ne poticnim: îndoiala, teama sau mândria.
Să analizăm în continuare două provocări cu care ne-am putea confrunta
și să vedem cum le putem identifica și evita.
Prima provocare despre care vom vorbi este familiaritatea.
Când cunoaștem foarte bine o persoană, se întâmplă ca uneori să n-o mai tratăm cu respect.
Poate că în această situație s-a aflat și Iacov, cel care a scris versetul din textul de azi.
Să ne gândim:
Cum trebuie să fi fost pentru Iacov să-l aibă pe Isus ca frate mai mare?
Poate s-a gândit:
„Vrei să fii preferatul mamei.
Te crezi perfect”.
De fapt, chiar era perfect.
Să remarcăm că Iacov nu a înțeles de la început că Isus era Mesia.
Iar asta poate pentru că a copilărit alături de el.
În Marcu 3:21 putem vedea cum îl priveau pe Isus rudele sale.
Aici se spune:
„Dar auzind de toate acestea, rudele sale au venit să-l prindă, căci ziceau: «Și-a pierdut mințile»”.
Din nota de studiu observăm că e posibil ca unul dintre cei care au spus aceste lucruri să fi fost Iacov.
Vă puteți imagina ce a simțit el mai târziu, așa cum se arată în 1 Corinteni 15:7?
În 1 Corinteni 15:7 citim:
„Pe urmă Isus i s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor”.
Oare cum s-a simțit Iacov când Isus i s-a arătat și au avut acea discuție profundă?
Probabil a regretat unele lucruri pe care i le-a spus lui Isus.
În sfârșit, înțelesese că el era Mesia.
Să ne gândim acum la noi.
I-ai spus vreodată partenerului lucruri negândite, pe care nu i le-ai fi spus nimănui altcuiva?
Știu cei din familie care sunt punctele tale sensibile și cum să te enerveze,
astfel încât să spui lucruri pe care ulterior să le regreți?
Poate că o fac intenționat, poate că nu.
Întreabă-te: „Dacă nu era un membru al familiei, aș mai fi spus acel lucru?”.
Dacă nu, înseamnă că, probabil, familiaritatea este o provocare pe care trebuie să o conștientizăm
pentru a fi mai atenți cum reacționăm în viitor.
Dacă înțelegem ce anume declanșează o reacție nepotrivită, vom ști cum să o evităm.
Să nu permitem ca drumul denivelat al familiarității să ne facă să ne împiedicăm.
E important să vedem și să ocolim pericolul.
O altă provocare e când ne simțim atacați.
În astfel de situații, e esențial să identificăm ce sentimente au stat la baza reacției noastre.
Ce ne determină să reacționăm într-un anumit fel?
Poate fi invidia?
Mândria?
Egoismul?
Ori o neînțelegere pe care am avut-o cu cineva în trecut?
Analizând aceste situații, putem identifica ce sentimente ne fac să spunem anumite lucruri
pentru ca, în viitor, să dezvoltăm calități care să ne ajute să reacționăm diferit.
De exemplu, iată câteva reacții negative pe care le-am putea avea în unele situații:
„Nimeni nu m-ascultă”.
Reacția: Vorbim mai tare sau țipăm.
„Nu sunt respectat.”
Reacția: Nu îi respectăm nici noi pe alții.
„Sunt acuzat pe nedrept.”
Reacția: Izbucnim, intrăm în defensivă și ne justificăm.
„Sunt înțeles greșit.”
Reacția: Ne irităm și nu mai vorbim deloc.
La finalul capitolului 3 din Iacov, în versetele de la 14-18,
se arată cum putem înlocui sentimentele negative cu unele pozitive.
Iacov 3:14-18:
„Dar, dacă aveți în inima voastră invidie amară și spirit de ceartă,
nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului!
Aceasta nu este înțelepciunea care vine de sus, ci este pământească, este carnală, demonică.
Pentru că, unde este invidie și spirit de ceartă, este și dezordine și orice lucru rău.
