JW subtitle extractor

În Matei 5:9 Isus ne-a oferit un motiv serios pentru a ne strădui să fim împăciuitori.
El a spus că o persoană împăciuitoare e fericită.
Pare un lucru simplu, nu-i așa?
Dar, de fapt, aduce multe provocări.
Voi discuta despre una dintre acestea.
E menționată în Iacov, capitolul 3.
Să deschidem la Iacov 3:5:
„Tot așa, și limba este o parte mică a corpului, dar se laudă cu lucruri mari.
Iată, un foc mic poate aprinde o pădure mare!”.
Iar în versetul 8 se spune:
„Dar limba, niciun om n-o poate îmblânzi. Este nesupusă și vătămătoare, plină de venin ucigător”.
Aceasta este provocarea pentru un om împăciuitor: să-și îmblânzească limba.
Limba e un organ musculos care ne ajută să mâncăm, să respirăm și să vorbim.
Aici Iacov se referă la folosirea limbii în vorbire.
Cuvântul „limbă” provine din latinescul „lingua”.
Există și alte cuvinte care derivă din acest termen, precum „limbaj” și „lingvistic”.
În vorbire se folosesc multe expresii care subliniază rolul limbii, precum:
„frământări de limbă”, „a avea o limbă ascuțită” și „limbă maternă”.
Dar, așa cum spune Iacov, „limba este ... un foc” și poate cauza multe probleme.
O singură scânteie poate aprinde o pădure.
Așa că, un om împăciuitor, fiind imperfect, trebuie să depună mari eforturi să-și stăpânească limba când e provocat.
Limba poate identifica patru gusturi principale:
dulce, sărat, acru și amar.
Vârful limbii detectează gustul dulce,
în timp ce părțile laterale ale limbii detectează gustul acru și gustul sărat.
Iar gustul amar se simte în spatele limbii, aproape de gât.
Biblia compară capacitatea de a gusta cu vorbirea.
De exemplu, în Iov 34:3 se spune: „Urechea încearcă cuvintele așa cum limba gustă mâncarea”.
Și cunoaștem bine ce spune Pavel în Coloseni 4:6:
„Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută, dreasă cu sare,
și astfel veți ști cum să-i răspundeți fiecăruia”.
Deci vorbirea unui om împăciuitor va fi mereu de bun gust.
Totuși, realitatea este cea pe care o găsim descrisă în Iacov 3:10:
„Din aceeași gură ies și binecuvântarea, și blestemul”.
Altfel spus, din gura noastră ies și cuvinte dulci, și cuvinte amare.
Am putea folosi cuvinte plăcute în predicare și în congregație,
dar cuvinte amare în familie sau cu cei cu care lucrăm.
Totuși, de ce facem uneori acest lucru?
Isus a observat că cuvintele noastre reflectă ce avem în minte și în inimă.
În Matei 12:34 citim: „Căci din plinătatea inimii vorbește gura”.
Așa cum gustul amar se simte în partea din spate a limbii, tot așa cuvintele amare vin din interiorul persoanei noastre.
Altfel spus, ele sunt rezultatul gândurilor și sentimentelor noastre.
Deci vorbirea noastră scoate la iveală ceea ce simțim față de alții.
Ce vedem în această imagine?
Vedem cum ceea ce spunem demonstrează sau nu respect față de ceilalți.
O soră îi adresează cuvinte lipsite de bunătate altei surori.
Odată ce cuvintele ne-au ieșit din gură, nu le mai putem șterge așa cum le-am șterge de pe ecranul unui calculator.
Așadar, dacă suntem persoane împăciuitoare, ne vom cere scuze în mod sincer când spunem ceva care îi rănește pe alții.
Sora noastră face exact asta după ce a citit ce spune Biblia despre acest subiect.
Haideți să deschidem Biblia la Proverbele 12:18.
Aici găsim un motiv bine întemeiat pentru a gândi înainte de a vorbi.
În acest verset citim:
„Vorbirea necugetată este ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților este vindecare”.
Da, limba poate fi ca o sabie.
Cuvintele lipsite de bunătate pot lăsa răni afective adânci, care rămân mult timp.
Iar când suntem descurajați, ne-am putea aminti aceste cuvinte aspre.
Poate vi s-a întâmplat să fiți descurajați și să vă vină în minte o remarcă dură făcută de cineva cu ani în urmă.
