JW subtitle extractor

„Iată sclava lui Iehova!”

Video Other languages Share text Share link Show times

Pacea să fie cu tine, femeie binecuvântată!
Iehova este cu tine.
Dar ea s-a tulburat mult la auzul cuvintelor lui
și încerca să înțeleagă ce însemna salutul acesta.
Nu te teme, Maria, căci ai găsit favoare înaintea lui Dumnezeu!
Iată, vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu,
căruia îi vei pune numele Isus.
El va fi mare și va fi numit Fiul Celui Preaînalt,
iar Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său.
El va domni peste casa lui Iacob pentru totdeauna
și Regatul său nu va avea sfârșit.
Cum este posibil din moment ce n-am relații intime cu vreun bărbat?
Spiritul sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va acoperi cu umbra sa.
De aceea, cel ce se va naște va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu.
Și iată, Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe.
Ea, care era numită sterilă, este acum în luna a șasea,
fiindcă pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil.
Iată, sclava lui Iehova!
Să mi se întâmple așa cum ai spus.
Apoi îngerul a plecat de la ea.