Dar înțelepciunea de sus [și aici sunt calitățile pe care vrem să le cultivăm]
este în primul rând pură, apoi pașnică, rezonabilă, gata să asculte,
plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neipocrită.
În plus, rodul dreptății este semănat în pace pentru cei care fac pace”.
Deci data viitoare când te simți atacat, gândește-te ce vei spune și cum vrei să reacționezi.
Ai putea exersa conversația în minte până când reușești să ai o reacție mai bună.
De obicei, când cunoaștem mai bine o persoană, ne putem imagina cum ar decurge o discuție –
ce vom spune și ce răspuns vom primi.
Să facem acest exercițiu.
Poate nu vom reacționa bine de la început,
dar, dacă vom continua să exersăm discuția în minte, vom ajunge să reacționăm mai bine.
O discuție purtată față în față poate fi diferită de cum ne-am imaginat.
Însă dacă vom face acest exercițiu, vom reuși să ne controlăm mai bine emoțiile
și vom rămâne concentrați la obiectivul care contează cu adevărat, și anume a face pace cu alții.
Această pregătire mentală, dar și faptul de a învăța din propriile greșeli
ne vor ajuta să avem mai mult control asupra vorbirii.
Pentru a rezuma ideea principală – că fiecare greșeală e o ocazie de a învăța –
să ne amintim ilustrarea menționată în Iacov 3:6.
Aici limba e asemănată cu „un foc”.
Cum te-ai simți dacă, fără să vrei, ai porni un incendiu? Probabil groaznic.
Dar asta ar fi tot? Nu.
Ai vrea să înțelegi ce a cauzat incendiul și poate ai ruga pe cineva să te ajute să faci asta.
În orice caz, vei învăța că e important să nu lași ceva nesupravegheat pe aragaz,
să nu dai focul prea tare sau să nu încerci să stingi cu apă un incendiu alimentat de grăsime.
Vei ști ce să nu faci data viitoare.
Acest proces poate fi aplicat și când ne poticnim în vorbire.
Să analizăm situația și să înțelegem cum putem evita o reacție nepotrivită pe viitor.
Nu uitați, fiecare greșeală este o ocazie de a învăța!
Când nu stăruim cu mintea la greșelile din trecut, ci ne concentrăm la lecțiile învățate,
amintirile noastre, chiar și cele dureroase, ne vor fi de folos.
Capii de familie au o mare responsabilitate.
Nu e ușor să se îngrijească de familia lor pe plan fizic, emoțional și spiritual.
Să vedem cum reușește un tată să facă asta în videoclipul intitulat:
„Mâinile nu-mi vor slăbi!”.
Curajul ca să nu mi-l pierd
pe el mă voi baza: e Călăuza mea.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta,
mă va ajuta.
Multe-ngrijorări și poveri port azi.
Lumea cea rea provoacă necaz.
Tare-ncerc să fiu, dar realizez
că temeri nu-nving când pe mine contez.
Când îmi vine să renunț, nu voi abandona.
Iehova-i adăpostul, de el strâns eu voi sta!
Curajul ca să nu mi-l pierd
pe el mă voi baza: e Călăuza mea.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Când probleme vin, par că se-nmulțesc,
m-obsedează-n gând și mă copleșesc.
Dar prin ochii lui când eu le privesc,
adevărul văd și mă liniștesc.
Când îmi vine să renunț, nu voi abandona.
Iehova-i adăpostul, de el strâns eu voi sta!
Curajul ca să nu mi-l pierd
pe el mă voi baza: e Călăuza mea.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Pe el mă voi baza: e Călăuza mea.
Da, mâinile nu-mi vor slăbi!
Ce clar pot vedea, mă va ajuta.
Dragi capi de familie, Iehova vede cât de mult vă iubiți și vă susțineți familia.
Poate nu e mereu ușor, dar, dacă nu veți lăsa să vă slăbească mâinile,
Iehova vă va ajuta pe voi și familia voastră să-i slujiți cu bucurie.
Din seria „În căutare de comori” am învățat cum să beneficiem din plin de citirea Bibliei.