În schimb, „limba înțelepților” vindecă și promovează pacea.
Haideți să analizăm un exemplu biblic în acest sens.
Când ne gândim la Iov, ne vine în minte suferința sa fizică,
dar se pare că cuvintele altora i-au provocat o suferință la fel de mare.
Să deschidem Biblia la Iov 19:2.
Situația din acest verset este reprezentată în imaginea de pe ecran.
Iov arată ce efect au avut cuvintele aspre ale lui Bildad asupra lui.
El a spus:
„Până când îmi veți chinui sufletul și mă veți zdrobi cu vorbe?”.
Deci Iov a zis: „Până când ... mă veți zdrobi cu vorbe?”.
Cuvintele lor nu l-au enervat sau supărat, ci l-au zdrobit.
Ele au fost ca niște lovituri repetate de sabie.
Au fost atât de multe, încât au umplut nouă capitole din cartea Iov.
Iar cei trei falși consolatori nu i s-au adresat nici măcar o dată pe nume.
Nu-i de mirare că Iov s-a simțit zdrobit.
Probabil că și noi ne-am fi simțit la fel, nu-i așa?
În acest moment, Iov ar fi putut reacționa în două moduri.
El ar fi putut să spună în sinea lui:
„Dacă voi scăpa vreodată din situația asta, o să mă răzbun pe toți trei!”.
Însă a ales să fie împăciuitor.
În timp ce privim imaginea de pe ecran, să deschidem Biblia la Iov 42:8.
La un moment dat în acest verset, Iehova spune următoarele:
„Slujitorul meu Iov se va ruga pentru voi”.
Ce idee interesantă!
E ca și cum Iehova îi spune lui Iov:
„Pentru a nu mai avea resentimente și pentru a face pace cu prietenii tăi, trebuie să te rogi pentru ei”.
Într-adevăr, unul dintre cele mai remarcabile lucruri pe care le poate face un om împăciuitor
este să se roage pentru cel care l-a rănit profund.
Așa cum citim în versetul 10,
doar „după ce Iov s-a rugat pentru prietenii lui, Iehova a pus capăt necazului său și i-a redat ... tot ce fusese al lui”.
Ceea ce a făcut l-a ajutat pe Iov să înlăture resentimentele și să se concentreze asupra viitorului.
Se pare că a mai trăit 140 de ani și a fost foarte fericit.
Însă, cel mai important, el a fost fericit deoarece era în pace cu Iehova.
Așadar, un om împăciuitor este fericit pentru că alege calea iertării, nu pe cea a răzbunării.
Dar ideea de a fi împăciuitor poate fi analizată și dintr-o altă perspectivă.
De pildă, ce facem când vedem că un prieten tulbură pacea altora?
Închidem ochii?
Sau încercăm să fim împăciuitori?
Să remarcăm ce a spus David în Psalmul 141:5.
Ne vom concentra asupra primei părți a acestui verset.
Așadar, Psalmul 141:5a:
„Dacă m-ar lovi cel drept, ar fi un gest de iubire loială”.
A lovi un prieten nu pare a fi gestul unei persoane împăciuitoare.
De fapt, adesea ne reținem să ne mustrăm prietenii
fiindcă ne e teamă de reacția lor și nu vrem să ne stricăm prietenia cu ei.
În mod paradoxal, cei care de obicei tulbură pacea altora
sunt cei mai sensibili când trebuie să fie corectați.
Totuși, dacă suntem prieteni adevărați, nu ne vom reține să oferim sfatul necesar.
Chiar dacă este dat cu bunătate și îl va ajuta pe prietenul nostru,
tot ar putea să-i cauzeze durere, la fel ca un medicament pus pe o rană.
Însă partea bună e că, dacă prietenul nostru aplică sfatul,
relațiile lui cu alții se vor îmbunătăți, iar noi ne vom bucura că am luat inițiativa să fim împăciuitori.
Se spune că un câine e prietenul tuturor pentru că dă din coadă, nu din gură.
Ei bine, astăzi vom avea multe conversații în
care ne vom folosi limba.
Deci, dacă vrem să fim împăciuitori și fericiți,
trebuie să ne asigurăm că vorbirea noastră e „plăcută, dreasă cu sare”.

Paul Gillies: „Fericiți sunt cei împăciuitori” (Mat. 5:9)