JW subtitle extractor

Astăzi vom vorbi despre înțelepciune.
Aceasta e capacitatea de a folosi cunoștința într-un mod practic
pentru a lua decizii bune,
pentru a rezolva probleme,
pentru a evita pericole
și pentru a oferi îndrumare folositoare când este nevoie.
Desigur, nu ne putem baza pe cunoștința și înțelepciunea noastră.
Trebuie să apelăm la cel cu adevărat înțelept – Iehova.
De ce?
Psalmul 19 spune că „aducerile-aminte ale lui Iehova
sunt demne de încredere și îl fac înțelept pe cel fără experiență”.
De ce putem avea încredere deplină în înțelepciunea primită de la Iehova
prin intermediul Cuvântului său, Biblia,
al spiritului său sfânt și al sclavului fidel și prevăzător?
De ce suntem atât de încrezători?
Datorită unui adevăr fundamental pe care l-a spus Isus în Matei 11:19:
„înțelepciunea se recunoaște după lucrările ei”.
Înțelepciunea care provine de la Iehova
ne aduce mereu foloase și este întotdeauna spre binele nostru.
Ca oameni imperfecți, încercăm să manifestăm înțelepciune,
dar nu întotdeauna și reușim, pentru că avem limite.
În continuare, vom analiza câteva motive
ce ne-ar putea face să credem că ceva e înțelept
când, de fapt, nu se bazează pe „înțelepciunea de sus”.
Să analizăm primul exemplu.
Ca un sfat să fie util și înțelept,
e suficient ca persoana care l-a dat să aibă intenții bune?
Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, să deschidem Biblia la Matei 16, iar în versetul 21,
Isus le explică discipolilor săi că urma să sufere și să moară.
Iată cum a reacționat Petru în versetul 22:
„Petru l-a luat deoparte și a început să-l mustre, zicând:
«Fii bun cu tine însuți, Doamne! Nu ți se va întâmpla nicidecum lucrul acesta»”.
A avut Petru, în acest caz, intenții bune?
Da.
Dar a dat un sfat înțelept?
Nu.
Isus explică de ce în a doua parte a versetului 23:
„Ești o piatră de poticnire pentru mine,
fiindcă n-ai gândurile lui Dumnezeu,
ci ale oamenilor”.
Isus a venit pe pământ pentru a împlini scopul și profețiile lui Iehova,
iar asta presupunea ca el să moară.
Iar Isus nu a vrut să permită nimănui să-l descurajeze din a-și duce la îndeplinire misiunea.
Deci Petru a avut intenții bune,
dar nu s-a bazat pe „înțelepciunea de sus”.
Să vedem un alt exemplu.
Când cineva trece printr-o încercare dificilă,
se confruntă cu multă durere și suferință.
Ar vrea doar să se simtă mai bine.
Cineva care vrea să-l ajute i-ar putea da o sugestie în acest sens.
Dar e înțeleaptă?
Să deschidem la 1 Samuel 26.
1 Samuel 26.
În această relatare, David se afla într-o situație foarte stresantă,
fiindcă fugea să-și scape viața din mâinile lui Saul.
Când era în pustiu, el a aflat unde era tabăra lui Saul.
Noaptea, când toți dormeau, David și Abișai s-au furișat în tabără, ajungând chiar în dreptul lui Saul.
Să citim 1 Samuel 26:8:
„Abișai i-a zis atunci lui David:
«Dumnezeu l-a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta.
Acum îngăduie-mi, te rog, să-l țintuiesc la pământ cu sulița o singură dată și nu va trebui s-o fac a doua oară!»”.
Ce spunea de fapt Abișai?
„E un cadou de la Iehova.
E chiar aici!
Omoară-l
și vei scăpa din această încercare, iar eu te voi ajuta.”
Dar a crezut David că era un sfat bun?
Nicidecum.
În versetul 9, el spune:
‘Cum aș putea să-l omor pe Saul și să rămân nevinovat în ochii lui Iehova?’.
În versetul 10, el spune:
‘Iehova va avea grijă de asta la timpul potrivit’.
Și observați versetul 11:
„Judecând din punctul de vedere al lui Iehova,
departe de mine gândul să-mi ridic mâna asupra unsului lui Iehova!”.
David a spus: „din punctul de vedere al lui Iehova”.