Am ajuns acum la ultima carte din Scripturile ebraice: Maleahi.
Să vedem cum acționează Iehova pentru a ne rafina.
Nu pot să cred că terminăm cei 12 profeți!
Da. Parcă a zburat timpul studiindu-i.
Știi ce m-a ajutat mult?
Sugestia de a face cercetări despre cum era viața când a fost scrisă fiecare carte.
Super idee! Ce ți-a atras atenția în cartea Maleahi?
Păi, cartea Maleahi apare ultima în Scripturile ebraice, dar e și ultima scrisă din punct de vedere cronologic.
Și, totuși, Iehova a avut atât de multă răbdare cu israeliții și a trimis mulți profeți să-i ajute,
însă ei au ajuns să practice lucruri pe care Iehova le ura.
Din nou!
Așa e. Primele două capitole arată care era situația:
israeliții nu-l respectau pe Iehova, jertfeau animale cu defect,
iar unii își părăseau soțiile, probabil, pentru a se căsători cu femei păgâne. Iar preoții nu făceau nimic.
Sincer, dacă era poporul meu, aș fi renunțat la el.
Dar Iehova n-a făcut asta și l-a trimis pe Maleahi să-i ajute.
Exact.
În timp ce citeam, am remarcat anumite cuvinte.
E uimitor câte putem învăța doar fiind atenți la cuvintele folosite!
Clar.
Și ce cuvinte ai remarcat?
În Maleahi 3:3 se spune că „[Iehova] va sta ca un topitor ... și îi va purifica pe fiii lui Levi”.
Cuvintele „va sta” și „topitor” m-au pus pe gânduri.
OK...
Am căutat versetul în „Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE” și, după câteva cercetări,
am găsit o referință care spunea că „procesul de rafinare ... pretindea mult timp ...
Rafinatorul ‘se așeza’ și aștepta până când metalul topit reflecta imaginile ... ca o oglindă perfect lustruită
și el putea să-și vadă reoglindită propria-i imagine”.
M-am gândit: „Exact asta a făcut Iehova în cazul israeliților de-a lungul timpului”.
A permis ca ei să treacă prin încercări, i-a corectat și le-a trimis profeți de repetate ori.
Îi rafina cu multă răbdare.
Așa e Iehova.
Chiar dacă slujitorii săi îl dezamăgesc, el nu-i tratează niciodată cu asprime și nu renunță ușor la ei.
Iehova ‘stă’ sau ‘se așează’ și-i rafinează cu răbdare.
Așa a procedat cu israeliții și așa procedează și cu noi.
Ne poate rafina prin sfaturi din Cuvântul său ori de la cei numiți sau printr-o încercare cu care ne confruntăm.
E greu să accepți un sfat sau să treci printr-o încercare dificilă, mai ales dacă durează mult, dar aceste lucruri ne rafinează.
Așa-i.
Ce crezi că învățăm de aici despre personalitatea lui Iehova?
Că Iehova ne vede potențialul.
Deci chiar dacă procesul de rafinare e intens, Iehova-l permite pentru că vede ce putem deveni.
Am putea spune că rafinarea lui Iehova nu e o pedeapsă, ci o dovadă de iubire.
Da. De fapt, Iehova l-a inspirat pe profetul Maleahi să-și înceapă cartea astfel: „V-am arătat iubire”.
Un „Turn” din 2018 pune niște întrebări la care să medităm:
„Ce sentimente trezesc în mine aceste informații? ... Cum [le] pot pune în practică?”.
Super! Îmi plac mult întrebările astea.
Într-adevăr, uneori doare când primim un sfat,
însă ne e mai ușor să-l acceptăm dacă ne amintim că Iehova ne corectează pentru că ne iubește.
El vede ce putem deveni, chiar dacă noi nu putem vedea.
M-aș putea întreba: „Mă las cu adevărat rafinat de Iehova?
Când văd că am de făcut anumite îmbunătățiri în personalitatea mea, mă rog fierbinte cu privire la asta?
Accept sfaturile din Biblie și de la organizație și le permit să mă influențeze? Sau le resping?
