JW subtitle extractor

Astăzi vom discuta despre sacrificii.
Așa cum am văzut la congresul din acest an,
închinarea la Iehova presupune să-i oferim ceva și să renunțăm la ceva pentru el.
În congregații, dar și aici, la Betel, suntem înconjurați de exemple frumoase de frați
care au renunțat la multe pentru Iehova.
Dar astăzi nu vom vorbi despre ce îi dăm lui Iehova sau despre cât de mult îi dăm,
ci despre motivul pentru care îi dăm lui Iehova și facem sacrificii.
Vom vedea ce putem învăța despre motivația din spatele sacrificiilor
analizând o relatare biblică emoționantă – cea despre fiica lui Iefta.
Cunoaștem foarte bine această relatare.
Înainte de luptă, Iefta i-a făcut o promisiune lui Iehova: că, dacă va ieși victorios,
prima persoană care îl va întâmpina îi va fi dedicată lui pentru a-i sluji toată viața la tabernacol.
Știm ce s-a întâmplat apoi: prima persoană care l-a întâmpinat a fost singura lui fiică.
Ea trebuia să-și petreacă restul vieții la tabernacol, slujindu-i lui Iehova, fără să se căsătorească.
Putem vorbi foarte mult despre această relatare.
E fascinantă!
Dar azi ne vom concentra la răspunsul pe care l-a dat tânăra când a auzit de promisiunea făcută de tatăl ei.
Vă invit să deschideți Biblia la Judecătorii, capitolul 11.
În capitolul 11, în versetul 35, Iefta îi spune despre promisiunea pe care a făcut-o.
Întreaga viață a fiicei lui Iefta urma să fie influențată de acea promisiune solemnă.
„Căci mi-am deschis gura către Iehova și nu mai pot da înapoi.”
Ce-i răspunde fiica sa?
Deseori, ne gândim direct la versetul 37:
„Lasă-mă singură ... să mă duc în munți”.
„Trebuie să mă gândesc la asta și să mă rog.”
Dar nu acesta a fost primul ei răspuns, nu-i așa?
Găsim răspunsul ei în versetul 36:
„Dar ea i-a zis: «Tată, dacă ți-ai deschis gura către Iehova, fă-mi după cum ai promis»”.
„Fă-mi după cum ai promis.”
I-a spus imediat tatălui ei că va acționa așa cum a promis el.
Nu a ezitat nici măcar o secundă.
A fost hotărâtă.
Ce exemplu minunat!
Uimitor!
Oare nu-și dădea seama ce accepta să facă?
Se simțea obligată sau simțea că nu are de ales?
Voia doar să-i facă pe plac tatălui ei?
Nu-i nevoie să presupunem de ce a acceptat imediat să împlinească această promisiune.
Ea a spus în versetul 36: „Fă-mi după cum ai promis”.
De ce?
Să remarcăm continuarea: „Fiindcă Iehova te-a răzbunat pe dușmanii tăi, amoniții”.
Deci motivul: „Fiindcă Iehova te-a răzbunat pe dușmanii tăi, amoniții”.
Nu știm care era numele fiicei lui Iefta, dar știm ce era în inima ei –
o iubire sinceră și o recunoștință profundă față de Iehova.
De aceea a fost dispusă să-l sprijine pe tatăl ei:
pentru că aprecia ceea ce făcuse Iehova pentru Israel, pentru tatăl ei și, fără îndoială, și pentru ea.
Să ne gândim ce a însemnat pentru ea victoria împotriva amoniților.
Informațiile din capitolul 10 ne ajută să înțelegem contextul.
Amoniții îi asupreau pe israeliți de 18 ani.
Viața pentru această tânără însemna o continuă teroare, oprimare, teama permanentă că va urma un nou atac.
Fiica lui Iefta trăia la est de Iordan.
Acest teritoriu era aproape de amoniți și era vizat în mod special de ei.
Amoniții i-au zdrobit și i-au asuprit îndeosebi pe israeliții din acea zonă.
Aceștia erau atât de tulburați încât îl implorau pe Iehova: „Salvează-ne de amoniți!”.
Credeți că a rostit și ea astfel de rugăciuni?
Să ne imaginăm momentul în care tatăl ei a fost chemat la luptă în Galaad.