David nu a vrut să urmeze un sfat care i-ar fi rezolvat problema pe termen scurt,
dar care nu l-ar fi bucurat pe Iehova.
La fel, nici noi nu ar trebui să dăm sau să urmăm un sfat
care ar rezolva problema pe moment,
însă nu l-ar bucura pe Iehova.
În continuare, vom vedea că, uneori,
putem judeca un sfat în funcție de cine l-a dat sau cum l-a spus.
Pe baza acestor criterii, am putea stabili dacă sfatul e înțelept sau nu.
Să analizăm un exemplu biblic în acest sens.
Să deschidem la cartea Eclesiastul.
Eclesiastul 9:16, 17.
În timp ce citim, să ne concentrăm la cine dă sfatul și cum îl spune.
Începem cu 16:
„Și mi-am zis:
«Înțelepciunea este mai bună decât puterea;
totuși, înțelepciunea săracului este disprețuită,
iar cuvintele lui nu sunt ascultate».
Este mai bine să asculți cuvintele calme ale înțelepților decât
strigătele celui ce stăpânește între oameni fără minte”.
Ce înțelegem din aceste versete?
Dacă o persoană proeminentă, bine-cunoscută și cu o personalitate puternică spune ceva,
suntem tentați să credem că ceea ce spune e valoros.
Dar dacă cuvintele ei sunt lipsite de substanță, nu au valoare.
Pe de altă parte, cineva de condiție umilă,
mai calm, mai smerit ar putea spune ceva,
dar pentru că nu este puternic sau proeminent, oamenii s-ar putea gândi:
„Probabil nu spune nimic important”.
Apostolul Pavel s-a confruntat cu astfel de situații în secolul I.
Să remarcăm că în 1 Timotei, capitolul 1,
Pavel li s-a adresat celor care deviaseră de la credință
și care au ajuns să se implice în discuții fără sens.
Să citim acum versetul 7:
„Ei vor să fie învățători ai legii,
dar nu înțeleg nici lucrurile pe care le spun, nici lucrurile pe care le susțin cu atâta tărie”.
Acești învățători păreau puternici.
Ei vorbeau cu convingere și entuziasm.
Dar greșeau.
Remarcați ce spune cartea „Perspicacitate” despre descrierea pe care Pavel le-a făcut-o acestor bărbați:
„Pavel știa că tendința umană este de a acorda atenție celor încrezători,
talentați sau care au o vorbire și un comportament impresionante.
El știa că, deseori, cei care sunt mai tăcuți sau săraci sunt ignorați, chiar dacă ei sunt de fapt înțelepți”.
Aici se încheie citatul din „Perspicacitate”.
Deci, care e ideea?
Unii oameni ar putea fi impresionați de cei care vorbesc tare, cu convingere
și cu superioritate.
Cu toate acestea, dacă ceea ce spun nu are sens, nu contează modul în care aceștia vorbesc.
Vrem să ne asigurăm că nu judecăm ce e înțelept în funcție de cine și cum vorbește.
S-a bazat acea persoană pe „înțelepciunea de sus”?
Asta e întrebarea.
În încheiere, vom discuta despre două calități de care avem nevoie pentru a dobândi înțelepciune divină.
Aceste calități esențiale sunt umilința și modestia.
Fiind umili, recunoaștem că, uneori, alții vor avea idei mai bune decât noi.
Fiind modești, ne recunoaștem limitele.
Uneori, credem că avem dreptate, dar nu-i așa.
Proverbele 18:17 ne arată
de ce e înțelept să manifestăm aceste două calități.
Să citim, așadar, Proverbele 18:17:
„Cel care vorbește primul într-un proces pare să aibă dreptate,
până când vine celălalt și îl ia la întrebări”.
La o întrunire cu departamentul sau cu bătrânii,
un frate poate exprima cu entuziasm o idee,
dar când frații îi pun întrebări, el realizează că, de fapt, nu era o idee chiar atât de bună.
Ce vor face frații?
Ei vor analiza într-un mod obiectiv acel subiect, bazându-se pe principii biblice.
Așadar, ne-am reamintit că „înțelepciunea de sus” e extrem de prețioasă și vrem să o primim de la Iehova.
În plus, trebuie să fim atenți să nu confundăm înțelepciunea umană cu „înțelepciunea de sus”.

Harold Corkern: Iehova este Sursa adevăratei înțelepciuni (Ps. 19:7)