Când Iehova permite să trec printr-o încercare, mă concentrez la ea și mă umplu de amărăciune
sau mă las rafinat și cultiv mai multă blândețe și răbdare?
Ce vrea Iehova să conștientizez cu privire la mine?”.
Bune întrebări.
În procesul de rafinare, focul și trecerea timpului scot impuritățile la suprafață.
Deci când o încercare, o situație stresantă sau persecuțiile durează mai mult decât ne-am așteptat,
nu e plăcut, dar pot scoate la iveală sentimente și motivații profunde de care nici nu știam.
Mie mi s-a întâmplat asta și, sincer, n-am reacționat prea bine.
Am spus lucruri pe care le-am regretat și am avut niște sentimente care nu mi-au plăcut.
E descurajator, pentru că am crezut că stau mai bine din punct de vedere spiritual.
Îmi pare rău. Te înțeleg bine.
De aceea cuvintele din Maleahi sunt atât de încurajatoare.
Iehova se așteaptă ca defectele noastre să iasă la suprafață, dar nu se concentrează la ele, ci la ce este prețios.
Când Iehova ne ajută să identificăm o slăbiciune, să considerăm că e o ocazie de-a face îmbunătățiri, nu un motiv de a renunța.
Frumoasă idee: Iehova permite să trec printr-o situație neplăcută pentru că știe ce pot deveni.
El se bucură mult când vede că îi reflectăm calitățile.
Hm... Mă gândeam că putem reflecta calitățile lui Iehova și în modul în care îi privim pe ceilalți.
Văd ce e bun în ei? Văd potențialul lor, cum vor fi cu adevărat în lumea nouă? Sau mă concentrez la defecte?
Și mă pot gândi: „Ce iubește Iehova la ei?”.
Poate că acele trăsături care mie mi se par enervante sunt, de fapt, puncte forte în repartiția potrivită.
Ce idee frumoasă! La fel e și în căsnicie.
Vreau să mă concentrez la lucrurile prețioase: la calități, nu la defecte.
Indiferent de cât timp suntem căsătoriți, dacă Iehova se uită la ce vom deveni în viitor, și eu vreau să mă concentrez la asta.
– Câte comori... Într-un singur verset!
– Da!
Am aflat atâtea doar gândindu-ne la cum era viața pe-atunci,
fiind atenți la cuvintele folosite și meditând la cum putem aplica ce am învățat.
Și mai sunt multe de descoperit. De pildă, legătura dintre cartea Maleahi și Mesia.
E o carte profetică foarte profundă.
Maleahi a fost ultimul profet din Scripturile ebraice înainte de venirea lui Mesia, însă mesajul său a continuat să fie relevant.
Maleahi a profețit despre Ioan Botezătorul, iar Ioan Botezătorul ne-a condus la Isus.
E extraordinar!
Și ce ne învață această carte despre grija lui Iehova față de femei?
Sau ce înseamnă pentru fiecare dintre noi expresia „proprietate specială”?
Abia aștept să mai facem cercetări!
A fost atât de captivant să studiem profeții mici!
Am învățat atâtea despre iubirea loială a lui Iehova, despre îndurarea, grija și puterea lui.
Personalitatea sa reiese din fiecare capitol.
Acum îl vedem pe Iehova într-o lumină nouă.
Să căutăm și alte comori!
Suntem abia la început.
Da, Iehova e cel care ne rafinează.
Cu răbdare, ne ajută să progresăm la nivel individual și ca organizație.
Fă-ți timp și întreabă-te:
„În ce fel mă rafinează Iehova pe mine ca să devin un slujitor mai bun al său?”.
Seria „În căutare de comori” a dat viață celor 12 cărți profetice.
Pentru a produce videouri realiste, trebuie creată lumea în care se desfășoară povestea:
un sat din Israel, un apartament modern sau orice altă locație.
Cum reușesc echipele de producție să facă asta?
Haideți să aflăm!
Scopul principal al materialelor video este instruirea.