Relatarea spune doar cât de fericită a fost când Iefta s-a întors.
Dar oare cum s-a simțit când a plecat?
Vă puteți imagina?
Desigur, tânăra era mândră că tatăl ei era dornic să lupte pentru Iehova, dar poate îi era și teamă.
S-a gândit oare că putea fi ultima dată când își vedea tatăl în viață?
Imaginați-vă cum se ruga lui Iehova să-l protejeze pe tatăl ei în luptă și să-i dea victoria.
Nu-i de mirare că, atunci când a auzit despre victorie și l-a văzut pe tatăl ei întorcându-se,
a alergat spre el cântând la tamburină, ca și când ar fi zis: „Mulțumesc, Iehova!”.
Câtă recunoștință!
Era atât de fericită, atât de recunoscătoare!
Asta a motivat-o să împlinească promisiunea tatălui ei, indiferent de sacrificiile pe care trebuia să le facă.
Recunoștința a stat la baza sacrificiilor ei.
Și noi facem sacrificii pentru Iehova fiind motivați de o iubire profundă și recunoștință, nu-i așa?
Să ne întrebăm: „Unde am fi fără Iehova?”.
El ne-a dat viață, ne-a atras la el și ne-a dat o familie spirituală frumoasă.
Și să ne gândim, la nivel individual, ce binecuvântări avem de la Iehova?
În ce mod ne-a răspuns la rugăciuni?
Pe măsură ce cultivăm recunoștință, ne va fi mai ușor să facem sacrificii.
Și chiar le vom face cu bucurie.
De fapt, vom face sacrificii și nici măcar nu ne vom da seama că le facem.
Și putem fi convinși că Iehova observă toate sacrificiile noastre.
Da, el vede toate sacrificiile.
Cum reiese asta din relatare?
Să citim versetul 39:
„La sfârșitul celor două luni s-a întors la tatăl ei,
iar el și-a împlinit promisiunea pe care o făcuse cu privire la ea.
Și ea nu a avut niciodată relații intime cu vreun bărbat”.
Această afirmație simplă arată că fiica lui Iefta a împlinit promisiunea făcută.
În plus, arată că Iehova a vrut să știm despre fidelitatea ei.
Cu siguranță, el a fost foarte mândru de ea; i-a văzut sacrificiul și perseverența.
Ce frumos!
Dar aceste cuvinte mai arată un lucru.
Cine le-a consemnat?
Cine a mai remarcat sacrificiul ei?
Se pare că Samuel a scris cartea Judecătorii.
Publicațiile noastre spun că Samuel și fiica lui Iefta au slujit, probabil, în același timp la Șilo.
Dacă așa au stat lucrurile, înseamnă că Samuel nu doar știa despre fidelitatea ei,
ci i-a și văzut exemplul în fiecare zi,
chiar și atunci când au fost probleme la tabernacol.
Poate s-a regăsit în situația ei, fiindcă amândoi erau acolo în urma promisiunii unui părinte.
L-a ajutat asta pe Samuel să împlinească promisiunea mamei lui?
În orice caz, fiica lui Iefta i-a dat un exemplu bun.
Asta mă duce cu gândul la tinerii noștri care au început pionieratul după ce au terminat școala
sau care au venit la Betel la 18 ori 19 ani.
Aveți frați mai mici acasă?
Sau prieteni?
Poate că nu vă spun direct, dar vă admiră.
Observă sacrificiile voastre.
Însă și mai important, văd bucuria, entuziasmul vostru, în timp ce vorbiți despre repartițiile pe care le aveți.
Observă că, din punct de vedere spiritual, ați devenit mai maturi.
Să știți că remarcă exemplul vostru, iar asta îi ajută să ia decizii bune.
Așadar, să rezumăm ideile pe care le-am discutat azi.
De ce facem sacrificii pentru Iehova?
Nu din datorie și nici ca să fim remarcați, ci din iubire și din recunoștință față de tot ce a făcut Iehova pentru noi.
Alegerile noastre îl onorează, dar îi și încurajează pe alții.
Deci să continuăm să-i slujim lui Iehova din toată inima,
știind că el vede și apreciază toate sacrificiile pe care le facem pentru el.

D'Arcy MacEwan: Să facem sacrificii fiind motivați de iubire și de recunonștință (Jud. 11:36)