Asta presupune să atingem inima oamenilor.
De aceea, trebuie să construim o lume care să pară reală, autentică.
Încă de la început, trebuie să ne întrebăm:
„Putem face filmările într-o locație deja existentă? Sau trebuie să construim un platou?”.
Lucrăm cu donațiile fraților. Deci vrem să le folosim în cel mai bun mod posibil.
Știm că frații muncesc din greu ca să câștige banii pe care îi donează.
Așa că e foarte important să le dăm o bună întrebuințare când construim aceste platouri.
Înainte de a construi un platou de filmare, verificăm dacă putem folosi o locație deja existentă.
Uneori, vestitorii locali ne permit să filmăm în locuințele lor.
Dacă obținem aprobările necesare, putem filma și în locuri publice.
Sau putem folosi o proprietate a Betelului.
Pentru un material video, echipa trebuia să filmeze o scenă într-un spital.
Dar în loc să construiască un platou sau să meargă într-un spital,
ei și-au dat seama că o fereastră din Betel era exact ce căutau.
Au filmat acolo o parte din scenă
și apoi a fost ușor să o finalizeze, adăugând o secvență video cumpărată, în care apărea un bebeluș.
Pentru unele proiecte, nu putem folosi o locație deja existentă.
Din acest motiv, trebuie să construim un platou.
După ce se hotărăște că e nevoie de un platou, un scenograf se întâlnește cu echipa și împreună decid de ce au nevoie.
Directorul de imagine și echipa sa stabilesc lista de cadre și unghiurile din care acestea trebuie filmate.
Asta va ajuta scenograful să înțeleagă ce se întâmplă în fiecare scenă și pe ce trebuie pus accentul.
În acest fel, construim exact ce e necesar pentru a reda povestea.
Dacă ești constructor de meserie, de obicei faci lucruri care să reziste.
Dar cu decorurile nu e la fel. Vrem ca ce construim să fie ușor de montat și ușor de dat jos.
Trebuie să arate bine, dar e o structură temporară.
Deseori, facem lucruri care par reale, dar care nu sunt neapărat și funcționale.
De exemplu, putem realiza o bucătărie cu uși și sertare care nu se deschid.
Procedăm la fel și când vine vorba de scări.
Nu construim două etaje, dar facem o scară ca să dăm impresia că acel spațiu există.
Astfel, economisim timp și bani.
Când trebuie să realizăm un platou de filmare, deseori, folosim panouri pe care le putem construi dinainte.
Acestea sunt ușor de asamblat.
Și, după ce terminăm cu ele, nu e nevoie să le aruncăm.
La finalul unui proiect, suprafața unui panou, care a fost vopsită sau decorată, e pur și simplu îndepărtată.
Scoatem capsele și orice mai era pe el.
Apoi, montăm un nou placaj de 6 milimetri.
Astfel, panoul poate fi reutilizat.
Folosim unele dintre aceste panouri de peste nouă ani.
Când realizăm un nou platou, ne gândim deseori la ce alte proiecte ar putea fi utilizat.
De exemplu, frații ne-au spus să refolosim cât mai multe materiale din drama biblică cu Ezechia:
„O, Iehova, ... în tine mi-am pus încrederea!”.
Au trecut aproape zece ani și încă ne sunt de folos acele materiale.
Departamentul nostru caută modalități de a refolosi resursele disponibile cât mai mult timp.
De exemplu, un platou din filmul cu Iosia a fost folosit și în cel cu Neemia și apoi în seria cu David.
Un alt platou a fost folosit ca sală de clasă modernă,
apoi ca sală de clasă din trecut
și, ulterior, ca locuință din America de Sud.
Chiar am construit un platou care arată ca o sală a Regatului.
Și a fost folosit la multe proiecte.
Spre deosebire de o sală reală, dimensiunile acestuia ne permit să creăm impresia de sală plină, cu doar 30 de persoane.
Biblioteca din spate a fost și ea modificată pentru diferite scene.
De exemplu, am făcut-o să arate ca un dormitor sau ca un loc potrivit pentru un interviu.
Când refolosim un platou, ne gândim mereu dacă nu cumva va fi recunoscut dintr-un material video anterior.
Dar aici intervin decorurile.
Cu doar câteva modificări bine gândite, putem face ca un platou de filmare să arate complet diferit.
Realizarea unor astfel de platouri ne aduce satisfacții.
Dar, când găsim soluții creative sau reușim să simplificăm un proces complex, suntem și mai bucuroși.
E o adevărată plăcere să lucrăm cu atât de mulți frați și surori talentați care găsesc soluții ingenioase la probleme!
Ei pot transforma și cea mai banală locație în ceva ce arată fantastic pe cameră!
Și fac toate astea pentru instruirea fraților.
E ceva extraordinar!
Materialele video sunt un cadou de la Iehova.
Sunt sigur că le vom aprecia și mai mult, acum că am înțeles mai bine câte eforturi se depun
pentru realizarea acestor platouri de filmare.
În această emisiune am văzut cum îi putem fi plăcuți lui Iehova când ne folosim cu înțelepciune memoria,
când ne adaptăm la schimbări, când le facem bine altora și când îi permitem să ne rafineze.
Înainte de a încheia, să facem o vizită în Cambodgia.
Cambodgia! Această țară din sud-estul Asiei e renumită pentru cultura și bucătăria sa.
Din piețele aglomerate, localnicii cumpără ingrediente proaspete pentru un preparat tradițional:
„amok trei”, un curry de pește învelit în frunze de bananier.
În afara orașelor, te poți bucura de peisaje superbe.
În nord-estul țării sunt cascade impresionante,
în pădurile protejate trăiesc elefanți asiatici și ibiși uriași
și în aproape fiecare regiune există câmpuri de lotuși.
În Cambodgia se produce un tip de zircon cu o culoare unică, numită albastru de Ratanakiri.
Pentru a obține această nuanță,
artizanii încălzesc pietrele la temperaturi foarte mari și astfel le transformă definitiv.
În 1958, în Cambodgia au venit primii misionari.
Până în 1965, misionarii – precum George și Carol Crawford –
au trebuit să părăsească țara din cauza instabilității politice.
De fapt, pentru o perioadă a fost imposibil să se țină întruniri sau să se predice aici.
Din acest motiv, în Cambodgia nu a mai fost niciun Martor timp de aproape 25 de ani.
Dar Iehova nu i-a uitat pe cei sinceri din această țară.
În 1993, Martorii lui Iehova au fost recunoscuți oficial, iar misionarii au putut veni din nou aici.
Astăzi, după 33 de ani, în țară sunt deja peste 1 200 de Martori, care conduc 1 400 de studii biblice.
Sute de frați și surori din diferite zone ale lumii s-au mutat în Cambodgia,
fiind atrași de frumusețea țării și a oamenilor de aici.
Localnicii sunt veseli și sinceri, așa că nu-i de mirare de ce mulți vizitatori ajung să-i îndrăgească atât de repede.
Recent, s-au ținut cursurile primei Școli pentru Evanghelizatori ai Regatului din Cambodgia.
20 de frați și surori s-au bucurat din plin de această instruire, inclusiv un cuplu de misionari,
care și-au dorit mult să participe la o astfel de școală încă de când au absolvit Galaadul în 1999.
Vestitori tineri au participat la cursuri alături de misionari cu experiență.
Doi absolvenți au fost repartizați în congregația Chbar Ampov.
Această congregație ajută la parcurgerea teritoriului izolat din Svay Rieng,
aflat la circa 120 km distanță.
Grupa de acolo se conectează la întruniri prin videoconferință.
Vestitorii din Chbar Ampov merg regulat acolo pentru a predica vestea bună și a-i încuraja pe frați.
Frații și surorile din congregația Chbar Ampov și din grupa Svay Rieng vă transmit salutări și calda lor iubire creștină!
Cât de încurajator e să vedem cum vestitorii din alte țări îl laudă pe Iehova!
Ați urmărit JW Broadcasting de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova.


-